Naşterea şi credinţa fericitului Isaia a fost în pămîntul Rusiei şi în stăpînirea Kievului, născut din părinţi de neam bun şi iubitori de Hristos. Din tinereţe, iubind pe Hristos şi lăsînd dulceţile cele ispititoare ale lumii acesteia, a mers în mănăstirea Pecersca la Cuviosul Teodosie, dorind să fie monah. Cuviosul Teodosie, văzînd mai înainte cu duhul că vrea să fie lucrător şi iubitor de osteneală în viaţa monahicească, l-a îmbrăcat în schima monahală. El, nevoindu-se spre fapte bune şi adăugînd osteneală peste osteneală, trecea prin atîtea pătimiri, încît toţi se minunau de viaţa lui cea aspră şi toţi îl priveau cu dragoste, pentru că era blînd, smerit, ascultător, neiubitor de cîştig şi iubitor de fraţi. În trup arăta viaţă îngerească şi, luptîndu-se cu înfrînarea şi cu răbdarea, omora în sine toate patimile şi toate poftele trupeşti. Înfrumuseţîndu-se cu înţelepciunea, cu dreptatea, cu bărbăţia şi cu întreaga înţelepciune, cu aceste podoabe alerga spre Ierusalimul cel de sus, ca cu o căruţă cu patru cai, arătîndu-se prin aceasta cetăţean ceresc. Fapta lui cea bună a venit în auzul tuturor, pentru că nu poate cetatea să se ascundă, stînd deasupra muntelui.

    De aceea, binecredinciosul domn Izaslav Iaroslavici, auzind de viaţa lui cea plăcută lui Dumnezeu, ruga pe Cuviosul Teodosie, ca să-i dea binecuvîntare şi să primească egumenia mănăstirii Sfîntului Marelui Mucenic Dimitrie, deoarece Cuviosul Varlaam, care a fost egumen acolo, luase sfîrşitul vieţii vremelnice.

    Cuviosul Teodosie s-a plecat spre cererea binecredinciosului domn şi, binecuvîntînd pe fericitul Isaia, l-a trimis ca egumen al acelei mănăstiri. Fericitul Isaia, ascultînd pe Cuviosul Teodosie, căruia îşi încredinţase toată voia sa, a primit cinstea începătoriei, şi s-a făcut fraţilor povăţuitor iscusit şi bun păstor al turmei ce i se încredinţase. Deşi se schimbase oarecum cu cinstea, însă nu şi-a schimbat lucrul şi luarea aminte; ci totdeauna îşi înălţa mintea către Dumnezeu, sîrguindu-se la obişnuita smerenie şi la osteneli trupeşti. Vrînd să folosească pe fraţi, singur se afla mai întîi la ascultare şi ceea ce poruncea altora, el făcea mai înainte, dîndu-se pe sine pildă tuturor, ca să-i ridice pe toţi la multe fapte bune; pentru că cei ce au obiceiul a se învăţa, nu urmează cuvintelor învăţătorului, mai ales lucrurilor lui.

    Văzînd binecredinciosul domn Izaslav, cum că un bărbat sfînt ca acesta a cîştigat în mănăstirea sa, se bucura foarte mult, dînd multă mulţumire Cuviosului Teodosie pentru el. Dar, Dumnezeu Atotputernicul, Cel ce toate le orînduieşte cu voia, vrînd să preamărească pe plăcutul Său, după cum şi el preamărea pe Ziditorul său cu lucruri bune, l-a cinstit cu vrednicia arhierească. Fericitul Leontie făcătorul de minuni, episcopul Rostovului, trecînd către Domnul, egumenul Isaia, cu judecata lui Dumnezeu şi cu alegerea tuturor, a fost ales episcop al Rostovului.

    Luînd o vrednicie ca aceasta, a mers la scaunul său în cetatea Rostovului cea păzită de Dumnezeu şi, văzînd acolo oile sale sălbăticindu-se iar pe oamenii cei botezaţi de curînd neîntăriţi încă bine în credinţă, i se rupea inima, gîndind că are să dea răspuns pentru dînşii în ziua judecăţii celei înfricoşate. Drept aceea s-a apucat cu dinadinsul de păstoreştile osteneli, învăţînd şi rugîndu-se pentru turma cea numită cu numele lui Hristos, ca să fie întăriţi în credinţă şi să vieţuiască după învăţătura lui Hristos. Căci cîţi în Hristos v-aţi botezat, în Hristos v-aţi îmbrăcat. Pentru aceasta, se cade vouă să urmaţi lui Hristos şi învăţăturii Lui, ca numele lui Hristos să fie lăudat între creştini, iar nu hulit.

    El cerceta cu sîrguinţă şi celelalte cetăţi şi sate din stăpînirea Rostovului şi a Suzdalului, aprinzîndu-se cu rîvnă pentru dreapta credinţă. De afla undeva idoli şi capişti, le risipea şi le dădea focului; iar pe oameni îi învăţa şi îi dojenea, ca să creadă cu credinţă, în Sfînta Treime cea de o fiinţă; apoi, primind credinţa, îi boteza în numele Tatălui, al Fiului şi al Sfîntului Duh. Iar pe cei ce nu voiau să creadă, prin minuni şi cu semne multe îi făcea să se întoarcă şi să creadă în adevăratul Dumnezeu. Şi aşa, cu darul lui Dumnezeu, în puţină vreme i-a tras pe toţi la Hristos.

    El era foarte milostiv spre săraci, sărmani şi văduve; hrănitor al flămînzilor, mîngîietor al întristaţilor, ajutător şi sprijinitor al celor din primejdie; era, după Iov, ochi ai orbilor şi picioare ale şchiopilor. Toţi se bucurau de el şi pretutindeni preamăreau pe Dumnezeu, că a dăruit locului acela un părinte ca acesta, învăţător şi povăţuitor.

    În vremea stăpînirii binecredinciosului domn al Kievului, Vsevolod Iaroslavici, cînd Dumnezeu a binevoit să facă sfinţirea bisericii Pecersca, cea asemenea cu cerul, preasfinţitul Ioan, mitropolitul Kievului era cuprins de mare mîhnire, căci, sosind vremea sfinţirii, nu apucase să adune spre slujire pe iubitorii de Dumnezeu episcopi. Precum pe ceilalţi episcopi i-au vestit sfinţii îngeri trimişi de Domnul în chip de tineri pentru vremea sfinţirii, tot asemenea şi acestui cuvios episcop Isaia, fiind la scaunul său în Rostov, i-au stat de faţă îngerii dumnezeieşti în asemănare de tineri şi tot aceeaşi i-au vestit. Astfel acest cuvios episcop a sosit împreună cu ceilalţi arhierei la rînduiala sfinţirii.

    Acest lucru preaminunat ce i s-a arătat lui, Cuviosul părintele nostru Isaia, l-a spus cu mulţumire preasfinţitului mitropolit al cetăţii Kievului cea de Dumnezeu păzită. Asemenea, după sfinţirea bisericii Pecersca, cea asemenea cu cerul, pe cînd se întorcea la scaunul său, a spus acea minune clerului bisericesc şi poporului cel numit cu numele lui Hristos, care ieşise cu bucurie din cetatea Rostovului, întru întîmpinarea lui.

    După ce a mai petrecut un an la scaunul său, povăţuind bine turma lui Hristos, întorcînd pe mulţi necredincioşi la Dumnezeu, ridicînd multe biserici şi făcînd multe minuni şi-a sfîrşit viaţa cea vremelnică întru buna mărturisire, în anul de la zidirea lumii 7598, iar de la naşterea lui Hristos, 1090, în 15 zile ale lunii mai. Astfel cel ce a fost mai înainte chemat de sfinţii îngeri la biserica cea asemenea cerului, acum de aceiaşi a fost mutat cu sufletul la ceruri spre veşnicie. Acolo să fie şi nouă a ne muta cu rugăciunile Cuviosului părintelui nostru Isaia, prin mijlocirea Preacuratei Maicii lui Dumnezeu şi cu darul Făcătorului cerului, al unuia Dumnezeu în Treime, Căruia se cuvine cinste, slavă şi închinăciune, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.