Viata celui intre sfinti, Parintele nostru Alexie, Mitropolitul Kievului si a toata Rusia, facatorul de minuni

Viaţa celui între sfinţi, Părintele nostru Alexie, Mitropolitul Kievului şi a toată Rusia, făcătorul de minuni
(12 februarie)
(Din Prolog)

Sfîntul Alexie, făcătorul de minuni al Rusiei, a fost de neam boieresc. Părinţii lui se numeau Teodor şi Maria şi erau din părţile Severului, din cetatea Cernigovului. El s-a născut pe vremea marelui cneaz Ioan Daniilovici, care i-a fost naş la Sfîntul Botez, şi-i puseră numele Elefterie. După ce a venit în cuviincioasa vîrstă, părinţii l-au dat la învăţătură şi, fiind el de 12 ani, i s-a întîmplat a umbla prin pustie unde întindea curse pentru prinderea păsărilor. Apoi, adormind, se auzi către dînsul un glas, zicînd: "Alexie, pentru ce te osteneşti în deşert? Iată, te voi face vînător de oameni".

Atunci, deşteptîndu-se copilul din somn, nu a văzut pe nimeni şi s-a mirat de glasul ce auzise. Din ceasul acela era în mare chibzuire, nepricepînd ce sfîrşit are să aibă o vedenie ca aceea.

Iubind pe Dumnezeu din tinereţe, cuviosul a lăsat pe părinţii săi şi căsătoria. Apoi, dorind să slujească Stăpînului Hristos, s-a dus în Mănăstirea Sfintei dumnezeieştii Arătări (Boboteaza), din cetatea Moscova, şi s-a tuns în chipul monahicesc de egumenul Ştefan, fratele făcătorului de minuni Serghie. La tundere, îi puseră numele Alexie, cum s-a spus mai sus, cînd a avut vedenie visului, zicînd către sine glasul care-i spunea: în loc de vînare de păsări, vei vîna oameni.

Cînd s-a tuns avea 20 de ani şi a petrecut în rînduiala mona-hicească pînă la 40 de ani, slujind lui Dumnezeu cu post, cu veghere de toată noaptea şi cu neîncetate rugăciuni, încît mulţi se minunau de nevoinţa lui. Era vestit şi slăvit de toţi pentru viaţa sa îmbunătăţită, şi chiar marele cneaz al Moscovei, Simeon Ioanovici şi mitropolitul Teognost îl iubeau foarte mult. Pentru prea multele sale fapte bune, îl puseră episcop în marea cetate Vladimir. Iar după moartea mitropolitului Teognost, marele cneaz Ioan Ioanovici, care luase domnia după fratele său Simeon, a ales cu sobornicească judecată pe Sfîntul Alexie şi l-a trimis la Constantinopol spre sfinţire, la prea sfinţitul patriarh Filotei. Apoi l-a aşezat mitropolit a Kievului şi a toată Rusia. Deci, întorcîndu-se Sfîntul Alexie de la Constantinopol şi luînd acea mare ocîrmuire a Bisericii, a început a se nevoi, adăugînd osteneli peste osteneli, încît era la toţi luminător şi chip turmei cu cuvîntul, cu viaţa, cu dragostea, cu duhul, cu credinţa şi cu curăţia.

În acea vreme, împărăţea în Sciţia păgînul împărat Verdevir, care-şi ucisese cei 12 fraţi ai săi, fiind cumplit şi foarte nemilostiv, care voia război asupra creştinilor şi toţi se temeau de el. Sfîntul Alexie, fiind rugat de marele cneaz Ioan, s-a dus în tabără la Verdevir şi, potolind mînia lui cu cuvinte blînde, a mijlocit pace creştinilor şi s-a întors iarăşi la Moscova, la scaunul său. Căci, din cauza războaielor dese şi a năvălirilor barbare, se mutase acolo scaunul mitropoliei de către Sfîntul Petru, mitropolitul Kievului. După aceasta a ridicat o biserică în numele Domnului nostru Iisus Hristos, adică a Chipului celui nefăcut de mîini. Apoi a aşezat mănăstire şi a alcătuit într-însa viaţă de obşte, încredinţînd egumenia lui Andronic, ucenicul Sfîntului Serghie, făcătorul de minuni; după aceea a ridicat şi multe alte biserici prin alte cetăţi şi locuri.

Deci, străbătea despre dînsul cinstea cea mare, nu numai între credincioşi, dar şi între necredincioşii agarieni, care nu auziseră de Hristos. Dar păgînul împărat Amurat, al agarenilor, avea pe împărateasă oarbă de trei ani şi, auzind de Sfîntul Alexie şi de cîte face Dumnezeu prin rugăciunea lui, a trimis la marele cneaz Dimitrie Ioanovici şi l-a rugat să trimită la dînsul pe omul lui Dumnezeu, Alexie, ca să se roage pentru împărăteasa lui şi să-i dea vedere, zicînd: "De se va tămădui împărăteasa mea prin rugăciunea aceluia, vei avea pace cu mine, iar de nu-l vei trimite, apoi cu sabie şi cu foc îţi voi prăda ţara".

Primind o scrisoare ca aceasta de la acel împărat şi ajungînd în cetatea Moscovei, Sfîntul Alexie socotea greu lucrul acela, zicînd că este mai presus de puterea sa. Însă, rugîndu-l marele cneaz Dimitrie, a binevoit să meargă în pămîntul agarienilor; dar, mai întîi a făcut rugăciune cu tot clerul în biserica cea mare, sobornicească, a Preacuratei Născătoare de Dumnezeu.

Săvîrşind rugăciunile sale, acest mare arhiereu al lui Dumnezeu, s-a aprins o lumînare singură la mormîntul Sfîntului Petru, făcătorul de minuni şi priveau toţi. Din această întîmplare Sfîntul Alexie a luat încredinţare despre ajutorul lui Dumnezeu care îi gătea calea cea cu bună sporire. Luînd o părticică de ceară din lumînarea care se aprinsese de la sine, a făcut o lumînărică şi a pornit pe cale cu sfinţitul cler, punîndu-şi nădejdea în Dumnezeu cu neîndoire. Dar, mai înainte de a ajunge sfîntul în cetatea agarenelor, împărăteasa a văzut în vedenie pe arhiereul lui Dumnezeu, Alexie, venind cu toţi preoţii în veşminte arhiereşti. Deşteptîndu-se din somn, a poruncit ca îndată să gătească veşminte de mare preţ arhiereului şi preoţilor, după cum văzuse în vis.

Deci, apropiindu-se sfîntul, l-a întîmpinat împăratul agarenilor cu mare cinste şi l-a dus în palatele sale. Iar arhiereul lui Dumnezeu, Alexie, începînd cîntarea, a poruncit să aprindă lumînarea făcută din ceara luată de la lumînarea care se aprinsese singură la mormîntul Sfîntului Petru şi, după multă rugăciune, a stropit pe împărăteasa cea oarbă cu apă sfinţită şi, îndată, împărăteasa a văzut bine din ceasul acela. Atunci împăratul, cu boierii săi şi cu toţi cîţi erau acolo s-au mirat foarte de acea minune preaslăvită şi înălţau laude lui Dumnezeu, apoi, cinstind împăratul pe Sfîntul Alexie şi pe cei ce erau cu dînsul, i-a eliberat cu cinste şi cu daruri multe, la ale lor cu pace.

Întorcîndu-se de acolo, Sfîntul Alexie a ridicat o biserică de piatră înăuntrul cetăţii Moscova, în numele Sfîntului Arhanghel Mihail, în amintirea cinstitei şi slăvitei lui minuni, ce s-a făcut odată în Hone. Apoi a întemeiat o mănăstire, care pînă acum se cheamă Minune şi a poruncit ca într-acea biserică să-l pună după moartea sa. Încă şi alte multe lucruri de mirare făcînd întru slava lui Dumnezeu şi păscînd turma oilor lui Hristos celor bine cuvîntătoare s-a apropiat de fericitul său sfîrşit, în adînci bătrîneţe.

Cunoscînd plecarea sa către Dumnezeu, a săvîrşit slujba cea dumnezeiască şi s-a împărtăşit cu Sfintele Taine. Apoi, dînd pace voievodului şi poporului în sărutarea cea de pe urmă tuturor, s-a dus către Domnul, în anul 6886 (1378 d.Hr.) în 12 zile ale lunii februarie. A petrecut în arhierie 24 ani, iar vîrsta lui era de 85 de ani. Şi-l îngropară cu cinste, în biserica Sfîntului Arhanghel Mihail, cea zidită de el în hotarele Bunei Vestiri a Preacuratei Fecioare, Născătoare de Dumnezeu. După mulţi ani s-au găsit sfintele şi mult tămăduitoarele lui moaşte întregi, iar veşmintele nestricate, ca îmbrăcate de ieri. După aceasta, a fost adus Sfîntul Alexie în biserica cea zidită în numele lui, în care şi pînă acum izvorăsc multe tămăduiri din sfintele lui moaşte, ca din izvor, şi se dă ajutor tuturor care cu credinţă cer sfintele lui rugăciuni, cu darul lui Dumnezeu şi al Domnului nostru Iisus Hristos, Căruia se cuvine slava în veci. Amin.

Categoria: Vieţile Sfinţilor pe luna februarie

Cuvinte cheie: Sfantul Alexie

Cautare: