Viaţa Cuviosului Ştefan, egumenul Pecerscăi şi Episcopul Vladimirului
(27 aprilie)
Cel care are răbdare, se învredniceşte de toată fapta bună,
se bucură în necazuri, este bine iscusit în primejdii şi în ispite se veseleşte,
cum a zis Efrem Sirianul, însuflat fiind de Dumnezeu. Unul ca acesta a fost
Cuviosul Părintele nostru Ştefan, care, pătimind pentru fraţii săi, deşi a
fost mult necăjit, însă Dumnezeu l-a veselit foarte mult; pentru că îşi aducea
aminte cuviosul de cuvîntul proorocului şi împăratului David, care zicea:
După mulţimea durerilor din inima mea, mîngîierile Tale au veselit sufletul
meu. Pentru aceasta toate încercările grele, ca şi cum ar fi fost trimise
de la Dumnezeu, le primea cu bucurie. Apoi bine s-a deprins cu iscusinţa la
toate faptele cele bune, pentru că din copilăria sa a fost crescut sub mîna
celui vrednic de laudă între egumeni, adică a Cuviosului Părintelui nostru
Teodosie al Pecerscăi şi a fost ucenicul lui pururea, îndulcindu-se şi hrănindu-se
totdeauna de cuvintele cele insuflate de Dumnezeu, ce ieşeau din gura aceluia
cea curgătoare de miere, ca un prunc; care ca un fiu cu tatăl s-au unit prin
toată asemănarea cea îmbunătăţită.
Pentru aceasta cu dragostea s-a unit şi s-a lipit în inima
tuturor fraţilor, de la care mai întîi a fost ales purtător de grijă al rînduielilor
bisericeşti. Şi atunci învăţînd singur egumenul, adică Cuviosul Teodosie pe
fraţi în biserică, cu duhovniceşti cuvinte, acesta cu vrednicie îi învăţa.
Iar după aceea, cînd Cuviosul Teodosie avea să-şi dea sfîrşitul acestei vieţi
vremelnice, l-au rugat toţi cu un glas, zicînd: "Ştefan este vrednic ca după
tine să ia egumenia. Ştefan să ne fie egumen!"
Cuviosul Teodosie s-a plecat la rugăciunea fraţilor şi chemînd
pe fericitul Ştefan, iubitul său ucenic, i-a încredinţat înaintea tuturor,
ograda cea plină de cuvîntătoare oi, cele de Dumnezeu însuflate şi biserica
fiind pusă pe temelie bună, îl ruga ca să o desăvîrşească. Apoi îl învăţa
să păzească rînduiala mănăstirii, să iubească pe fraţi din curată inimă şi
neadormit să-şi aibă ochiul ini-mii către Dumnezeu, iar iubirea de străini
să nu o uite. Şi aşa s-a mutat la veşnicele lăcaşuri, însă s-a făgăduit ca
şi în locul său, Pecersca cea încredinţată fericitului Ştefan, să fie cu ajutorul
totdeauna nedespărţit.
Murind Cuviosul Teodosie şi fericitul Ştefan primind egumenia
Sfintei Pecersca, lavra cea făcătoare de minuni, se nevoia foarte mult, silindu-se
la zidirea sfintei de Dumnezeu însemnatei biserici, pe care Cuviosul Teodosie
începuse a o zidi, precum şi la toată iconomisirea mănăstirească. Şi cu darul
lui Dumnezeu, prin rugăciunile părinţilor noştri Antonie şi Teodosie, nu după
mulţi ani s-a săvîrşit biserica. Mănăstirea din nou a îngrădit-o şi a mutat
acolo pe fraţi din mănăstirea cea veche, lăsînd numai puţini dintre dînşii.
Cuviosul Părintele nostru Ştefan a rînduit şi aceasta, ca în mănăstirea lui
totdeauna să se săvîrşească Sfînta Liturghie pentru fraţii cei răposaţi şi
pentru fericiţii ctitori. Iar Dumnezeu îi dădea toate din belşug spre trebuinţa
lui, încît se înmulţea lucrul acela, cu darul lui Dumnezeu.
Dar vrăjmaşul, care urăşte binele şi se luptă totdeauna cu
robii lui Dumnezeu, a zavistuit grija cea atît de mare a fericitului pentru
locaşul lui cel sfînt; şi slujindu-se cu meşteşugirile sale cele rele, o tulburare
ca aceea a făcut între unii fraţi, încît nu numai că a scos din egumenie pe
acela, pe care mai înainte singuri cu un glas îl aleseseră; dar l-a îndepărtat
şi din mănăstire, deşi era nevinovat. Însă toate acestea le-a răbdat Cuviosul
Ştefan cu vitejie de la fraţii săi şi cu dragostea nu se depărta nicidecum
de la aceia, de la care era depărtat cu trupul; ci cu dinadinsul se ruga lui
Dumnezeu pentru dînşii, urmînd în aceasta celui de un nume cu sine, Sfîntul
Întîiul Mucenic Ştefan, şi zicea: "Doamne, nu le socoti lor păcatul acesta!"
Pentru că era atras sfîntul de dragostea Cuviosului Teodosie, ca fierul de
magnet.
Mulţi din boieri şi din dregători aflînd de un necaz ca acesta
al Cuviosului Ştefan, fiind fii duhovniceşti ai lui şi încredinţaţi lui de
Cuviosul Teodosie, le-au părut rău, că duhovnicescul lor părinte a pătimit
aşa, şi de milă, i-au dat din averile lor destul, pentru cele de trebuinţă.
În acea vreme, Cuviosul Ştefan aducîndu-şi aminte de acele preaslăvite minuni,
cărora singur a fost văzător, cum ar fi meşterii din cetatea lui Constantin
care au venit la Cuvioşii Părinţi Antonie şi Teodosie ai Pecerscăi, aducînd
cu ea icoana Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi au povestit şi vedenia
împărătesei din Vlaherna. Apoi, ajutîndu-i Dumnezeu, cu ajutorul Cuvioşilor
Părinţi Antonie şi Teodosie, şi-a zidit o mănăstire, nu departe de a Pecersăi,
la Clova, în care a zidit şi o biserică din piatră în numele Preasfintei Născătoare
de Dumnezeu şi în pomenirea punerii cinstitului veşmînt al Ei, după felul
bisericii din cetatea lui Constantin, ce este în Vlaherna. Şi în toţi anii
făcea praznic luminat în 2 zile ale lunii Iulie, şi adunînd acolo mulţi fraţi,
vieţuia cu plăcere de Dumnezeu.
Iar tipicul bisericii şi în toată rînduiala iconomisirii mînă-stireşti,
precum o primise de la Cuviosul Teodosie în mănăstirea Pecersca, aşa a poruncit
să se păzească şi într-a sa mănăstire. Şi arătînd multe isprăvi, spre folosul
celor dreptcredincioşi, mergea din putere în putere, încît şi în cele mai
depărtate părţi era slăvit şi ştiut de mulţi pentru viaţa lui cea îmbunătăţită.
Pentru aceasta, cînd s-a sfîrşit episcopul slăvitei cetăţi a Vladimirului,
pe care acel mare stăpînitor Vladimir o zidise în numele său, atunci acel
cuvios a fost ales la arhierescul scaun al cetăţii aceleia şi a fost hirotonisit
de prea sfinţitul Mitropolit Ioan al Kievului. Şi păştea bine oile cele încredinţate
de Dumnezeu, făcîndu-se chip turmei, cu cuvîntul, cu viaţa, cu dragostea,
cu duhul, cu credinţa şi cu curăţia.
Apoi prin bunăvoinţa lui Dumnezeu şi cu sfatul Fericitului
Ioan, egumenul Pecerscăi şi al tuturor fraţilor, aveau să se mute cinstitele
moaşte ale Cuviosului Părintelui nostru Teodosie din peşteră în biserica cea
zidită de Dumnezeu. În acea vreme vrednică de minune, acest episcop Ştefan,
venind de la Vladimir, s-a aflat la Clova în mănăstirea sa şi a văzut în noaptea
aceea peste cîmp, o rază mare strălucind deasupra peşterii şi socotind că
se mută cinstitele moaşte ale Cuviosului Teodosie - aflînd scopul acela -,
s-a mîhnit foarte, căci le mută fără dînsul. Şi îndată a încălecat pe un cal
şi a alergat degrabă spre peşteră, luînd cu dînsul pe Climent, pe care îl
pusese egumen în locul său la Clova.
Şi mergînd a văzut de departe raza care i se arătase deasupra
peşterii; însă cînd s-a apropiat, a văzut acolo lumînări multe. Şi, mergînd,
la peşteră, nimic din acestea n-a mai văzut; şi a înţeles că într-adevăr s-a
învrednicit a vedea lumina dumnezeieştii slave, din cinstitele moaşte ale
Cuviosului Teodosie; pentru că săpase deasupra cinstitelor lui moaşte şi le
dusese la uşa peşterii. Iar în altă zi, după vedenia aceea, a slujit şi Sfîntul
Ştefan la mutarea cinstitelor moaşte ale părintelui şi învăţătorului său,
Cuviosul Teodosie.
Apoi, ducîndu-se în ale sale la scaunul Vladimirului, a făcut
multe fapte bune spre sporirea cuvîntătoarei sale turme; pentru care s-a găsit
vrednic de cununa slavei celei neveştejite, pe care de la începutul anilor
săi a însemnat-o pentru numele său, iar cu faptele a căutat-o. Şi aşa, după
mulţi ani, pentru primirea acelei cununi, s-a dus la Hristos Începătorul păstorilor,
în anul de la zidirea lumii 6602, iar de la naşterea lui Hristos 1094, în
27 de zile ale lunii Aprilie. Cu rugăciunile Cuviosului Ştefan, purtător de
cunună, învredniceşte-ne şi pe noi, Hristoase, Dumnezeule, a merge către Slava
Ta şi a Părintelui Tău Celui fără de început, a Duhului Celui de o fiinţă
cu Tine, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Categoria: Vieţile Sfinţilor pe luna aprilie
Cuvinte cheie: Cuviosul Stefan
Cautare:
Vizualizari: 1181
Id: 1616
Imagine:
Share:
