Turcii » Aspecte ale istoriei si spiritualitatii Bizantului

Bizantul in fata unor noi pericole (1025-1185)

In vremea imparatului Constantin al IX-lea Monomahul (1042-1055), Imperiul Bizantin a cunoscut o intindere geografica apreciabila: din Armenia, pana la Dunare si Sudul Antiohiei, controland practic anticul Illiricum si intreaga Asie Mica, punct de rezistenta important in fata arabilor. Cu toate acestea, anul 1071 a reprezentat pentru bizantinii alungati din Italia, o grea infrangere in fata turcilor, care practic a deschis calea acestora in Asia Mica.

Noi presiuni externe

Turcii

Anexarile practicate in Orient, de tipul Georgiei in 1020, inaintarea pana in Armenia in regiunea Ani in 1050, cucerirea Edesei in 1020 si crearea unei enclave bizantine stabile pe malul stang al Eufratului, au privat Imperiul de acele "state tampon" care preveneau diferitele invazii.

Aceasta inaintare asociatasi de o "incercuire" destul de stransa a administratiei thematice, lasa fara aparare o regiune devastata de nenumarate ori de razboaiele din secolul al X-lea. In ciuda instalarii in aceste regiuni a armenilor si sirienilor iacobiti, zona era greu de controlat, deoarece aristocratii care detineau mari suprafete de teren isi aveau in general resedinta la Constantinopol, ocupandu-se prea putin de posesiunile lor. Turcii care constituiau de mai multa vreme contingente din armata centrala bizantina, nomazi care se transformau treptat in coloni, intreprind in aceasta perioada primele incursiuni in Asia Mica, sub conducerea familiei Seldjiucida. In 1040, conducatorul lor, Togrul Beg a ocupat Iranul, iar in 1055 Bagdadul. Nepotul lui Beg, Alp Arslan a patruns incepind cu 1056 in Georgia si Armenia: el a cucerit cetatea Ani in 1065 si Cezareea in 1067, provocand reactia fireasca a Bizantului. Marele conducator militar Roman Diogene, care a preluat tronul Bizantului de la Constantin al X-lea Dukas in 1068, a mobilizat o armata numeroasa alcatuita din cei mai buni mercenari (normanzi si turci), precum si din trupele de elita bizantine. Din nefericire, Roman este infrant de Alp Arslan la Mantzikert, nu departe de frontiera cu Armenia. Aceasta infrangere a constituit o brutala revelatie asupra gravitatii pericolului turc: ei vor ocupa in curand platoul anatolian pana la Niceea, iar in vest vor ajunge pana la Smirna, ocupand Cilicia. In aceste conditii Bizantului ii mai ramanea o mica parte a Bitiniei, iar la celalalt capat Nordul Siriei. Turcii au devenit stabili in regiune formand sultanatul de Rum: anticul Ikonium devenind Konya.

Categoria: Aspecte ale istoriei si spiritualitatii Bizantului - Pr. Emanoil Babus

Cautare: