Ursuletul imblanzit

O întâmplare din munţii Bavariei (Germania). Un om prinsese un pui de urs, şi îmblânzindu-l umbla după el ca un căţeluş. Crescând mare, ursuleţul se făcuse flăcăiaş.

Omul s-a dus odată cu el în pădure. Şi aici ce se întâmplă? În ursuleţul omului s-a trezit firea cea sălbatică şi a sărit asupra omului. S-a încins o luptă crâncenă. Însă omul fiind mai tare, a legat pe ursuleţ bine cu o funie. Aşa e şi firea cea veche din noi. Să nu ne încredem că am „îmblânzit-o”, că ascultă de noi, că nu mai este primejdioasă... „Ursul” din noi, animalul din noi, firea cea veche din noi, se poate înfuria şi ne poate prăpădi oricând. Aici nu merge cu îmblânzirea. Firea cea veche din noi, ursul din noi, trebuie omorât prin ceea ce se cheamă renaştere. Iar dacă aici încă n-ai putut ajunge, atunci, dragă cititorule, cel puţin leagă-l pe acest urs cu lanţul Golgotei şi nu-l lăsa nici o clipă dezlegat.

Precum ursuleţul îmblânzit a revenit la firea cea veche, revoltându-se asupra stăpânului său, tot aşa şi oamenii creştinaţi îmblânziţi prin Dumnezeieştile învăţături şi Taine, adeseori revin la firea cea veche, răsturnând bunele rânduieli şi moravuri, şi se revoltă împotriva Creatorului, Mântuitorului şi Răscumpărătorului lor. Să ne dezbrăcăm zilnic de omul cel vechi şi să ne îmbrăcăm cu hotărâre şi statornicie în Omul cel Nou, rămânând pururea în El (Efs 4,22-24; Col 3, 1-10).

(Protos. Nicodim Măndiţă, Luxul şi împodobirile ruinează sufletul, Editura Agapis, 2011, p. 138)

Categoria: Articole

Cautare: