Vecernia Sfintilor Cuviosi Neofit si Meletie de la Manastirea Stanisoara

La Vecernia Mică

La Doamne, strigat-am..., punem 4 stihiri, glasul 1.

Podobie: Ceea ce eşti bucuria...

Pe vrednicii Cuvioşi ai Mântuitorului Hristos, pe cei ce cu trezvie au înmulţit talantul cel dat lor de Stăpânul tuturor, pe înţelepţii Neofit şi Meletie să-i lăudăm cei credincioşi, întru cântări cinstind slăvită pomenirea lor. (de două ori)

Prealăudaţilor Părinți, voi aţi ridicat pe umeri crucea ostenelilor, următori făcându-vă Mântuitorului şi împreună moştenitori ai cerului; deci, cu osârdie, rugaţi-vă pentru sufletele noastre.

Cu veselie, astăzi obştea monahilor cinsteşte, după vrednicie, pe pustnicii cei mult nevoitori, încununați cu răbdarea și smerenia, pe cei ce dreaptă socotință au dobândit și înțelepciunea cea de sus.

Slavă…, glasul al 2-lea:

Veniţi astăzi, împreună să ne bucurăm în Domnul la praznicul Cuvioşilor Părinţi Neofit şi Meletie, cei de Dumnezeu înţelepţiţi şi luminaţi de Duhul Sfânt. Să ne apropiem cu credinţă și să cinstim sfintele lor moaşte ca pe o desfătare dumnezeiască şi să ne facem părtaşi cerescului har, umplându-ne sufletele de bunătăţile cele duhovniceşti ale nevoinţelor şi ale învăţăturilor lor. Pentru aceasta, cu mulţumire să cinstim pe purtătorii de Dumnezeu, pe povăţuitorii monahilor şi lauda a toată Oltenia, rugându-i: Cuvioșilor Părinți, nu încetaţi să mijlociți către Iubitorul de oameni Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.

Şi acum…, a Născătoarei, acelaşi glas:

Toată nădejdea mea spre tine o pun, Maica lui Dumnezeu, păzeşte-mă sub sfânt acoperământul tău.

La Stihoavnă

Stihiri, glasul al 2-lea

Podobie: Casa Efratului…

Ochii ți-ai ridicat la munți și de acolo te-ai înălțat la ceruri, prin fapte de virtute, Sfinte Părinte Neofit.

Stih: Cinstită este înaintea Domnului moartea cuvioșilor Săi.

Frica de Dumnezeu, bun început ai pus-o ca să câștigi comoara înțelepciunii celei de sus, Sfinte Meletie.

Stih: Minunat este Dumnezeu întru sfinţii Săi.

Aripi duhovniceşti având dreapta credință și buna făptuire, zburat-ați către Raiul cel mult dorit, sihaștrilor.

Slavă…, asemenea:

Sfinților Cuvioși care la Stânișoara v-ați nevoit cu râvnă, rugați-vă Preasfintei Treimi acum pentru noi toți.

Şi acum…, a Născătoarei, asemenea:

Maica lui Dumnezeu, ceea ce România ,,a doua ta grădină” o ai numit, păzește-o pururea de cel viclean.

Troparul Sfinților Cuvioşi Meletie şi Neofit

Glasul 1

De Dumnezeu iubitorilor Părinţi, suindu-vă în munţii faptelor bune, locașuri Preasfântului Duh v-aţi arătat, iar acum ca făclia în sfeşnic luminaţi în lume, Cuvioşilor Neofit şi Meletie; rugaţi-vă lui Hristos-Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre!

Slavă... Şi acum...,

al Născătoarei de Dumnezeu – al Învierii, acelaşi glas:

Gavriil, zicând ție, Fecioară: Bucură-te!, împreună cu glasul S-a întrupat Stăpânul tuturor întru tine, chivotul cel sfânt, precum a zis Dreptul David. Arătatu-te-ai mai cuprinzătoare decât cerurile, ceea ce ai născut pe Făcătorul tău. Slavă Celui ce S-a sălășluit întru tine! Slavă Celui ce S-a născut din tine! Slavă Celui ce ne-a mântuit pe noi prin nașterea ta!

Ectenia întreită şi otpustul.

La Vecernia Mare

La Doamne, strigat-am..., punem 8 stihiri,

Glasul 1, Podobie: Prealăudaţilor Mucenici...

Cu smerenia voastră cuprinzând înălţimea munţilor, aţi nimicit semeţiile vicleanului vrăjmaş şi cu sârguinţă v-aţi zidit ca pietre vii în peşteri şi prin munţi, fericiţilor sihaştri cozieni, întărirea ortodocşilor şi răsplata cea de sus a pustnicilor. (de două ori)

Ca făclia din sfeşnicul ceresc stând deasupra ispitelor, de Dumnezeu iubitorilor Cuvioși, pe mulţi i-aţi luminat şi cărarea vieţii pustnicești preabine arătând, i-aţi suit spre înălţimea nepătimirii, ca cei ce sunteţi întărirea şi slava călugărilor. (de două ori)

Pe sfinţii sihaştri cozieni, Neofit şi Meletie, să-i cinstim acum cu oştile cereşti, că luând după vrednicie chipul îngeresc, lumina neapusă a harului în inimi au primit şi icoane ale chipului vieţuirii celei pustniceşti s-au făcut. (de două ori)

Pe piatra credinţei v-aţi întărit, Cuvioşilor Părinți, pietre vii făcându-vă Mântuitorului Hristos în sihăstriile Coziei. Şi cu rugăciunile neîncetate, rănile păcatelor le vindecaţi, cei ce harul tămăduirilor aţi luat în dar de la Stăpânul nostru. (de două ori)

Slavă..., glasul al 6-lea:

Păzindu-vă chipul lui Dumnezeu întru voi nevătămat, şi pustniceşte mintea făcând-o stăpână peste patimi, v-aţi ridicat la înălţimile nepătimirii, cu sârguință suindu pe scara Raiului, doime de sihaştri mult slăvită. Iar acum, în cer, unde închipuirile au fost cu totul dezlegate, priviţi lămurit către Preasfânta Treime, mijlocind cu îndrăzneală la tronul cel dumnezeiesc pentru cei ce vă cinstesc cu credinţă şi cu dragoste.

Şi acum..., Dogmatica, același glas:

Cine nu te va ferici, Preasfântă Fecioară, sau cine nu va lăuda preacurată naşterea ta? Că Cel ce a strălucit fără de ani din Tatăl, Fiul Unul-Născut, Acelaşi din tine, cea curată, a ieşit, negrăit întrupându-Se, din fire Dumnezeu fiind şi cu firea om făcându-se pentru noi, nu în două feţe fiind despărţit, ci în două firi neamestecate fiind cunoscut; pe Acela roagă-L, Curată, cu totul fericită, să se mântuiască sufletele noastre.

Vohod, Lumină lină...

Prochimenul zilei

Paremiile

De la Pilde citire

(X, 8; III, 13-16; VIII, 5-9 ş.a.)

Pomenirea dreptului cu laude şi binecuvântarea Domnului peste capul lui. Fericit este omul care a aflat înţelepciunea şi muritorul care a cunoscut priceperea. Că mai bună este îndeletnicirea cu acestea decât vistieriile de aur şi de argint. Şi mai scumpă este decât nestematele; şi tot ce este de preţ nu este vrednic de ea. Pentru că lungime de zile şi ani de viaţă sunt în dreapta ei, iar în stânga ei - bogăţie şi slavă. Că din gura ei iese dreptatea, legea şi mila pe limbă le poartă. Deci ascultaţi-mă pe mine, fiilor, că lucruri de cinste vă voi spune; şi fericit este omul care va păzi căile mele. Că ieşirile mele sunt ieşiri de viaţă şi se pregăteşte vrerea de la Domnul. Pentru aceasta vă rog pe voi şi pun glasul meu înaintea fiilor oamenilor. Că eu, înţelepciunea, am tocmit sfatul şi ştiinţa şi gândul eu l-am chemat. Al meu este sfatul şi întărirea, a mea este priceperea şi a mea este tăria. Eu iubesc pe cei ce mă iubesc pe mine, iar cei ce mă caută vor afla har. Înţelegeţi, dar, cei fără răutate chibzuiala şi cei neînvăţaţi puneţi la inimă. Ascultaţi-mă pe mine, că iarăşi lucruri de mare preţ voi grăi şi cuvinte drepte voi scoate din buze. Gâtlejul meu va vesti adevărul, fiindcă urâte îmi sunt mie buzele mincinoase. Drepte sunt toate graiurile gurii mele; nimic într-însele nu-i strâmb sau încâlcit. Toate sunt drepte celor ce înţeleg şi netede celor ce au aflat cunoaşterea. Că vă învăţ pe voi adevărul, ca să fie în Domnul nădejdea voastră şi să vă umpleţi de Duh.“

De la Pilde citire

(I, 7, 20 ; II, 1-5 ; III, 34 ; IV, 18, 20, 22-26 ; VI, 3-5, 20, 22-23)

„Începutul înţelepciunii este frica de Dumnezeu, înţelegere bună este tuturor celor ce o săvârşesc. Evlavia faţă de Dumnezeu este începutul priceperii, dar cei necredincioşi defaimă înţelepciunea şi învăţătura. Înţelepciunea îşi înalţă glasul şi cu îndrăzneală grăieşte: Fiule, dacă vei primi graiurile mele şi din poruncile mele îţi vei face comoară, dacă auzul tău va asculta înţelepciunea, dacă inima ţi-o vei lipi de cunoaştere şi fiilor tăi o vei pune înainte spre învăţătură; dacă tu vei chema prevederea şi glasul tău îl vei pune în slujba bunei-cugetări; dacă o vei căuta ca pe argint şi întru adânc vei săpa ca după o comoară, atunci vei cunoaşte frica de Domnul şi vei dobândi cunoașterea de Dumnezeu. Domnul le stă împotrivă celor mândri, iar celor smeriţi le dă har. Căile drepţilor întocmai ca lumina strălucesc, merg înainte şi răspândesc lumină. Fiule, ia aminte la graiul meu, pleacă urechea ta spre cuvintele mele, păzeşte-le pe ele în inima ta. Cu toată vegherea păzeşte-ţi inima, că din ea pornesc ieşirile vieţii. Îndepărtează de la tine grăirea întortocheată, alungă de pe buzele tale viclenia. Fiule, fă ceea ce-ţi poruncesc eu şi te vei mântui: să nu dai somn ochilor tăi şi genelor tale dormitare, ca să scapi ca o căprioară din cursă şi ca o pasăre din laţ. Păzeşte legile tatălui tău şi nu lepăda poruncile maicii tale. Când umbli, călăuză să-ţi fie; când dormi, să te păzească, iar când te scoli, să stea de vorbă cu tine. Că porunca legii este sfeşnic şi lumină şi drum de viaţă şi mustrare şi învăţătură.“

De la Înţelepciunea lui Solomon citire

(VII, 1, 7-10, 25-30 ; VIII, 1-4 ; X, 17)

„Om muritor sunt şi eu, asemeni tuturor, coborâtor din neamul celui întâi-zidit, dar m-am rugat şi mi s-a dat pricepere; cerut-am şi mi-a venit duhul înţelepciunii. Am ţinut la ea mai mult decât la sceptre şi decât la tronuri şi am socotit bogăţia a fi nimic pe lângă ea; nici piatra nestemată n-am pus-o alături de ea, fiindcă, faţă de ea, tot aurul din lume e ca nişte nisip puţin şi înaintea ei argintul se socoteşte ca noroi. Am iubit-o mai mult decât sănătatea şi frumuseţea; am pus-o chiar mai presus de lumină, pentru că strălucirea ei nu se stinge niciodată. Ea este suflul puterii lui Dumnezeu, este curata revărsare a slavei Atotţiitorului, încât nimic spurcat n-o poate întina. Căci ea e strălucirea luminii celei veşnice şi oglindă nepătată a lucrării lui Dumnezeu şi icoană a bunătăţii Lui. Una fiind, toate le poate şi, rămânând în sine neschimbată, toate le înnoieşte şi, pătrunzând în sufletele cele cuvioase, în fiecare generaţie, face din ele prieteni ai lui Dumnezeu şi prooroci. Cu adevărat, Dumnezeu nimic nu iubeşte mai mult decât pe cel ce petrece întru înţelepciune. Că aceasta este mai de cinste decât soarele şi decât toată orânduirea stelelor; dacă o pui alături cu lumina, o afli mai presus, căci noaptea urmează luminii, dar răutatea nu poate nimic împotriva înţelepciunii. Mi-a fost dragă înţelepciunea şi am cercetat-o din tinereţile mele şi am căutat să mi-o aduc mireasă şi am iubit mult frumuseţea ei. Îşi slăveşte bunul ei neam, având împreună-vieţuire cu Dumnezeu şi Stăpânul tuturor a iubit-o, căci este cunoscătoare tainică a ştiinţei lui Dumnezeu. Ea a dat celor cuvioşi răsplată pentru ostenelile lor şi i-a călăuzit pe ei pe o cale preaminunată.“

La Litie

Stihira, glas 1, însuşi glasul:

Cine nu se va minuna de ostenelile voastre, fericiților Părinți Neofit şi Meletie, că focul cel dinlăuntru al dumnezeieştii râvne, lacrimile şi postul, prin care ați supus pornirea trupului, niciodată nu le-ați părăsit. Cine nu se va minuna de răbdarea voastră, de dragostea părintească și de rugăciunea cea fără încetare, prin care v-ați luminat cu dumnezeiescul har? Rugați-vă Mântuitorului Hristos pentru mântuirea sufletelor noastre.

Slavă..., glasul al 5-lea:

Dumnezeieşti locaşuri ale Preasfintei Treimi, în munte îngereşte viețuind, Sfinţilor Neofit şi Meletie, n-aţi fost stăpâniţi de cele pământeşti, ca Adam în Rai, ci iubitori de Dumnezeu v-aţi arătat. Şi pe şarpele cel de demult l-aţi alungat cu postul și rugăciunea. Pentru aceasta, de Hristos Domnul împărtăşindu-vă, rugaţi-L să mântuiască sufletele noastre.

Şi acum…,

a Născătoarei de Dumnezeu, acelaşi glas:

Fericimu-te pe tine, de Dumnezeu Născătoare Fecioară, şi te slăvim, credincioşii, după datorie, pe tine, cetatea cea neclintită, zidul cel nesurpat, folositoarea cea tare şi scăparea sufletelor noastre.

La Stihoavnă

Stihiri, glasul al 4-lea, podobie: Ca pe un viteaz...

Veşmântul sfinţeniei dobândind, Cuvioşilor Neofit şi Meletie, şi cu haina Duhului îmbrăcându-vă, moaştele voastre în dar le-aţi lăsat credincioşilor, care strigă cu un glas: Izbăviţi-ne din nevoi şi din patimi, ca să stăm cu îndrăzneală în biserici înaintea lui Dumnezeu, neîncetat lăudându-vă.

Stih: Cinstită este înaintea Domnului moartea cuvioșilor Săi.

Săpat-ai locaş sfinţit spre nevoința întru sihăstrie, vas cinstit al Domnului arătându-te, Cuvioase Neofit. Că ai umblat pe cărările dreptăţii, povăţuind pe monahii râvnitori către Împărăţia cea de sus şi aducându-i ca pe o comoară Stăpânului Hristos. Pentru care astăzi cu evlavie te lăudăm, veselindu-ne.

Stih: Minunat este Dumnezeu întru sfinţii Săi.

Cu izvoarele harului, Cuvioase Meletie, răcoreşte sufletele noastre cele însetate de Dumnezeu, că ne topim în cuptorul păcatelor ca bogatul nemilostiv, şi noianul ispitelor cel întunecat îl alungă de la noi, ca cel ce ai în ceruri îndrăznire către Domnul, de Dumnezeu iubitorule.

Slavă…, glasul al 5-lea:

Cuvioșilor Părinți, nu ați dat somn ochilor voștri, nici genelor voastre dormitare, până ce sufletul și trupul nu v-ați curăţit de patimi şi pe voi înșivă v-ați pregătit locaşuri Duhului, că venind Hristos cu Tatăl întru voi sălășluire au aflat; deci, arătându-vă slujitori Treimii Celei de o fiinţă, propovăduitorilor de lucruri minunate, înţelepților, rugați-vă pentru sufletele noastre.

Şi acum…,

a Născătoarei de Dumnezeu – a Învierii, acelaşi glas:

Biserică și ușă ești, palat și scaun al Împăratului, Fecioară preacinstită, prin care Izbăvitorul meu, Hristos Domnul, celor ce dormeau întru întuneric S-a arătat, Soarele dreptății fiind, vrând să lumineze pe cei pe care i-a zidit după chipul Său, cu mâna Sa. Pentru aceasta, cu totul lăudată, ca una ce ai agonisit ca o Maică îndrăzneală către Dânsul, roagă-L neîncetat să se mântuiască sufletele noastre.

Troparul Sfinților Cuvioşi Neofit şi Meletie

Glasul 1

De Dumnezeu iubitorilor Părinţi, suindu-vă în munţii faptelor bune, locaşuri Preasfântului Duh v-aţi arătat şi acum ca făclia în sfeşnic luminaţi în lume, Cuvioşilor Neofit şi Meletie; rugaţi-vă lui Hristos-Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre!

Dacă se face binecuvântarea pâinilor, se cântă Troparul Cuvioșilor de două ori și troparul: Născătoare de Dumnezeu Fecioară, bucură-te…, o dată. Dacă nu se face binecuvântarea pâinilor, se cântă Troparul Cuvioșilor, Slavă..., Și acum..., al Născătoarei – al Învierii, același glas (a se vedea la Vecernia mică).

Categoria: Liturgica

Cautare: