Viaţa Cuviosului Părintelui nostru
Pavel cel Smerit
(4 octombrie)
Acest Pavel, dintr-un sat oarecare, fiind lucrător de pămînt,
smerit, neiscusit şi fără de răutate, s-a însoţit cu o femeie frumoasă la
faţă şi mult mai tînără, dar cu viaţă urîtă şi cu multe năravuri, căci era
desfrînată şi i-a înşelat credinţa lui Pavel. Odată, venind el acasă de la
lucru, a aflat pe femeia sa cu altul şi, zîmbind puţin, a zis către acel desfrînat:
"Bine, bine, să ştii că nu-mi pasă, dar mă jur pe Iisus că nu voi mai trăi
mult cu dînsa, iar tu s-o iei pe ea şi pe copii să-i hrăneşti, iar eu mă voi
duce şi mă voi face călugăr". Şi, lăsînd toate, îndată a ieşit din casă şi
nimănui n-a spus nimic, nici n-a clevetit despre acea femeie desfrînată, ci,
tăcînd, s-a dus în pustie. Mergînd la cuviosul Antonie cel Mare, a bătut la
uşa chiliei lui şi l-a întrebat Antonie: "Ce voieşti?" A răspuns Pavel: "Voiesc
să mă fac călugăr". Iar Antonie, văzîndu-l că este bătrîn, i-a zis: "Acum
tu, bătrînule, fiind aproape de şaizeci de ani, nu vei putea să fii călugăr,
ci te vei duce în sat să lucrezi, mulţumind lui Dumnezeu, pentru că nu vei
putea răbda ostenelile pustiei şi supărările". Iar Pavel i-a răspuns: "Orice
mă vei învăţa, părinte, voi face". Dar Antonie din nou i-a zis: "Ţi-am spus
că eşti bătrîn şi nu vei putea să fii călugăr, deci, du-te de aici, iar de
voieşti cu orice chip, mergi la o mănăstire unde se află mai mulţi fraţi,
care vor putea să-ţi poarte slăbiciunea ta; pentru că eu, aici, vieţuiesc
singur şi cîte cinci zile nu gust nimic; de aceea nu vei putea să vieţuieşti
aici cu mine".
Zicînd acestea, Antonie a închis uşa şi trei zile n-a ieşit
din chilia lui pentru acest bătrîn, iar acesta nu s-a depărtat de acolo. Apoi,
a patra zi, Antonie a deschis uşa şi a văzut că Pavel nu se dusese de acolo
şi iarăşi l-a gonit, zicîndu-i: "Du-te de aici, bătrînule, pentru ce mă superi?
Ti-am spus că nu vei putea să rămîi aici". A răspuns bătrînul: "Voi muri aici,
dar nu mă voi duce". Văzînd Antonie că nu adusese cu sine nici pîine, nici
apă şi de patru zile stă fără de hrană, a gîndit în sine: "Bătrînul acesta,
fiind neobişnuit a posti aşa de multă vreme, va muri de foame şi va fi asupra
sufletului meu păcatul lui". Şi l-a primit pe el, zicîndu-i: "Vei putea să
te mîntuieşti de vei fi ascultător şi de vei face ceea ce îţi voi porunci
eu". A răspuns Pavel: "Toate cele ce îmi vei porunci, părinte, sînt gata să
le fac". Antonie, ispitindu-l pe el, i-a zis: "Stai şi te roagă în locul acesta,
pînă ce voi veni şi-ţi voi aduce ceva să lucrezi".
Apoi a intrat Antonie în peşteră, lăsîndu-l pe Pavel, şi
n-a ieşit la dînsul toată săptămîna, dar în taină privea prin ferestruică
la dînsul şi l-a văzut în toată acea vreme stînd nemişcat şi ziua şi noaptea.
Apoi, ieşind, a adus ramuri de finic şi, muindu-le în apă, i-a zis lui Pavel:
"Împleteşte aşa, bătrînule, o funie, precum mă vezi pe mine". Şi a împletit
Pavel la acea funie pînă la al nouălea ceas şi a împletit cincisprezece coţi
cu mare osteneală. Iar Antonie, văzîndu-l, a zis: "N-ai împletit-o bine! Despleteşte-o
şi împleteşte-o iarăşi". Acum era a şaptea zi de cînd nu-i dăduse lui Pavel
să guste nimic. Insă Antonie făcea toate acestea pentru a-l goni pe Pavel
de la dînsul, pentru că socotea că, supărîndu-se, el se va duce. Dar dacă
l-a văzut că despletea cu mare osteneală funia şi iarăşi o împletea şi, fiind
flămînd şi bătrîn, nici nu s-a mîhnit sau tulburat, nici n-a cîrtit şi nu
s-a mîniat, lui Antonie i-a fost milă de dînsul şi, apucînd sforile, i-a zis:
"Bătrînule, vrei să mănînci puţină pîine?" Iar Pavel i-a răspuns: "Cum voieşti,
tu, părinte". Şi s-a umilit părintele de acele cuvinte ale lui, căci fiind
flămînd nu se grăbea la pîine, ci s-a supus la voinţa lui. Apoi gustară împreună
puţină pîine cu apă şi, sculîndu-se, au adus mulţumire lui Dumnezeu.
Sfîntul încerca pe Pavel şi în rugăciuni, nedormind toată
noaptea, cîntînd psalmi şi făcînd multe închinăciuni şi Pavel în toate s-a
arătat răbdător şi treaz. Pe cînd mînca el odată, a poruncit Antonie ca Pavel
să guste mai multă pîine, fiindu-i milă de el pentru că nu era obişnuit a
posti mult. Dar Pavel a zis: "Părinte, dacă tu vei mînca mai mult, atunci
voi mînca şi eu". Iar Antonie i-a zis: "Mie îmi este destul, pentru că sînt
călugăr". A răspuns Pavel: "Si mie îmi este destul, că şi eu voiesc să mă
fac călugăr". Şi Pavel făcea toate cele ce îi poruncea Antonie.
Altădată i-a poruncit să coase o haină şi după ce Pavel a
cusut-o, i-a zis Antonie: "Rău ai cusut-o, să o descoşi şi să o coşi iarăşi".
Apoi, după ce o cususe, i-a poruncit să o descoase şi iarăşi să o coase. Toate
acestea le făcea acum ca să-i încerce răbdarea şi ascultarea. Iar Pavel nu
s-a împotrivit la nimic, ci cu osîrdie şi cu supunere îndeplinea toate poruncile.
Văzîndu-l Antonie iscusit în toate, i-a zis: "În numele Domnului Iisus Hristos,
acum eşti călugăr". Şi i-a poruncit ca singur să vieţuiască, făcîndu-i chilie,
departe de sine, ca la patru aruncături de piatră. Şi petrecea fericitul Pavel
aproape de Sfîntul Antonie, în chilie separată, ostenindu-se ziua şi noaptea
în nevoinţele monahiceşti, luînd de la Dumnezeu putere asupra duhurilor celor
necurate, ca să le izgonească şi să tămăduiască neputinţele oamenilor.
Altădată aduseră la Sfîntul Antonie pe un tînăr care avea
un duh necurat foarte cumplit. Acesta era unul din boierii întunericului care
hulea pe Dumnezeu. Şi a zis Antonie: "Lucrul acesta nu este al meu, pentru
că n-am luat putere de la Dumnezeu asupra diavolilor celor mari, ci Pavel
smeritul are acel dar". Şi a mers cu dînsul la Pavel, zicîndu-i: "Avvo Pavele,
izgoneşte duhul cel necurat din acest tînăr, ca să meargă sănătos la casa
lui, lăudînd pe Dumnezeu". Iar Pavel a zis: "Dar tu, părinte, de ce nu l-ai
izgonit?" A răspuns Antonie: "Am alt lucru de făcut şi pentru aceasta l-am
adus la tine". Lăsîndu-l pe tînărul îndrăcit la Pavel, s-a dus. Iar Pavel,
rugîndu-se lui Dumnezeu, a zis diavolului: "Părintele Antonie îţi porunceşte
ţie, diavole, să ieşi". Iar diavolul, ocărîndu-l şi răcnind, a zis: "Nu voi
ieşi, înrăutăţitule şi mincinosule bătrîn!" Dar Pavel, luînd cojocul în care
umbla, îl bătea, zicîndu-i: "Ieşi, căci ţi-a poruncit Antonie". Dar diavolul
nu ieşea. Şi i-a zis Pavel: "Ori tu să ieşi, ori eu voi merge şi voi spune
lui Hristos şi te va izgoni". Iar diavolul, batjocorindu-l şi pe Hristos,
zicea: "Nu voi ieşi". Atunci Pavel s-a mîniat împotriva diavolului şi în miezul
zilei, cînd în Egipt soarele arde precum cuptorul Babilonului, s-a urcat pe
o piatră şi sta ca un stîlp nemişcat, strigînd către Hristos şi zicînd: "Iisuse
Hristoase, Care Te-ai răstignit pe cruce în vremea lui Pilat din Pont, iată,
nu mă voi coborî de pe piatra aceasta, chiar de voi muri, nu voi gusta pîine,
nici apă, pînă nu mă vei auzi şi vei izgoni pe diavol din tînărul acesta".
Acestea zicîndu-le, diavolul îndată a început a striga: "Voi ieşi, voi ieşi
şi nu ştiu unde voi fugi din faţa ta". Şi, ieşind, s-a prefăcut într-un balaur
mare ca de şaptezeci de coţi şi a intrat în Marea Roşie. Aşa a biruit Sfîntul
Pavel, cu smerenia sa, pe diavol. Pentru că pe dracii cei mici îi izgonesc
oamenii cei de bună credinţă, iar pe boierii cei mari drăceşti, îi biruiesc
cei smeriţi, ca Sfîntul Pavel.
Fericitul Pavel avea şi duhul proorociei, pentru că odată,
intrînd într-o mănăstire şi stînd lîngă biserică şi privind, cunoştea cu ce
fel de gînd intra fiecare în biserică. Şi fiind vremea vecerniei, toţi intrau
cu feţe luminoase şi cu suflete strălucite, avînd fiecare pe îngerul păzitor
lîngă el. Atunci a văzut un frate mergînd în biserică, cu faţa neagră, cu
sufletul întunecat şi înconjurat de diavoli şi fiecare din draci îl trăgea
la sine, iar sfîntul înger păzitor îl urma plîngînd trist, de departe. Văzînd
acestea, sfîntul s-a mîhnit foarte tare şi se tînguia pentru fratele cel pierdut;
neintrînd nici în biserică din pricina mîhnirii celei mari, ci şedea afară
plîngînd. Apoi, sfîrşindu-se slujba bisericească, ieşeau fraţii în acelaşi
fel în care intraseră şi lumina cea dumnezeiască strălucea peste ei. Şi l-a
văzut şi pe cel care mai înainte era întunecat; însă acum faţa lui era ca
de înger şi darul Duhului Sfînt îl înconjura, iar îngerul păzitor, bucurîndu-se,
îl ţinea sub aripa lui, iar diavolul se tînguia de departe şi nu se putea
apropia.
O schimbare grabnică ca aceasta văzînd fericitul, s-a bucurat
şi, chemîndu-l, l-a oprit înaintea tuturor, spunîndu-le cele văzute de dînsul;
apoi l-a întrebat de pricina schimbării lui celei grabnice. Iar acela, văzîndu-se
descoperit prin dumnezeiasca lumină, a mărturisit pricina înaintea tuturor,
zicînd: "Eu, zicea el, sînt foarte păcătos, căci mi-am cheltuit pînă astăzi
anii în necurăţenie, iar acum, intrînd în biserică, am auzit citindu-se cuvintele
Sfîntului Prooroc Isaia, prin care Dumnezeu a vorbit mai ales, zicînd: "Spălaţi-vă
şi curăţiţi-vă; lepădaţi vicleniile din sufletele voastre înaintea ochilor
Mei, învăţaţi-vă a face bine şi de vor fi păcatele voastre înnegurate ca mohorîciunea,
ca lîna le voi albi". Acestea auzindu-le eu, m-am umilit cu sufletul, pentru
că mi s-au deschis ochii minţii şi cunoscîndu-mi ticăloşia şi pierderea, am
zis, suspinînd în gîndul meu, către Dumnezeu: "Tu eşti Dumnezeu Care ai venit
în lume ca să mîntuieşti pe cei păcătoşi şi precum ai grăit atunci prin proorocul
Tău, acestea să le săvîrşeşti şi întru mine, păcătosul. Căci, iată, făgăduiesc
ca de acum înainte, cu ajutorul Tău, să nu mai fac nici un rău; mă lepăd de
toate fărădelegile şi de acum îţi voi sluji Ţie cu inima curată; însă numai
Tu să mă primeşti pe mine, care mă pocăiesc şi nu mă îndepărta pe mine, care
cad înaintea Ta". Cu aceste făgăduinţe am ieşit din biserică, jurînd în inima
mea ca să nu mai greşesc înaintea lui Dumnezeu". Auzind acestea toţi, într-un
glas, am preamărit pe Dumnezeu, care primeşte pe toţi cei ce vor să se întoarcă
la Dînsul cu pocăinţă.
Astfel, Sfîntul Pavel era înainte văzător, pentru că s-a
umplut de darul lui Dumnezeu din pricina smereniei şi a bunătăţii sale. Cine
este oare aşa de primit de Dumnezeu ca cel fără de răutate? Cei fără de răutate,
zice Domnul, şi cei drepţi s-au lipit de Mine.
Şi a trăit cuviosul în această sfîntă viaţă ani îndelungaţi
şi, făcînd multe minuni, s-a mutat către Domnul. Acela care era fără ştiinţă
şi smerit pe pămînt, acum este mai înţelept în ceruri decît toţi filozofii
lumii acesteia şi, cu înţelepţii heruvimi, vede pe Hristos prin puterea şi
înţelepciunea lui Dumnezeu. Pentru că aceasta este înţelepciunea cea dreaptă:
adică a se teme de Dumnezeu; şi întru smerenia duhului şi întru bunătatea
inimii slujindu-I, bine va plăcea Lui. Cu rugăciunile plăcutului Tău, Doamne,
smeritul Pavel, dă-ne înţelepciune şi nouă, spre lucrarea poruncilor Tale.
Dă-ne nouă frica Ta, care este începutul înţelepciunii, ca prin frica Ta,
abătîndu-ne de la rău, să facem binele şi să aflăm mila Ta în veci. Amin.
Categoria: Vieţile Sfinţilor pe luna octombrie
Cuvinte cheie: Cuviosul Pavel cel Smerit
Cautare:
Vizualizari: 1388
Id: 1860
Imagine:
Share:
