Unitatea neconfundata a firilor in Hristos

Unitatea neconfundata a firilor in Hristos :: Pr Dumitru Staniloae

f. Unitatea neconfundata a firilor in Hristos. S-a vorbit inainte despre concilierea complexitatii continutului Ipostasului si a unitatii Lui desavarsite; de asemenea, despre implinirea firii si persoanelor umane prin faptul ca Logosul devine ipostasul direct al firii umane si ipostasul ultim al persoanelor omenesti. Ambele acestea isi au corolarul in faptul ca cele doua firi sunt unite in El in mod neimpartit, nedespartit, neschimbat si neamestecat.

Dintre adverbele acestea, adverbul “neimpartit” se refera direct la Persoana lui Hristos, dar in Ea vede firile. Adverbul vrea sa spuna ca Ipostasul cel unul al lui Hristos, Acelasi nascut din Tatal inainte de veci si din Fecioara Maria, in timp, nu Se imparte din cauza ca are doua firi, ci ramane neimpartit, cu toate ca firile ramase intacte nu se confunda si nu se schimba in definitia lor, deci nici una nu inceteaza a ramane in El ca ceea ce este. Celelalte trei adverbe se refera in mod direct la firi, dar ele sunt valabile din cauza unitatii Persoanei. Firile sunt nedespartite nu in sensul unei simple legaturi exterioare, ci in sensul unei interpenetrari pentru eternitate, datorita unitatii Ipostasului. Dar in acelasi timp interpenetrarea si imprimarea uneia in alta nu le schimba esenta, nu le confunda.

Unitatea neconfundata a firilor in Ipostasul cel unul este asa de desavarsita, ca ele nu pot fi despartite, ba nici macar distinse in realitate, ci numai prin cugetare. Dar aceasta nu inseamna totusi incetarea lor de a exista in Hristos cel Unul, ci persistarea lor neschimbata. Distingerea lor numai prin cugetare inlatura nestorianismul bipersonal in Hristos; persistarea lor inlatura monofizismul. Astfel distinctia lor numai prin cugetare implica si nedespartirea si neschimbarea firilor. Ca atare distinctia lor numai prin cugetare implica indumnezeirea firii omenesti si umanizarea Cuvantului. Leontiu de Bizant zice: “Deci asa este si cu despartirea: nu e cugetata inainte de lucrurile in care ea se vede; dar nici unirea; ci cand sunt lucrurile si dupa unirea lor si cum se cuvine (unirii). Adica omenitatea unita se desparte de Dumnezeire prin cugetare, si nu in act. Iar despartirea prin cugetare nefiind inainte de lucruri, nici inainte de unirea lor, se vede in ele pentru neschimbarea lor; si ei nu-i urmeaza cele ce urmeaza despartirii in fapt.”

Neputinta de a desparti in mod real firile vazute in unitatea Persoanei lui Hristos a permis Bisericii sa foloseasca in Sinodul V ecumenic si expresia: Persoana lui Hristos e “din doua firi”, dar cu conditia ca aceasta expresie sa nu fie inteleasa ca anuland sau confundand cele doua firi intr-una singura. Aceasta ar oferi o baza pentru intelegerea cu vechile Biserici orientale, cum s-a intentionat si in timpul Sinodului V ecumenic. Canonul 8 al Sinodului V ecumenic spune: “Daca cineva marturisind ca unirea s-a facut “din doua firi” sau spunand “o fire a lui Dumnezeu Cuvantul intrupat,” nu intelege acestea asa cum au invatat Parintii, ca, realizandu-se unirea dupa ipostas din firea dumnezeiasca si omeneasca, S-a constituit un Hristos, ci din aceste cuvinte deduce ca este o singura fire sau fiinta a Dumnezeirii si a trupului lui Hristos, sa fie anatema.” Dar in canonul 7 Sinodul condamna la fel pe cei ce, asemenea lui Nestorie, folosindu-se de expresia “in doua firi” nu recunosc ca “din ele” s-a constituit prin unire un singur ipostas fara sa se desfiinteze deosebirea lor si nu le disting numai prin cugetare, ci in mod real ca doua ipostasuri. Acestia “sa fie anatema”.

Dar faptul ca e unul Ipostasul celor doua firi, iar ele nu se confunda, face ca Ipostasul divin sa se cunoasca si prin firea omeneasca, iar aceasta are ca efect umanizarea Cuvantului si indumnezeirea firii omenesti. Neschimbarea firii omenesti nu inseamna decat neiesirea din “definitia” ei, nu mentinerea ei in nedesavarsire si neputinta ei de a fi umpluta de viata dumnezeiasca. Materia ochiului nu inceteaza de a fi materie prin faptul ca e organ al vederii constiente, prin faptul ca prin ochi stralucesc intelesuri, prin faptul ca n-o mai simtim cand vedem prin ea, prin faptul ca ea e coplesita de spirit.

Ce inseamna, pozitiv, umanizarea Ipostasului divin intrupat si indumnezeirea firii omenesti asumate? Ne-o spun toti Parintii orientali. Leontiu de Bizant zice: “Ale Unuia si Aceluiasi sunt toate aceste fapte, desi provin din firi diferite; ale Unuia, (numit) cand Dumnezeu, cand om. Caci a suportat toate cate a trebuit sa suporte omul: a fost nascut, a fost alaptat, a crescut si ajungand la 30 de ani S-a botezat, iar dupa botez a inceput sa faca semne si sa invete pe iudei, iar la 33 de ani a fost rastignit si a inviat a treia zi si S-a inaltat cu trupul la ceruri si sade de-a dreapta Tatalui si Acelasi este Cel ce va veni la inviere sa judece viii si mortii.”

Categoria: Teologia Dogmatica Ortodoxa, vol 2 - Pr Dumitru Staniloae

Cautare: