Viata credinciosului este plina de lumina

Darul credinţei este nepreţuit. Vai de cel căruia îi lipseşte! Lipsa unui cămin şi faptul de a fi orfan vor influenţa neîntrerupt purtările omului, vor răni adânc lumea lui sufletească, îl vor goli continuu de orice lucru înalt şi-l vor coborî la nivelul animalului evoluat, exact acolo unde-l aşază ‒ în „miopia” lor ‒ materialiştii, îndreptăţindu-se pe ei înşişi.

Viaţa credinciosului este plină de lumină. O putere de Sus îl umple de optimism, pace, nădejde, bucurie, ajutându-l să biruiască răutăţile vieţii, să le înfrunte eroic şi pe acestea, încă şi moartea.

Cauza fundamentală a necredinţei este viaţa desfrâului şi a păcatului. Despre desfrâu este scris în Vechiul Testament: „A mâncat Iacov, s-a îngrăşat Israel, şi s-a făcut îndărătnic. Îngrăşatu-s-a, îngroşatu-s-a şi s-a umplut de grăsime. A părăsit pe Dumnezeu, Cel ce l-a făcut, şi a dispreţuit cetatea mântuirii sale” (Deuteronom 32, 15). Cât despre păcat, toate popoarele din toate epocile au înţeles că acesta înalţă un zid de nedepăşit între om şi Dumnezeu.

Este cu desăvârşire incompatibilă viaţa întunecată a păcatului cu lumina credinţei vii în Dumnezeu Atotvăzătorul, Care „cunoaşte inimile şi rărunchii”. Tocmai de aceea este atât de grea reînvierea duhovnicească a sufletului nesimţitor şi insuficiente raţionamentele demonstrabile ale apologeticii. Este necesară rugăciunea fierbinte şi viaţa sfântă a creştinilor, încât cu harul lui Dumnezeu, să se mobilizeze nu atât mintea, cât inima credincioşilor. Cuvintele nu sunt suficiente în lucrarea misionară. Domnul Însuşi a zis: „Pentru ei Eu mă sfinţesc pe Mine Însumi, ca şi ei să fie sfinţiţi întru adevăr” (Ioan 17, 19).

(Glasul Sfinţilor Părinţi, traducere Preot Victor Mihalache, Editura Egumeniţa, 2008, pp. 46-47)

Categoria: Articole

Cautare: