Unui tanar care s-a ingrijorat pentru prietenul sau vanitos

Vanitatea este o boală duhovnicească, ea pune stăpânire pe acei oameni care şi-au pierdut ori nici nu au agonisit frica de Dumnezeu. În cartea Vieţii scrie: începutul înţelepciunii este frica de Domnul. Înţeleptul însetează a vorbi despre Făcătorul lumii, iar vanitosul a vorbi despre sine însuşi. Prietenul tău nu se ţine decât de aceia care îl laudă şi îl măresc. El însuşi vorbeşte despre sine şi caută să se vorbească numai despre el. Îşi adună fotografiile din ziare - deşi ştie că ziarele dau şi fotografiile criminalilor - şi citeşte oricui scrisorile în care cineva îl laudă. S-a făcut urât tuturor, şi fiecare se fereşte de el. El îşi întemeiază slava pe cea mai şubredă temelie: pe vârfurile limbilor omeneşti. Nenorocit om! El are nevoie de lecuire din plin: căci dacă o ţine aşa, boala înfumurării îl va aduce negreşit la săvârşirea unei fărădelegi asupra altcuiva sau asupra sa. Încearcă să-i citeşti cartea Ecclesiastului din Biblie. Apasă pe aceste cuvinte ale împăratului Solomon: deşertăciunea (vanitatea) deşertăciunilor, toate sunt deşertăciune. Plimbă-te cu el prin cimitir, şi spune-i: „Aici, sub picioarele noastre, putrezesc gurile care ne-au lăudat!”

Povesteşte-i următoarea istorioară din Răsărit. La marginea drumului creştea un palmier mare, iar dedesubtul lui, un mărăcine. Călătorii treceau într-o parte şi în alta, iar mărăcinele agăţa şi zgâria pe fiecare. Călătorii, supăraţi, ocărau mărăcinele, plângându-se că nimeni nu îl taie ca să nu-i mai necăjească pe oameni. S-a mândrit mărăcinele, şi-a înălţat capul şi i-a spus palmierului cu trufie: „Cu ce-ţi ajută înălţimea ta dacă nimeni nu vorbeşte niciodată de tine? Auzi cum se vorbeşte despre mine în fiecare zi, tot timpul? Eu sunt foarte proslăvit în lume, iar tu – nimic”. La care palmierul îi răspunse: „Meargă ţi-e slava, precum şi tu eşti negru. Ce se vorbeşte despre tine este mai rău decât tăcerea. Despre mine, oamenii vorbesc atunci când culeg curmale de pe ramurile mele. Rareori se aud, ce-i drept, aceste vorbe, dar ele sunt pline de recunoştinţă şi binecuvântări”.

Oamenii adevăraţi se îngrijesc cum vor da roadele bune ale vieţii, nu cum să se facă slăviţi de către cei din jurul lor. Slava, însă, îi însoţeşte pe oamenii drepţi precum însoţeşte ecoul glasul.

Dar şi dacă acest ecou nu se aude întotdeauna pe pământ, el se aude negreşit în ceruri: fiindcă viaţa omului drept este legată de cer şi de veşnicie. Când Hristos făcea vreun bine, deseori oprea răspicat să se vorbească despre asta: ia seama, să nu spui nimănui! Sfinţii lui Hristos şi-au însuşit cu hotărâre această învăţătură şi fugeau ca de foc de slava omenească.

O matroană romană a venit tocmai din Roma în Egipt ca să îl vadă pe sfântul Arsenie. Arsenie i s-a arătat; însă când ea a început să îl mărească pe acel sfânt bărbat, el s-a întors îndată în chilia sa şi a zăvorât uşa. Un alt următor al Evangheliei spunea: „Fiecare cuvânt de laudă despre mine îmi redeschide rănile vindecate din suflet”.

Oricui doreşte din toată inima să îndrepte un om rătăcit, Dumnezeu îi ajută. Cred că şi ţie Bunul Făcător îţi va ajuta să-l vindeci pe prietenul tău de înfumurare. Nu-l vei vindeca tu, ci Doctorul Ceresc, dar după dorinţa şi rugăciunea ta fierbinte. Pace vouă şi sănătate de la Domnul, amândurora!

(Episcop Nicolae Velimirovici, Răspunsuri la întrebări ale lumii de astăzi, vol. 1, Editura Sophia, Bucureşti, 2002, pp. 176-178)

Articolul apare online prin efortul editorilor site-ului doxologia.ro.

Categoria: Articole

Cautare: