După toate minunile acestea, pe care oameni vedeau că le face părintele Arsenie cu harul lui Dumnezeu, era firesc să fie cinstit ca un sfânt, precum şi era. Şi totuşi acestea l-au adus pe părintele într-o situaţie dificilă, silindu-l să intre într-o altă nevoinţă, mai mare, ca să-şi ascundă sfinţenia şi să fugă de laudele oamenilor. Poate ca să nu se vatăme din pricina mândriei sau ca nu cumva laudele oamenilor să-i răsplătească nevoinţele sale în această viaţă deşartă. Singura soluţie era să facă din când în când şi pe „nebunul pentru Hristos” şi prin ciudăţeniile făcute de el, oamenii să creadă cele potrivnice. Ca să nu i se spună blând, făcea pe mâniosul. Ca să nu i se spună postitor, făcea pe lacomul, precum şi multe altele asemănătoare. Când cineva îi spunea „Tu eşti sfânt”, Părintele îi răspundea: „Neamul tău nu e neam bun”. Când acela auzea aceasta, că-i cleveteşte neamul în felul acesta direct, nu-i convenea şi altă dată nu mai spunea că Părintele Arsenie este sfânt, ci că ar fi sfânt dacă ar avea o comportare mai bună.
(Cuviosul Paisie Aghioritul, Sfântul Arsenie Capadocianul, Ed. Evanghelismos, Bucureşti, 2006, p. 58)
Categoria: Articole
Cautare:
Un alt fel de nevointa
Vizualizari: 716
Id: 21449
Imagine:
Share:
„Vesnica pomenire!”
Ce înseamnă literele IC XC / NI KA ?
Reguli pentru crestinii care merg duminica la Biserica
Cum trebuie sa se incheie fiecare rugaciune crestina?
Pietism, zelotism, intelectualism, hipercriticism
Usa pocaintei
Ce urăm de zilele sfinților?
L-am rugat pe Dumnezeu
Semnificatia zilelor din Saptamana Mare - Pr Teofil Paraian
Text
-
Calendar ortodox
Cântări și pricesne
Cărți epub
Cărți epub rusă
Cărți online
Cărți pdf
Evanghelii duminicale
Articole
Rugăciuni
Slujbe și rânduieli
Versuri colinde
Viețile Sfinților
-
Predici
Părinți duhovnicești
Rugăciuni
Cântări bisericești
Slujbe
Cărți
Colinde
Arhivă emisiuni radio
Video Software
Căutare avansată
webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @)
Facebook:
facebook.com/
resurseortodoxero
Youtube: youtube.com/@resurse-ortodoxe
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.