Viaţa Cuviosului Părintelui nostru
Andronic şi a Sfintei Atanasia, soţia lui
(9 octombrie)
În vremea lui Teodosie cel Mare, împăratul grecesc, era un
om în Antiohia anume Andronic, care se îndeletnicea cu meşteşugul de zlătar
(lucrător de aur şi argint). Acesta a luat de nevastă pe fiica altui zlătar,
pe care îl chema Ioan. Numele acestei femei era Atanasia, care însemnează
"nemurire", căci, cu adevărat, slavă nepieritoare şi-a cîştigat prin viaţa
ei cea sfîntă, precum va arăta sfîrşitul vieţii ei.
Andronic şi Atanasia, vieţuind cu cinste şi cu dumnezeiască
plăcere, s-au înfrumuseţat cu toate bunătăţile, iar bogăţia lor, întru care
erau îndestulaţi, o împărţeau în trei părţi: o parte o dădeau la săraci, alta
o dădeau pentru împodobirea bisericii, iar alta o ţineau pentru trebuinţa
casei lor. Şi erau cinstiţi şi iubiţi de toţi ceilalţi cetăţeni pentru blîndeţea
şi faptele lor cele bune. Ei au avut un fiu căruia i-au pus numele Ioan. Iar
după aceea li s-a născut şi o fiică căreia i-au dat numele de Maria. Apoi,
după naşterea celor doi copii, n-au mai voit a se cunoaşte trupeşte, ci vieţuiau
ca frate şi soră, iar sîrguinţa şi grija lor cea mare era pentru săraci, pentru
că-i cercetau pe cei bolnavi, îi spălau, îi hrăneau, îi îmbrăcau şi cu averea
lor erau mîngîierea străinilor şi săracilor. Şi în toate săptămînile, miercurea
şi vinerea o petreceau în post şi în rugăciuni. Vieţuind ei aşa, a voit Dumnezeu
să-i cheme la viaţa cea mai desăvîrşită ca, lăsîndu-le toate, să meargă după
Domnul lor Iisus Hristos, Care ne-a lăsat nouă pildă să urmăm paşilor Lui.
După doisprezece ani ai vieţii lor casnice, a venit într-o zi Atanasia de
la biserică după cîntarea de dimineaţă şi i-a găsit pe amîndoi copiii ei gemînd,
iar ea, tulburîndu-se, a stat aproape de patul lor. Andronic a venit mai tîrziu
de la biserică şi a început a o striga pe femeia lui, iar ea a răspuns: "Nu
te mînia pe mine, domnul meu, de vreme ce copiii noştri sînt cuprinşi de febră
mare". Şi, pipăindu-i, Andronic i-a aflat aşa cum îi spusese Atanasia şi suspinînd,
a zis: "Fie voia Domnului". Apoi s-a dus afară din cetate, la biserica Sfîntului
Mucenic Iulian, pentru că acolo erau îngropaţi părinţii lui şi zăbovind în
biserică la rugăciune, pînă la al şaselea ceas, în acea vreme au murit amîndoi
copiii lui: fiul său, Ioan, care avea doisprezece ani, şi fiica sa, Maria,
care avea zece ani.
Întorcîndu-se Andronic de la rugăciune, a auzit în casa sa
plîngere şi tînguire şi, mîhnindu-se, a alergat în grabă şi a găsit acolo
multă lume adunată în curtea lui, iar amîndoi copiii zăceau morţi. Intrînd
în camera sa de rugăciune, s-a aruncat înaintea chipului Mîntuitorului nostru
Iisus Hristos, zicînd cuvintele dreptului Iov: "Gol am ieşit din pîntecele
maicii mele, gol mă voi duce. Domnul a dat, Domnul a luat, precum a voit Domnul
aşa a făcut, fie numele Domnului binecuvîntat în veci". Atanasia, plîngînd
pentru fiii săi, atît de mult a slăbit din pricina mîhnirii încît era aproape
de moarte, pentru că zicea: "Să mor şi eu ca fiii mei". Iar cînd au fost îngropaţi
fiii lor s-au adunat toţi cetăţenii şi a venit însuşi patriarhul cu tot clerul
său. Copiii au fost îngropaţi în biserica Sfîntului Iulian, acolo unde erau
îngropaţi şi bunicii lor.
Atanasia, după îngroparea copiilor, nu mai voia să meargă
în casa ei, ci şedea lîngă mormîntul lor, plîngînd, iar la miezul nopţii i
s-a arătat Sfîntul Mucenic Iulian, în chipul unui călugăr, şi i-a zis: "O,
femeie! pentru ce nu laşi pe cei ce sînt aici să se odihnească!" Iar ea a
răspuns: "Nu te mînia pe mine, Sfinte Iulian, de vreme ce sînt mîhnită, pentru
că doi copii am avut şi i-am îngropat astăzi pe amîndoi". Iar el a zis: "Cîţi
ani aveau copiii tăi?" A răspuns ea: "Unul avea doisprezece ani, iar celălalt
avea zece ani". Şi a întrebat-o sfîntul: "Dar de ce plîngi pentru dînşii?
Mai bine ai face de ai plînge pentru păcatele tale. Căci îţi zic ţie: în chipul
în care firea omenească caută mîncare, pe care trebuie s-o aibă, aşa şi copiii
se hrănesc cu bunătăţile cereşti de la Hristos, pe care Îl roagă, zicînd:
"Dreptule Judecător, ne-ai lipsit de cele pămînteşti şi pentru aceasta nu
ne lipsi de bunătăţile cereşti"". Iar ea, auzind acestea, şi-a schimbat mîhnirea
în bucurie, şi a zis: "Dacă fiii mei vieţuiesc în ceruri, apoi de ce plîng
eu?" Apoi s-a întors ca să vorbească mai mult cu cel ce i se arătase şi nu
l-a mai văzut şi l-a căutat prin toată biserica, dar nu l-a mai aflat. Apoi
l-a întrebat pe portarul care păzea uşa bisericii, zicînd: "Unde este părintele
acela care a vorbit acum cu mine?" Portarul i-a răspuns: "Nu vezi că uşile
sînt încuiate şi nu a intrat nimeni aici? Apoi de ce zici că a vorbit cineva
cu tine?".
Atunci Atanasia a cunoscut că aceea a fost vedenie şi s-a
înspăimîntat şi, ducîndu-se la casa ei, a povestit bărbatului ei ceea ce văzuse
şi auzise şi apoi s-a mîngîiat şi s-a liniştit. Şi Atanasia a zis către Andronic:
"Domnul meu, încă de cînd trăiau copiii noştri voiam să-ţi spun, dar mă îndoiam
şi iată că acum, după moartea lor, te rog să mă duci pe mine la o mănăstire,
ca să-mi plîng acolo păcatele mele, căci Domnul, luîndu-i pe copiii noştri,
ne va face pe noi mai buni la slujba Sa". Iar el i-a zis: "Să mergi să-ţi
cercetezi gîndul tău o săptămînă şi de nu-ţi vei schimba acest gînd, ne vom
sfătui despre aceasta amîndoi". Iar ea, aşteptînd multe zile, nu şi-a schimbat
gîndul, ci cu mai mult dor s-a umplut de viaţa singuratică şi cerea voie de
la bărbatul ei s-o lase la mănăstire. Iar Andronic a vorbit cu tatăl ei şi
i-a zis: "Iată, noi vrem să mergem la sfintele locuri ca să ne închinăm, iar
ţie îţi încredinţăm casa şi toată averea noastră şi ne rugăm ţie, de ni se
va întîmpla ceva rău pe cale, să împarţi averea noastră la cei care au trebuinţă,
iar casa noastră s-o faci bolniţă pentru săraci şi gazdă pentru străini".
Andronic, încredinţîndu-şi casa şi averea socrului său, i-a
eliberat pe toţi slujitorii săi. Apoi, într-o noapte, Andronic şi Atanasia
s-au sfătuit amîndoi, au luat puţină avere pentru călătorie şi, nefiind ştiuţi
de nimeni, au ieşit din casa lor şi au apucat calea străinătăţii, încredinţîndu-se
voinţei lui Dumnezeu. Şi, trecînd de cetate, fericita Atanasia, întorcîndu-se,
a văzut de departe casa sa şi căutînd spre cer a zis: "Dumnezeule, Cel ce
ai zis lui Avraam şi Sarei: "Ieşi din pămîntul tău şi din neamul tău şi mergi
în pămîntul pe care ţi-l voi arăta ţie", Tu caută şi spre noi şi du-ne pe
noi întru frica Ta. Iată, pentru Tine am lăsat casa noastră deschisă, deci
să nu ne închizi nouă uşile împărăţiei Tale". Apoi, plîngînd amîndoi, au mers
în calea lor.
Ajungînd la Ierusalim, s-au închinat la sfintele locuri şi,
vorbind cu mulţi părinţi, au luat binecuvîntare de la dînşii. Apoi s-au dus
şi în Alexandria, ca să se închine Sfîntului Mucenic Mina. Andronic a văzut
pe un mirean sfădindu-se cu un călugăr şi a zis către mirean: "De ce te sfădeşti
cu călugărul?" Mireanul a răspuns: "Călugărul a închiriat dobitocul meu ca
să meargă la schit şi eu i-am zis: "Să mergem acuma, ca să călătorim noaptea
şi dimineaţă, la ora zece, vom ajunge la schit mai înainte de a se ivi arşiţa
cea mare", iar el nu vrea să mă asculte". Apoi Andronic l-a întrebat: "Mai
ai şi un alt dobitoc?" Omul a răspuns: "Mai am". Iar Andronic a zis: "Mergi
şi adu-l ca să-l închiriez de la tine, de vreme ce şi eu vreau să merg la
schit". Si Andronic a zis soţiei sale: "Tu să rămîi aici, pînă ce voi merge
la schit, ca să mă binecuvînteze părinţii". Iar ea i-a răspuns: "Ia-mă şi
pe mine cu tine". El i-a răspuns: "Nu este obiceiul să meargă şi femeile la
schit". Apoi ea, plîngînd, i-a grăit lui: "Dă-ţi cuvînt în faţa Mucenicului
Mina că mă vei duce şi mă vei lăsa în mănăstirea de maici". Iar el a făgăduit
să-i îndeplinească dorinţa, apoi au mers la schit şi au fost binecuvîntaţi
de către părinţii schitului.
Auzind de părintele Daniil, a mers la dînsul şi s-a plecat
cu smerenie înaintea lui, iar după rugăciune, vorbind cu el, i-a spus toate
cele despre dînsul şi despre soţia lui Atanasia. Apoi cuviosul Daniil i-a
grăit: "Să aduci pe soţia ta şi vă voi scrie carte la Tebaida, ca să o duci
pe ea acolo şi să o aşezi în mănăstirea de femei". Şi, mergînd, Andronic a
adus-o noaptea pe fericita Atanasia la sfîntul stareţ Daniil, care, vorbind
cu dînşii cuvinte de mîntuire foarte folositoare, le-a scris o scrisoare,
i-a binecuvîntat şi i-a trimis la mănăstirea Tavenisiotului. Şi mergînd acolo,
fericitul Andronic a aşezat-o pe sfînta sa soţie, Atanasia, în mănăstirea
de femei şi îmbrăcîndu-se în chipul îngeresc (adică s-a făcut călugăriţă),
petrecea o viaţă îngerească. Iar Andronic s-a întors la cuviosul părinte Daniil
care l-a făcut călugăr şi, învăţîndu-l viaţa cea îmbunătăţită, i-a dat o chilie
ca să vieţuiască liniştit şi singur într-însa.
Fericitul Andronic a petrecut în linişte doisprezece ani,
nevoindu-se în călugărie. După aceşti ani, a rugat pe părintele Daniil să-l
lase să se ducă la Ierusalim, să se închine sfintelor locuri, iar părintele
Daniil, făcînd rugăciune şi binecuvîntîndu-l, l-a lăsat să plece. Apoi părintele
Andronic, mergînd în părţile Egiptului, a stat să se odihnească puţin sub
un molift şi, după rînduiala lui Dumnezeu, a văzut-o pe fericita Atanasia,
femeia lui, care mergea în chip bărbătesc şi s-a închinat ca altui părinte.
Şi Atanasia l-a recunoscut pe bărbatul ei, dar el nu a recunoscut-o căci cum
era cu putinţă să o mai recunoască, cînd faţa i se vestejise de înfrînare
şi era neagră şi pe lîngă acestea îşi schimbase şi portul, luînd îmbrăcăminte
bărbătească. Şi l-a întrebat pe soţul ei, zicînd: "Oare nu eşti tu ucenicul
părintelui Daniil, care te numeşti Andronic?" Iar el a răspuns: "Eu sînt".
Apoi iarăşi l-a întrebat: "Unde mergi, avvo Andronic?" Iar el a răspuns: "Merg
la locurile sfinte pentru a mă închina acolo. Dar tu - a întrebat Andronic
- unde mergi şi care îţi este numele?" Ea a răspuns: "Mă duc şi eu la sfintele
locuri şi mă numesc Atanasie" (pentru că acum îşi schimbase numele din Atanasia
şi se numea Atanasie). Şi a zis Andronic: "Să mergem împreună", iar Atanasie
a răspuns: "De voieşti să mergi împreună cu mine, apoi să pui pază gurii tale,
ca să călătorim în tăcere". Iar el a zis: "Bine, aşa să fie precum voieşti
tu". Atunci a grăit Atanasie: "Să mergem dar, şi rugăciunile sfîntului tău
stareţ să ne întărească".
Ajungînd la sfînta cetate a Ierusalimului, au înconjurat
toate sfintele locuri şi au mers în Alexandria ca să se închine Sfîntului
Mucenic Mina. Rugîndu-se acolo, Atanasie a zis către părintele Andronic: "Părinte,
voieşti să stăm amîndoi într-o chilie". Andronic a răspuns: "Să stăm, însă
mai întîi îl vom întreba pe sfîntul dacă ne va da voie ca să petrecem împreună".
Iar Atanasie a zis: "Mergi şi întreabă, iar eu te voi aştepta în schitul ce
se cheamă al optsprezecelea. Şi de-ţi va da voie părintele să vii la mine,
precum am călătorit în tăcere, tot aşa să petrecem în tăcere şi în chilie.
Iar de nu vei putea să petreci în tăcere, să nu vii la mine, căci chiar dacă
părintele va porunci, nu vreau să vieţuiesc acolo unde nu ar fi tăcere". Şi
mergînd Andronic la avva Daniil, i-a spus toate cele despre Atanasie, iar
Daniil i-a zis lui Andronic: "Mergi şi să petreci cu Atanasie în tăcere, de
vreme ce este un călugăr desăvîrşit". Apoi Andronic l-a luat pe Atanasie şi
l-a dus în chilia sa unde au petrecut în tăcere şi cu frica lui Dumnezeu alţi
doisprezece ani; iar Andronic n-a cunoscut că Atanasie este soţia lui, pentru
că dînsa se ruga cu tot dinadinsul lui Dumnezeu să nu fie recunoscută de bărbatul
ei. Avva Daniil venea deseori la dînşii şi îi învăţa.
Odată, fiind la dînşii şi vorbindu-le mult despre folosul
sufletului, după ce a terminat, se întorcea la chilia lui şi mai înainte de
a ajunge la chilie, l-a ajuns fericitul Andronic şi i-a zis: "Părinte Daniile,
părintele Atanasie se duce către Domnul". Întorcîndu-se înapoi părintele stareţ,
l-a găsit pe părintele Atanasie cuprins de febră mare, iar acesta a început
a plînge şi stareţul i-a zis: "Trebuie să te bucuri, de vreme ce mergi să-L
întîmpini pe Hristos, iar nu să plîngi". Atanasie i-a răspuns: "Nu plîng pentru
mine, ci pentru părintele Andronic. Dar să ai dragoste, părinte, căci după
îngroparea mea vei găsi o scrisoare sub căpătîiul meu şi după ce o vei citi
să i-o dai părintelui Andronic". Apoi Atanasie, făcîndu-şi rugăciunea, s-a
împărtăşit cu dumnezeieştile Taine şi s-a dus către Domnul.
Cînd au venit fraţii ca să-i îngroape trupul au aflat că
era femeie cu firea, iar avva Daniil a găsit sub căpătîiul ei scrisoarea şi,
după ce a citit-o, i-a dat-o lui Andronic. Abia atunci acesta a cunoscut că
părintele Atanasie era femeia lui şi toţi au preamărit pe Dumnezeu. Apoi aceasta
s-a auzit în toate lavrele şi avva Daniil a chemat pe toţi părinţii din Egipt
şi din pustiul cel mai depărtat, şi s-au adunat toate lavrele Alexandriei
şi călugării care purtau haine albe (pentru că aşa era obiceiul unora de a
umbla în haine albe), şi au îngropat cu mare cinste sfîntul trup al fericitei
Atanasia, preamărind pe Dumnezeu care i-a dat o astfel de răbdare. După îngroparea
ei, părintele stareţ a rămas cu Andronic pînă la a şaptea zi, făcînd pomenirea
celei ce murise, şi a voit să-l ia pe părintele Andronic în chilia sa. Însă
Andronic l-a rugat, zicînd: "Lasă-mă părinte, ca să fiu îngropat şi eu aici,
lîngă doamna mea, Atanasia". Şi lăsîndu-l, stareţul s-a dus, dar n-a ajuns
pînă la chilie, cînd un călugăr ajungîndu-l din urmă, i-a zis: "Părintele
Andronic se duce către Domnul". Stareţul a trimis pe cineva pe urma călugărilor
care plecaseră şi le-a zis: "Întoarceţi-vă cu mine înapoi la părintele Andronic".
Iar ei, întorcîndu-se, l-au găsit pe părintele Andronic încă viu şi au fost
binecuvîntaţi de dînsul. Sfîrşindu-se cu pace părintele Andronic, s-a ivit
neînţelegere mare între părinţii schiteni, pentru că locuinţa Cuviosului Andronic
şi a fericitei Atanasia fusese între două schituri: între schitul cu numărul
optsprezece şi între schitul celor ce purtau haine albe; de aceea cei cu haine
albe ziceau că al lor este fratele Andronic şi îl vor lua la schitul lor,
ca să le ajute cu rugăciunile lui, la fel şi părinţii din schitul cu numărul
optsprezece ziceau că al lor este fratele Andronic şi sora lui Atanasia şi
că la ei trebuie să rămînă. Iar schitenii cei cu haine albe ziceau: "Ceea
ce va zice arhimandritul de la schitul cu numărul optsprezece, aceea vom face".
Stareţul a poruncit să-l îngroape pe Andronic lîngă Atanasia, dar călugării
în haine albe nu voiau să-l asculte, pentru că ei erau mai mulţi şi ziceau:
"Stareţul este mai presus de patimi şi nu se mai teme de lupte; noi, fiind
tineri, voiam să avem lîngă noi pe fericitul Andronic, fratele nostru, ca
să ne ajute cu rugăciunile sale, căci este destul că v-am lăsat-o pe Atanasia".
După aceasta abia s-au potolit şi au îngropat pe Cuviosul Andronic cu fericita
Atanasia, lăudînd pe Dumnezeu cel minunat întru sfinţii Săi, Căruia I se cuvine
mărirea în vecii vecilor. Amin.
Tot în această zi se mai face pomenirea Sfîntului şi dreptului
Avraam strămoşul, care a ospătat la stejarul din Mamvri pe Sfînta Treime,
în chipul a trei îngeri şi pomenirea lui Lot, nepotul lui.
Tot astăzi mai sînt pomeniţi şi sfinţii mucenici Eventie
şi Maxim, ostaşi care erau purtători de arme ai împăratului Iulian Paravatul.
Acesta, fiind în Antiohia Siriei, a poruncit ca izvoarele apelor şi toate
bucatele ce se vindeau să fie spurcate cu sînge de la jertfe idoleşti ca,
gustînd creştinii din ele, să se spurce. Văzînd acestea, Eventie şi Maxim
plîngeau şi suspinau. Odată, şezînd la un ospăţ, au lăcrimat, zicînd către
Dumnezeu: "Ne-ai dat pe noi împăratului celui nedrept şi urît, celui care
nu respectă legea şi este mai viclean decît toţi". Auzind acestea, unii din
cei necredincioşi i-au spus împăratului, iar împăratul, prinzîndu-i îndată,
i-a chinuit şi pe urmă i-a ucis cu sabia.
Tot în această zi se mai face pomenirea sfintei Puplia, care
a fost diaconiţă la biserica Antiohiei. Aceasta a fost căsătorită în tinereţea
sa cu nuntă legiuită şi a născut pe Sfîntul Ioan Presbiterul. După aceea,
rămînînd văduvă şi vieţuind în curăţie, a adunat o ceată de fecioare şi slujeau
lui Dumnezeu. Odată, pe cînd împăratul Iulian, călcătorul de lege, trecea
pe lîngă casa ei, ea împreună cu fecioarele cîntau cu mare glas: "Idolii păgînilor
sînt argint şi aur, lucruri de mîini omeneşti; asemenea lor să fie cei ce-i
fac pe ei şi toţi cei ce se nădăjduiesc spre dînşii". Împăratul, auzind acestea,
a poruncit s-o prindă şi s-o bată peste obraz, aşa că fiecare din ostaşii
care erau cu dînsul o băteau unul cîte unul, iar ea mustra necredinţa împăratului.
Apoi, fiind eliberată, s-a întors acasă, mulţumind lui Hristos Dumnezeu, Celui
ce a învrednicit-o să pătimească unele ca acestea pentru numele Lui. Şi petrecînd
ceilalţi ani ai vieţii sale cu rîvnă dumnezeiască, s-a sfîrşit cu pace.
Tot în această zi se mai face pomenire şi pentru cuviosul
părintele nostru Petru, care mai înainte a fost ostaş în eparhia Galatiei.
Împăratul Teofil l-a cinstit cu dregătoria de comit, iar el, defăimîndu-le
pe toate, s-a făcut călugăr şi, bine nevoindu-se, s-a sfîrşit în locaşul Sfîntului
Foca, în vremea împărăţiei lui Vasile.
Categoria: Vieţile Sfinţilor pe luna octombrie
Cuvinte cheie: Cuviosul Andronic, Sfanta Atanasia
Cautare:
Vizualizari: 1420
Id: 1871
Imagine:
Share:
