Viaţa Sfîntului Bonifatie Milostivul,
Episcopul Ferentiei
(19 decembrie)
Pămîntul Italiei, stăpînirea Tuschiei, era patria acestui
Sfînt Bonifatie, care încă din vîrstă tînără s-a arătat iubitor de săraci.
Căci, de i se întîmpla să vadă pe cineva gol, se dezbrăca de haina sa şi-l
îmbrăca pe acel om şi se întorcea acasă, uneori fără cămaşă, alteori fără
dulamă, încît adeseori se mînia maica sa asupra lui, fiind văduvă săracă şi
zicea: "Nu este cu dreptate fiule, ca fiind însuţi sărac, a îmbrăca pe cei
săraci". Odată, intrînd maică-sa în magazia sa, în care pregătise hrană pentru
tot anul, a aflat-o deşartă, căci fiul ei, Bonifatie, dăduse toate săracilor
în taină; şi a început maică-sa a plînge, bătîndu-se peste faţa sa şi zicînd:
"Vai mie, de unde voi lua hrană peste tot anul? Cu ce mă voi hrăni pe mine
şi toată casa?" Iar el, venind la dînsa şi văzînd că nu poate să o mîngîie
cu cuvîntul, a rugat-o să iasă puţin de acolo. Şi ieşind ea, Bonifatie a închis
uşile magaziei după dînsul şi a căzut la pămînt rugîndu-se lui Dumnezeu; îndată
s-a umplut magazia de grîu, iar Bonifatie, mulţumind lui Dumnezeu, a chemat
pe maică-sa. Iar ea, văzînd magazia plină cu grîu, s-a mîngîiat foarte şi
a preamărit pe Dumnezeu. Dintr-acea vreme n-a mai oprit pe fiul său ca să
dea săracilor, văzînd credinţa lui cea mare, căci nu se împuţina ce dădea
el, ci, orice cerea de la Dumnezeu, aceea primea.
Apoi, avea maică-sa găini, din care o vulpe, dintr-un munte
ce era acolo aproape, venind adeseori, lua cîte una şi făcea văduvei mare
supărare. Odată, copilul Bonifatie stînd în uşă, a văzut venind vulpea, ca
de obicei şi, răpind o găină, a fugit în munte. Lui, fiindu-i jale de supărarea
mamei sale, a alergat la biserică, a căzut la pămînt şi se jeluia în rugăciune
asupra vulpii înaintea lui Dumnezeu: "Dumnezeul meu, eu nu pot gusta din osteneala
maicii mele, iar vulpea venind, răpeşte şi înghite hrana noastră". După rugăciune,
întorcîndu-se acasă, a văzut aceeaşi vulpe venind în goana mare în ograda
lor, aducînd în gură găina pe care o răpise. Apoi, slobozind-o vie, înaintea
lui Bonifatie, a căzut vulpea şi a murit. Astfel ascultă Dumnezeu, chiar în
lucrurile cele mici, pe cei ce nădăjduiesc într-însul, avînd mare purtare
de grijă pentru noi, ca primind de la El pe cele mici, să aşteptăm a primi
cu înlesnire şi cele mari.
Sfîntul Bonifatie a fost ales episcop al cetăţii Ferentiei,
iar Gavdentie, preotul care a fost sluga sfîntului, spunea de minunile lui
multe, că el a văzut cu ochii săi cele ce se făceau de dînsul. Biserica Ferentiei
era în mare sărăcie (care celor cu minte bună li se făcea pildă de smerenie),
pentru că episcopul nu avea pentru hrana sa mai mult venit bisericesc decît
numai o vie.
Într-un an, căzînd din cer grindină mare, toată via a bătut-o,
încît au rămas foarte puţini struguri mici. Apoi, intrînd în vie Sfîntul Bonifatie
şi văzînd nenorocirea, a dat mulţumire lui Dumnezeu, că într-o lipsă ca aceea
a început a cunoaşte mai multă sărăcie. Cînd a venit vremea ca să se coacă
strugurii, a pus pîndari la vie după obicei, poruncind să păzească acei puţini
struguri care mai rămăseseră. Apoi, într-una din zile a poruncit lui Constandie
preotul, nepotul său, ca să spele şi să smolească vasele după obicei şi buţile
cu vin, cîte se află în episcopie. Preotul, auzind aceasta, s-a mirat foarte
mult că, neavînd struguri mulţi, porunceşte ca să se pregătească toate vasele.
Dar n-a îndrăznit să întrebe pentru ce să pregătească toate vasele ci, ascultînd,
le-a pregătit pe toate, după obicei.
Atunci omul lui Dumnezeu, Bonifatie, intrînd în vie şi adunînd
strugurii cîţi se aflau, i-au adus în călcătoare şi, poruncind tuturor să
iasă de acolo, a rămas înăuntru numai el singur, cu un copil, căruia i-a poruncit
să calce acei puţini struguri. Începînd a curge din călcătoare puţin vin,
arhiereul, luîndu-l într-un vas, a turnat prin toate vasele ce se pregătiseră,
cîte o mică măsură, pentru binecuvîntare. Şi astfel, toate vasele, binecuvîntîndu-le,
a chemat pe preot şi i-a poruncit să adune pe săraci ca să vină după obicei
să ia din vinul cel nou şi care acum rămăsese în buţi. Atunci a început a
se înmulţi vinul în călcătoare, iar pivniţa încuind-o şi punînd pecetea sa
, a lăsat-o aşa încuiată cu tărie şi s-a dus în biserică.
După trei zile, chemînd pe preotul cel mai sus pomenit, pe
Constandie şi făcînd rugăciune, a deschis pivniţa şi a aflat toate vasele
şi buţile în care a turnat puţin vin pentru binecuvîntare, pline cu vin fierbînd,
dînd pe deasupra, adăpînd şi pămîntul cu vin. Şi de-ar mai fi zăbovit puţin
şi nu intrau în pivniţă, apoi toată faţa pivniţei s-ar fi acoperit cu tot
vinul care se vărsa. Preotul, mirîndu-se mult şi spăimîntîndu-se de aceasta,
sfîntul i-a poruncit să nu spună nimănui despre ceea ce văzuse, căci se temea
de slava deşartă a lumii. Odată, sosind pomenirea Sfîntului Mucenic Proclu,
un bărbat de bun neam din aceeaşi cetate, cu numele Furtunat, a rugat pe arhiereul
lui Dumnezeu, Bonifatie, ca, după ce va fi săvîrşit slujba sfîntului mucenic,
să vină în casa lui ca să-i dea binecuvîntare. Şi nu s-a îndoit arhiereul,
de vreme ce cu credinţă şi cu adevărată dragoste îl ruga Furtunat pentru aceasta.
Deci, săvîrşind dumnezeiasca slujbă întru pomenirea sfîntului mucenic, a venit
către Furtunat la masă. Şi mai înainte, pînă a nu face el rugăciunea înaintea
mesei, iată, un oarecare din aceia ce-şi cîştigau hrana prin comedii, cu cîntări
şi scripcă şi cu deşertăciuni, a stat înaintea uşii cu maimuţa şi a glăsuit
din chimvale.
Sfîntul, auzind glasul chimvalelor, s-a mîniat şi a zis:
"Vai, nenorocit este ticălosul acesta. Eu am venit să ospătez şi încă n-am
deschis gura mea spre lauda lui Dumnezeu, iar el, apucînd mai înainte cu maimuţa,
a lovit în chimvale". Apoi a adăugat acestea: "Mergeţi şi daţi lui să mănînce
şi să bea şi vedeţi că este nenorocit". Iar ticălosul acela de om, luînd pîine
şi vin, voia să iasă pe poartă, dar îndată a căzut o piatră mare din dos,
care l-a lovit în cap şi a căzut pe jumătate mort, ducîndu-l pe mîini în coliba
sa. A doua zi a murit, după judecata omului lui Dumnezeu. Pentru că înfricoşaţi
sînt sfinţii lui Dumnezeu şi cu temere se cuvine a-i cinsti pe dînşii, de
vreme ce ei sînt lăcaşuri ale lui Dumnezeu şi Dumnezeu vieţuieşte într-înşii.
Deci cînd se mînie sfîntul, atunci se mînie şi Dumnezeu care vieţuieşte într-însul;
şi atunci sfîntul este puternic, numai cu un cuvînt să aducă mare pedeapsă
asupra celui ce l-a amărît pe el.
Altă dată, acelaşi preot, Constandie, nepotul sfîntului,
vînzînd un cal al său cu doisprezece galbeni, a pus preţul într-un sicriaş
şi s-a dus la lucrul său. Şi s-a întîmplat a veni fără veste o mulţime de
săraci la episcop, care fără de ruşine cereau ca să-i mîngîie cu orice în
sărăcia lor. Sfîntul, neavînd ce să le dea, se tulbura cu cugetul. Nevrînd
a lăsa mîhniţi pe săraci şi aducîndu-şi aminte de galbenii lui Constandie,
ce-i luase pe cal, intrînd în camera lui, unde era sicriaşul şi pentru această
nevoie sfărîmînd încuietorile, a luat galbenii şi i-a împărţit săracilor.
Întorcîndu-se preotul de la treburile lui, văzînd sicriaşul
deschis şi neaflînd galbenii într-însul, s-a mîhnit foarte mult şi, făcînd
gîlceavă mare, cu multă mînie a strigat: "Nu-mi este cu putinţă a trăi aici".
Şi s-au adunat toţi cei ce erau în episcopie, venind şi episcopul care-l mîngîia
cu blîndeţe, învăţîndu-l. Iar el cu dosădire a răspuns sfîntului: "Toţi vieţuiesc
bine la tine, numai eu singur nu am loc şi nu pot vieţui în odihnă; dă-mi
galbenii mei ca să mă duc de la tine". Iar sfîntul episcop s-a dus în biserica
Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi, îmbrăcîndu-se cu felonul său, şi-a
întins mîinile în sus şi ridicîndu-şi ochii se ruga ca să-i trimită lui Domnul,
de unde ştie, atîţia galbeni cîţi luase de la preot, ca să-i dea şi să-i potolească
mînia lui.
Aşa rugîndu-se preotul, şi-a întors ochii deodată şi a văzut
galbenii, în număr de doisprezece, în mîinile sale, pe care le avea ridicate
în sus; iar galbenii luminau ca şi cum ar fi fost acum scoşi din foc. Deci
îndată mulţumind lui Dumnezeu şi ieşind din biserică, i-a aruncat pe haina
preotului, zicînd: "Iată ai galbenii de care te-ai întristat, dar aceasta
să-ţi fie întru ştiinţă cum că, după moartea mea, nu vei fi episcopul bisericii
acesteia, pentru zgîrcenia ta". Căci era adevărat că preotul acela, pentru
aceea strîngea galbenii ca să dobîndească episcopia.
Cuvîntul care s-a grăit prin gura omului lui Dumnezeu n-a
trecut; pentru că acel Constandie, fiind în rînduiala preoţiei, a primit sfîrşitul
vieţii sale.
Odată, doi goţi, mergînd în cetatea Ravenei, au fost primiţi
cu iubire de străini în episcopie de către acest sfînt bărbat, apoi, petrecîndu-i
cînd ieşeau, le-a dat cu mîna sa pentru drum spre binecuvîntare un văscior
de lemn plin cu vin. Şi era văsciorul acela aşa de mic, încît abia putea să
le ajungă vin numai pentru o masă. Iar ei, luîndu-l, s-au dus şi în tot drumul
au băut vin din vasul acela; dar vinul nu s-a împuţinat din vas nicidecum,
ci totdeauna era plin. Mergînd în Ravena şi zăbovind acolo cîteva zile, întorcîndu-se,
au trecut iarăşi pe la sfînt mulţumindu-i pentru acea binecuvîntare, că i-a
îndestulat cu vin. Iar vasul acela, cu acelaşi vin, l-au adus sfîntului înapoi,
spunîndu-i că în drum n-au gustat vin de nicăieri numai din vasul acela şi
vasul nu a scăzut.
Nu se cuvine a nu arăta şi aceasta pe care a spus-o unul
din clericii părţii aceleia, bărbat cinstit: "Intrînd odată Sfîntul Bonifatie
în grădina sa, a văzut mulţime de omizi, care acoperiseră toată grădina, mîncînd
toate verdeţurile şi a zis sfîntul către omizi: Vă jur cu numele Domnului
nostru Iisus Hristos, să vă duceţi de aici şi să nu îndrăzniţi mai mult a
mînca verdeţurile acestea. Şi îndată, cu cuvîntul omului lui Dumnezeu, toată
mulţimea omizilor a ieşit din grădină, nerămînînd niciuna". Astfel preamăreşte
Domnul Dumnezeu pe sfinţii Săi, făcînd voia celor ce se tem de El, ca să fie
şi El slăvit întru dînşii, în veci. Amin.
Categoria: Vieţile Sfinţilor pe luna decembrie
Cuvinte cheie: Sfantul Bonifatie Milostivul, Episcopul Ferentiei, Bonifatie
Cautare:
Vizualizari: 3044
Id: 2033
Imagine:
Share:
