Acel cuvânt ce zice că Tu vei răsplăti fiecăruia după faptele lui şi la venirea Ziditorului, fiecare va secera ceea ce a semănat, precum şi toate câte se vor zice la înfricoşatul Lui răspuns, toate despre sfârşitul lumii acesteia sunt. Că atunci nicidecum nu va mai fi ajutor vremelnic şi toată cearta va înceta, fiindcă târgul se va strica, nu va mai fi nici cumpărare, nici dobândă. Că, unde vor fi atunci săracii, unde slujbele, unde cântările, unde faptele bune? Drept aceea, mai înainte de ceasul acela, unul pe altul să ne ajutăm. Că nu este nedrept Dumnezeu, ca să uite faptele, după cum zice dumnezeiescul apostol. Iar Atanasie, în cuvintele sale a zis: „Măcar şi în văzduh de se va fi dus, cela ce s-a săvârşit întru buna credinţă, tu însă să nu osteneşti de a-i aprinde la mormânt untdelemn şi lumânări, chemând pe Hristos Dumnezeu, că primite sunt acelea de Dumnezeu şi multă răsplătire aduc, că untdelemnul şi lumânarea sunt ca ardere de tot, iar dumnezeiasca şi cea fără de sânge Jertfă este curăţire. Iar ceea ce se dă la săraci, mai mult decât toată facerea de bine foloseşte. Aceasta, dar, ştiută să fie, că jertfa cea de gând acelor morţi le foloseşte, care, în această viaţă, au petrecut cu înfrânare de la faptele rele. Pentru aceea, şi după moarte, le folosesc lor, cele ce se fac aici pentru dânşii.
Dumnezeului nostru, slavă acum şi pururea si în vecii vecilor! Amin.
(Proloagele, volumul 1, Editura Bunavestire, p. 282)
Categoria: Articole
Cautare:
Untdelemnul si lumanarea sunt ca ardere de tot, iar dumnezeiasca si cea fara de sange Jertfa este curatire
Vizualizari: 731
Id: 12162
Imagine:
Share:
Sa nu pierdeti marea voastra osteneala din pricina lenii!
Curatia sufleteasca ne-o da Dumnezeu si prin silintele noastre
Barbatul cel treaz, scuturand ispita de la sine, se scoala la rugaciune
Principala cauza a luptei tale puternice este putinatatea smereniei
Monahul este chip al pocaintei
„Vesnica pomenire!”
Ce înseamnă literele IC XC / NI KA ?
Reguli pentru crestinii care merg duminica la Biserica
Cum trebuie sa se incheie fiecare rugaciune crestina?
Pietism, zelotism, intelectualism, hipercriticism
Usa pocaintei
Ce urăm de zilele sfinților?
L-am rugat pe Dumnezeu
Semnificatia zilelor din Saptamana Mare - Pr Teofil Paraian
Text
-
Calendar ortodox
Cântări și pricesne
Cărți epub
Cărți epub rusă
Cărți online
Cărți pdf
Evanghelii duminicale
Articole
Rugăciuni
Slujbe și rânduieli
Versuri colinde
Viețile Sfinților
-
Predici
Părinți duhovnicești
Rugăciuni
Cântări bisericești
Slujbe
Cărți
Colinde
Arhivă emisiuni radio
Video Software
Căutare avansată
webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @)
Facebook:
facebook.com/
resurseortodoxero
Youtube: youtube.com/@resurse-ortodoxe
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.