În părţile Egiptului era un stareţ oarecare cu numele Serapion Sindonitul. El nu avea haine pentru a-şi acoperi goliciunea trupească decît numai un sindon. Acesta s-a făcut monah din tinereţe şi n-a cîştigat nici o avere în lumea aceasta, neavînd nici chilie, nici adăpost, ci îşi petrecea viaţa ca o pasăre, nevoind să şadă în casă acoperită sau să se odihnească; ci, purtînd o cămaşă şi o evanghelie mică, trecea din loc în loc şi unde îl apucă noaptea, acolo se odihnea.

    Sculîndu-se dimineaţa, nu petrecea la un loc; ci umbla ca un om fără de trup şi pentru aceea se numea fără de patimă de cei mai mulţi. De multe ori trecătorii îl aflau afară din satul în care petrecuse mai înainte şi, şezînd lîngă cale, plîngea cu amar. Şi-l întrebau, zicînd: "Pentru ce plîngi, bătrînule? Iar el răspundea către dînşii: "Domnul meu mi-a încredinţat bogăţia Sa, iar eu am pierdut-o şi am păgubit-o. Şi, pentru aceea, vrea să mă muncească". Aceasta o grăia în pildă; pentru că numea Domn pe Dumnezeu, iar bogăţia, sufletul său cel zidit după chipul lui Dumnezeu, pe care l-a răscumpărat cu sîngele Fiului lui Dumnezeu. Cei ce auzeau aceasta, nu înţelegeau ce zice; ci pentru aur credeau că grăieşte. Deci, unii îi aruncau puţină pîine, iar alţii poame, zicîndu-i: "Ia, frate, acestea; iar pentru bogăţia pe care ai pierdut-o, nu te mîhni, fiindcă Dumnezeu poate să ţi-o trimită înapoi". Şi stareţul le răspundea lor: "Amin! Amin!"

    Mergînd la Alexandria, a întîmpinat pe un om sărac şi gol, tremurînd de frig. Şi, stînd, a început a se gîndi: "Cum eu, socotindu-mă că sînt pustnic şi lucrător al poruncilor lui Hristos, port haină? Iar acest sărac se topeşte de frig şi eu nu mă milostivesc spre el. Cu adevărat, de nu voi acoperi goliciunea lui şi de-l voi lăsa pe el să moară de frig, mă voi osîndi în ziua judecăţii ca un ucigaş". Şi, dezbrăcînd de pe sine sindonul, l-a dat săracului. Astfel, el şedea gol, ţinînd sub braţ Sfînta Evanghelie, pe care o purta. Trecînd pe acolo un cunoscut al lui şi, văzîndu-l gol, i-a zis: "Părinte Serapioane, cine te-a dezbrăcat pe tine?" Iar el, arătînd Sfînta Evanghelie, i-a zis: "Aceasta m-a dezbrăcat!" După aceea a întîmpinat pe un om, pe care îl duceau la temniţă pentru datorie, şi, fiindu-i milă de el şi neavînd ce să-i dea lui, a vîndut Evanghelia pe care o purta şi a plătit datoria acelui om.

    Astfel, s-a dus gol la coliba sa în care petrecea. Văzîndu-l ucenicul gol, i-a zis: "Părinte, unde este haina ta cea mică?" Răspuns-a stareţul: "Am trimis-o pe ea înainte, fiule, fiindcă în locul aceleia îmi trebuie una mai bună". Iar ucenicul a zis: "Dar Evanghelia cea mică unde este?" Răspuns-a stareţul: "Cu adevărat, fiule, aceea îmi zicea în toate zilele: "Vindeţi averea şi o dă săracilor, ca s-o afli în ziua judecăţii!" Deci, am ascultat cele cuprinse în ea şi am făcut precum mă sfătuia aceea, adică am vîndut-o şi banii i-am dat celui ce avea trebuinţă, ca să aflu îndrăzneală înaintea Dumnezeului nostru Iisus Hristos; după cum am citit în Sfînta Evanghelie". Deci, un cunoscut i-a dat lui alt sindon prost şi rupt, ca să se acopere.

    Acest stareţ necîştigător cu duhul şi sărac cu lucrul, după multe călătorii, a mers în Elada şi a petrecut în Atena trei zile. Acolo, neputînd să capete de la cineva pîine, a flămînzit, pentru că nimeni nu-i dădea nimic, iar să cumpere, nu avea cu ce. Căci, ascultînd cuvintele lui Hristos, niciodată nu purta vreun ban de aramă, nu avea pungă, nici cojoc şi nici altceva, decît numai sindonul cel rupt, cu care îşi acoperea goliciunea trupului. În ziua a patra, flămînzind foarte tare, a stat în cetate într-un loc înalt şi a început a plînge şi a striga: "Bărbaţi ai Atenei, ajutaţi-mă!" Şi s-au adunat la el filosofii, care erau mai mari în cetate şi l-au întrebat: "De unde eşti, bătrînule? Şi de ce lucru pătimeşti?" Iar el a zis: "Cu neamul sînt egiptean şi, de cînd am ieşit din adevărata mea patrie, în trei datorii am căzut. Deci, doi datornici m-au lăsat, neavînd ce să ia de la mine, iar al treilea încă nu mă părăseşte, ci îşi cere mereu datoria sa". Iar filosofii l-au întrebat: "Cine sînt datornicii tăi şi care este cel ce te supără? Spune nouă, ca să te ajutăm".

    Atunci stareţul le-a zis: "Din tinereţe m-au tulburat pofta trupului, iubirea de argint şi foamea pîntecelui. Deci, de cele două dintîi m-am izbăvit şi nu mă mai tulbură, pentru că nu poftesc plăceri trupeşti, nici averi nu-mi trebuiesc; dar flămînzia pîntecelui nu voieşte să mă lase. Că, iată, este a patra zi de cînd n-am mîncat şi nu încetează a mă supăra pîntecele, cerînd datoria cea obişnuită de hrană". Deci, unii din filosofi, socotind că grăieşte înşelăciune, i-au dat un galben şi-l urmau de departe, vrînd să vadă ce va face cu galbenul acela. El, luînd acel galben, a alergat la vînzătorul de pîine şi, punînd galbenul înaintea celui ce vindea pîine, a luat o pîine şi s-a dus şi nu s-a mai arătat în cetatea aceea.

    Atunci, filosofii au cunoscut cu adevărat că bărbatul acela este îmbunătăţit. Deci, au dat pentru pîine preţul cel cuviincios vînzătorului, iar galbenul lor l-au luat înapoi. Fericitul Serapion, ducîndu-se în părţile Lachedemoniei, a auzit despre unul mai mare în cetate că ţine de credinţa maniheilor, dar este îmbunătăţit cu viaţa. Deci, s-a dus la el şi s-a vîndut pe sine în robie şi după doi ani l-a izbăvit de eres, cu darul lui Hristos, şi l-a întors la dreapta credinţă a Bisericii, împreună cu femeia şi cu toată casa lui.

    Aceia l-au iubit pe el, nu ca pe un rob credincios, ci ca pe un părinte adevărat, şi-l cinsteau foarte mult şi, bucurîndu-se, slăveau pe Dumnezeu pentru izbăvirea lor de eres. Deci stareţul, petrecînd la ei cît era de trebuinţă spre mîntuirea lor şi, înapoind preţul cel luat de la ei pentru sine, s-a dus de acolo şi după obiceiul său, umbla prin ţări şi prin cetăţi.

    Se povesteşte despre el şi aceasta: Că mai înainte - fiind tînăr -, s-a vîndut pe sine unui lăutar elin pe douăzeci de galbeni, pe care, păstrîndu-i, i-a înapoiat celui ce-i dăduse, după ce l-a întors pe el şi pe toată casa la Hristos Dumnezeu. Pentru că lăutarul, vedea pe robul său petrecînd în toate zilele în posturi, deoarece gusta numai seara puţină pîine şi bea apă cu măsură; iar noaptea, sculîndu-se, se ruga Dumnezeului său cu lacrimi. Pentru aceea el s-a umilit mai întîi, apoi femeia lui şi după aceea toată casa lui a crezut în Hristos, adevăratul Dumnezeu, şi au luat Sfîntul Botez. Şi i-au zis lui: "Vino, frate, să te eliberăm din robia ta, căci tu ne-ai eliberat din robia diavolului". Iar el le-a zis lor: "De vreme ce Dumnezeul meu a lucrat mîntuirea sufletelor voastre, vă voi spune taina mea: Eu, fiind liber, de neam din Egipt, văzîndu-vă pe voi în mare rătăcire şi pierzanie, mi s-a făcut milă de voi. De aceea m-am vîndut vouă, ca să pot cu ajutorul lui Dumnezeu a vă povăţui la calea mîntuirii.

    Deci, acum luaţi-vă argintul vostru, mîntuindu-vă Domnul prin mine smeritul, iar eu mă voi duce ca să mă îngrijesc de mîntuirea altora". Însă ei l-au rugat mult, zicînd: "Te vom cinsti ca pe un părinte şi domn al nostru; iată, de acum tu să ne fii stăpîn, iar noi să-ţi fim robi, numai să nu te duci de la noi!" Dar ei n-au putut să-l înduplece pe el şi, nevoind să ia arginţii lui, îi ziceau: "Să-l împarţi la săraci, căci noi ne îndestulăm cu mîntuirea noastră". Omul lui Dumnezeu le-a răspuns: "Voi singuri să împărţiţi cele ce sînt ale voastre; pentru că eu argintul cel străin nu-l dau la săraci!" Iar ei iarăşi îl rugară, ca măcar după un an să-i cerceteze. Deci, s-a dus de la ei în alte părţi.

    Odată a aflat o corabie, plecînd de la Alexandria spre Roma. Şi, dorind să se ducă acolo, a intrat în ea; iar corăbierii, pornind, n-au întrebat pe stareţ, de a adus ceva în corabie, pentru că socoteau că unul dintre dînşii a luat lucrurile stareţului în corabie, deşi îl vedeau în sindonul cel rupt, însă credeau că are preţul pentru plata cea cuviincioasă a corabiei. După ce s-a îndepărtat de la mal, ca la cinci sute de stadii, au început a mînca la apusul soarelui, iar pe stareţ văzîndu-l că nu mănîncă nimic, socoteau că posteşte în ziua aceea.

    Apoi, văzîndu-l a treia zi că nu mănîncă nimic, socoteau întîi că boleşte de văzduhul mării şi nu poate să mănînce. După aceea, în a patra şi a cincea zi, văzîndu-l petrecînd nemîncat, l-au întrebat: "Omule, pentru ce nu mănînci?" Iar el le-a răspuns: "De vreme ce nu am ce mînca, de aceea nu mănînc". Şi se întrebau unul cu altul: "Cine a luat din corabie lucrurile acelui om?" Deci, înştiinţîndu-se că n-a adus nimic cu el, au început a cîrti contra lui, zicîndu-i cu mînie: "Pentru ce ai intrat aici, neavînd nimic? Ce vei mînca? Şi cu ce vei plăti nouă taxa care se cade?" Iar stareţul le-a răspuns: "Eu, precum mă vedeţi, n-am nimic mai mult, decît această haină proastă şi ruptă care este pe mine. Iar de nu voiţi să mă duceţi cu voi, apoi să mă întoarceţi înapoi şi să mă lăsaţi acolo de unde m-aţi luat". Iar ei i-au zis: "Măcar de ne-ai da şi o sută de galbeni ca să ne întoarcem înapoi pentru tine, n-am voi să facem asta, de vreme ce avem vînt de bun ajutor în calea în care ne aflăm". Deci, ei au îngăduit pe stareţ în corabie, hrănindu-l pentru Dumnezeu.

    Cuviosul, mergînd la Roma, înconjura pe toţi pe care îi auzea că vieţuiesc cu bunătăţi şi, vorbind cu aceia, îşi primea folos, că pentru aceea umbla ca un străin, ca să-şi adune duhovniceasca bogăţie şi să-şi cumpere cereştile bunătăţi pentru odihna veşnică, pe care le-a cîştigat cu darul Domnului nostru Iisus Hristos, a Căruia este slava în veci. Amin.