Viaţa Cuvioasei Taisia
(8 octombrie)
În părţile Egiptului era o femeie cu obiceiuri rele, necurată
şi fără ruşine. Femeia aceea avea o fiică pe care o chema Taisia, pe care
a învăţat-o aceleaşi obiceiuri rele cu care se îndeletnicea şi ea. Ducînd-o
pe fiica ei într-o casă de desfrînare, a dat-o în slujba Satanei, ca să ducă
la pieire multe suflete omeneşti, înşelîndu-le, cu frumuseţea pe care o avea,
căci Taisia era foarte frumoasă şi se vestise pretudindeni despre frumuseţea
feţei sale, încît mulţi, poftind-o, îi aduceau multe averi, aur şi argint
şi haine scumpe şi luxoase. Înşelînd cu atîta deşertăciune pe îndrăgostiţii
ei, îi aducea acolo şi mulţi îşi pierdeau averea pentru dînsa şi ajungeau
la sărăcie, iar alţii, bătîndu-se pentru dînsa, au umplut pragurile casei
ei de sîngele lor. Cuviosul părinte Pafnutie, auzind de acestea, s-a îmbrăcat
în haine mireneşti şi, luînd un galben, a mers la locul unde petrecea Taisia
şi, văzînd-o, i-a dat să înţeleagă că vrea să meargă la dînsa. Iar ea, luînd
galbenul, i-a zis: "Intră în cămara mea".
Atunci el intrînd, a văzut un pat frumos aşternut pe care
s-a aşezat şi a zis către Taisia: "Oare ai altă cămară tăinuită, ca să ne
închidem în ea, ca să nu ne ştie nimeni?" Iar Taisia i-a zis: "Este, dar dacă
te ruşinezi de oameni şi aici ne putem ascunde de dînşii, căci uşile sînt
încuiate şi nimeni nu va putea intra aici, nici nu ne va şti nimeni pe noi,
iar dacă te temi de Dumnezeu, apoi nu este loc care să poată fi tăinuit dinaintea
Lui, măcar de te-ai ascunde şi sub pămînt, căci şi acolo te vede Dumnezeu".
Auzind Pafnutie aceste cuvinte de la dînsa, i-a zis: "Au, doară şi tu ştii
de Dumnezeu?" Iar ea a răspuns: "Ştiu şi despre Dumnezeu şi am auzit şi despre
împărăţia drepţilor şi munca păcătoşilor". Atunci stareţul i-a zis: "Dacă
ştii pe Dumnezeu, împărăţia Sa şi muncile păcătoşilor, atunci de ce prihăneşti
pe oameni şi pierzi atîtea suflete? Căci nu numai pentru ale tale păcate,
ci şi pentru ale acelora pe care i-ai prihănit ai să fii întrebată de Dumnezeu
şi osîndită în gheena focului".
Taisia, auzind acestea, s-a aruncat l-a picioarele stareţului,
cu plîngere, zicînd: "Eu mai ştiu şi aceasta, că pentru cei ce greşesc este
pocăinţă şi iertare de greşeli şi nădăjduiesc ca prin rugăciunile tale să
mă izbăvesc de greşeli şi să cîştig mila Domnului. Deci, mă rog ţie, aşteaptă-mă
puţin, numai trei ceasuri şi după aceasta voi merge unde îmi vei porunci şi
voi face ceea ce-mi vei zice". Iar stareţul, arătîndu-i locul la care avea
să o aştepte, s-a dus. Apoi ea, adunîndu-şi toată averea agonisită cu păcatele
ei, a cărei valoare era cam de vreo patruzeci de litre de aur, a dus-o în
mijlocul cetăţii şi aprinzînd un foc şi-a pus toate lucrurile şi le-a ars
înaintea întregului popor, strigînd: "Veniţi toţi cei care aţi păcătuit cu
mine şi vedeţi cum ard toate lucrurile pe care mi le-aţi dat voi". Şi, arzîndu-şi
averea, s-a dus la locul unde o aştepta Pafnutie. Acolo primind-o stareţul,
a dus-o la o mănăstire de fecioare şi a aşezat-o pe Taisia într-o chilie mică.
Taisia a fos închisă în acea chilie, pironindu-i-se uşa şi i-a fost lăsată
numai o ferestruică mică prin care i se dădea puţină pîine şi apă. Apoi Taisia
l-a întrebat pe Sfîntul Pafnutie: "Cum mă sfătuieşti, părinte, să mă rog lui
Dumnezeu?" Iar stareţul i-a răspuns: "Tu nu eşti vrednică ca să chemi numele
Domnului, nici să-ţi ridici mîinile tale spre ceruri, de vreme ce buzele tale
sînt pline de necurăţie şi mîinile tale sînt întinate, ci, numai căutînd adeseori
spre răsărit, să zici: "Dumnezeule, cela ce m-ai zidit, miluieşte-mă".
A petrecut Taisia în acea închisoare vreme de trei ani rugîndu-se
lui Dumnezeu aşa precum o învăţase Pafnutie şi o dată pe zi gusta puţină pîine
şi apă. După trei ani, milostivindu-se de dînsa, Pafnutie s-a dus la marele
Antonie, voind să afle dacă Dumnezeu a iertat-o pe Taisia sau nu. Şi mergînd
la Antonie, stareţul i-a povestit lui totul despre Taisia, iar Antonie a chemat
pe ucenicii săi şi le-a poruncit să se închidă fiecare în cămara sa şi să
se roage lui Dumnezeu toată noaptea ca să i se descopere vreunuia dintre ei
ceea ce voia pentru Taisia, care se pocăieşte pentru greşelile ei. Şi ucenicii
au îndeplinit porunca părintelui lor şi au milostivit pe Dumnezeu, încît le-a
descoperit ceea ce trebuiau să facă pentru Taisia. Această descoperire i-a
fost făcută lui Pavel, care era numit de ceilalţi prost. Acestui Pavel, pe
cînd stătea noaptea la rugăciune, i s-a arătat o vedenie şi a văzut cerurile
deschizîndu-se şi acolo a văzut un pat strălucit de mărire, cu aşternuturi
scumpe, pe care îl păzeau trei fecioare frumoase şi pe patul acela era aşezată
o cunună. Văzînd aceasta, Pavel a zis: "Nu este gătit altuia patul acesta
şi cununa, decît numai pentru părintele meu Antonie". Şi a venit către dînsul
un glas, zicîndu-i: "Nu părintelui Antonie îi sînt pregătite acestea, ci pentru
Taisia, care a fost o desfrînată". Şi Pavel, venindu-şi în fire, se gîndea
la acea vedenie, iar a doua zi a spus fericiţilor părinţi Antonie şi Pafnutie,
iar aceştia, auzind, au preamărit pe Dumnezeu, care primeşte pe cei ce se
pocăiesc cu adevărat.
Pafnutie s-a pregătit şi s-a dus la mănăstirea de fecioare
unde era închisă Taisia şi, deschizînd uşa, a vrut s-o scoată de acolo. Iar
Taisia se ruga de dînsul, zicînd: "Lasă-mă aici, părinte, ca să petrec pînă
la moarte, pentru că multe sînt păcatele mele şi încă trebuie să mai plîng
pentru ele". Iar stareţul i-a zis: "Acum iubitorul de oameni, Dumnezeu, a
primit pocăinţa ta şi ţi-a iertat ţie păcatele". Şi a scos-o pe Taisia din
închisoare. Iar fericita a zis: "Să mă crezi, părinte, că de cînd am intrat
în această închisoare, am pus înaintea ochilor mei cei gînditori toate păcatele
mele şi, ţinînd seama de ele, am plîns neîncetat. Şi încă nu s-au dus de la
ochii mei toate faptele mele cele rele şi stîndu-mi şi acum înaintea ochilor,
mă înspăimîntă că voi fi osîndită pentru ele".
După ieşirea din închisoare, fericita Taisia a petrecut cincisprezece
zile şi după aceasta a căzut într-o boală în care a zăcut trei zile şi după
aceasta şi-a dat sufletul şi cu pace s-a odihnit, cu darul lui Dumnezeu. Şi
s-a mutat din patul durerii în patul pe care l-a văzut sfîntul Pavel cel prost,
în ceruri, pat care era pregătit pentru ea, unde se laudă cu cuvioşii întru
mărire şi se bucură întru aşternutul său de veci. Aşa ne-a întrecut păcătoasa
şi desfrînata întru împărăţia lui Dumnezeu. O! de nu ne-am lipsi şi noi, cu
rugăciunile ei, de aceeaşi Împărăţie. Amin.
Tot în această zi se mai face şi pomenirea Sfintei fecioare
Pelaghia, care a trăit în vremea împăratului Numerian, în Antiohia Siriei
şi cînd era să fie prinsă şi chinuită pentru Hristos, rugîndu-se lui Dumnezeu,
cu tot dinadinsul, în mîinile Lui şi-a dat duhul ei.
Categoria: Vieţile Sfinţilor pe luna octombrie
Cuvinte cheie: Cuvioasa Taisia
Cautare:
Vizualizari: 1485
Id: 1869
Imagine:
Share:
