Nu altul decât trupul, pe care îl răsfăţăm, îl desfătăm, îl împdobim, îi dăm linişte şi odină, este vrăjmaşul sufletului nostru şi încă unul foarte perfid şi primejdios. El nu încetează a se împotrivi iubirii de Dumnezeu, voinţei şi poruncilor Sale, căutând să-şi facă propria sa voie, ceea ce îi şi reuşeşte de cele mai multe ori, atunci când Domnul Dumnezeu, în buna şi înţeleapta-I grijă pe care o poartă mântuirii noastre, nu-i pune puternică stavilă. Să răstignim trupul, cu patimile şi poftele lui, să nu-l răsfăţăm; să-l mortificăm cu postul, privegherea, rugăciunea, munca, iar sufletul să ni-l desăvârşim prin citirea cuvântului lui Dumnezeu, cugetări la cele dumnezeieşti, rugăciuni.
(Sfântul Ioan de Kronstadt – Viaţa mea în Hristos, Ed. Sophia, Bucureşti, 2005, p. 304)
Articolul apare online prin efortul editorilor site-ului doxologia.ro.
Categoria: Articole
Cautare:
Trupul - vrajmasul sufletului nostru
Vizualizari: 827
Id: 15196
Imagine:

Share:
Suferinta a ramas un medicament necesar pentru insanatosirea noastra
Strigat-am cu toata inima mea
In Occident, Crestinismul s-a transformat treptat in umanism
Pune frau puternic limbii nerusinate!
Nimic nu este atat de greu de purtat precum natura pacatului
Ce înseamnă literele IC XC / NI KA ?
„Vesnica pomenire!”
Reguli pentru crestinii care merg duminica la Biserica
Cum trebuie sa se incheie fiecare rugaciune crestina?
Pietism, zelotism, intelectualism, hipercriticism
Usa pocaintei
Puterea celor 40 de liturghii si parastase
L-am rugat pe Dumnezeu
Ce urăm de zilele sfinților?

Text
-
Calendar ortodox
Cântări și pricesne
Cărți epub
Cărți epub rusă
Cărți online
Cărți pdf
Evanghelii duminicale
Articole
Rugăciuni
Slujbe și rânduieli
Versuri colinde
Viețile Sfinților
-
Predici
Părinți duhovnicești
Rugăciuni
Cântări bisericești
Slujbe
Cărți
Colinde
Radiouri online
Arhivă emisiuni radio
Video Software
Căutare avansată
webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @)
Facebook:
facebook.com/
resurseortodoxero
Youtube: youtube.com/@resurse-ortodoxe

|
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.