De la ei să cumpărăm untdelemnul şi să-l trimitem înainte. Ei sunt cei ce vând untdelemn pentru candelele noastre: văduvele, săracii, neputincioşii, şchiopii, orbii şi toţi săracii care stau la uşile bisericilor. Pe aceştia să-i căutăm şi să-i îngrijim, că ei împacă pe judecătorul Hristos cu noi. Pe cei care vin la noi să nu-i întoarcem, ci să-i întâmpinăm cu faţă veselă. Cei care nu pot să ne întâmpine, să-i întâmpinăm noi cu ajutorul nostru. Să cercetăm bisericile căutând un sărac; să ne sârguim înainte de toate să primim în casa noastră un străin. Pentru că împreună cu săracul şi străinul intră şi Hristos în casa noastră, Cel ce a sărăcit pentru a noastră mântuire. Cu aceste jertfe se îmblânzeşte Dumnezeu (Matei 10, 14). Cel ce primeşte prooroc, plată de prooroc va lua, iar cel ce primeşte pe Hristos, ce fel de plată va lua? Primim răspuns de la Dumnezeu, Care zice: întrucât aţi făcut unuia dintre aceştia mai mici, Mie Mi-aţi făcut (Matei 25, 40). Cel ce primeşte pe străin sub acoperământul său, primeşte pe Hristos, Care a zis: Iar Fiul Omului nu are unde să-şi plece capul.
Acestea şi altele asemenea acestora sunt roade ale pocăinţei şi cunună de laudă a creştinilor. (Sfântul Efrem Sirul)
(Cuvinte de la Sfinții Părinți, Editura Episcopiei Romanului, 1997, pp. 54-55)
Articolul apare online prin efortul editorilor site-ului doxologia.ro.
Categoria: Articole
Cautare:
Untdelemn pentru candelele noastre: vaduvele, saracii, neputinciosii, schiopii, orbii si toti saracii
Vizualizari: 764
Id: 16001
Imagine:
Share:
Calugarul paraseste mica familie si devine un membru al marii familii a lui Adam
Intamplare a unui om foarte simplu
Aproapele nostru
Nu e nevoie sa gasim pricinile pentru care oamenii ne jignesc pe nedrept
Postul este o virtute, dar mai cu seama un ajutor spre virtute
„Vesnica pomenire!”
Ce înseamnă literele IC XC / NI KA ?
Reguli pentru crestinii care merg duminica la Biserica
Cum trebuie sa se incheie fiecare rugaciune crestina?
Pietism, zelotism, intelectualism, hipercriticism
Usa pocaintei
Ce urăm de zilele sfinților?
L-am rugat pe Dumnezeu
Puterea celor 40 de liturghii si parastase
Text
-
Calendar ortodox
Cântări și pricesne
Cărți epub
Cărți epub rusă
Cărți online
Cărți pdf
Evanghelii duminicale
Articole
Rugăciuni
Slujbe și rânduieli
Versuri colinde
Viețile Sfinților
-
Predici
Părinți duhovnicești
Rugăciuni
Cântări bisericești
Slujbe
Cărți
Colinde
Arhivă emisiuni radio
Video Software
Căutare avansată
webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @)
Facebook:
facebook.com/
resurseortodoxero
Youtube: youtube.com/@resurse-ortodoxe
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.