Bunul ostaş Evstratie, precum s-a arătat cu numele, aşa s-a
arătat şi cu fapta sub semnul Crucii, pentru că bine s-a asemănat lui Hristos,
pentru Care a răbdat cu bărbăţie acelaşi fel de rele pătimiri de la aceiaşi
prigonitori, de acelaşi neam şi la aceeaşi vîrstă, putînd cu adevărat a se lăuda
ca şi Sfîntul Apostol Pavel: Eu rănile Domnului meu Iisus Hristos le port
pe trupul meu, după mărturia fericitului episcop Simeon. Acest bun ostaş al lui Hristos, Evstratie, era de neam din Kiev.
Apoi, dorind să se îmbrace în armele lui Dumnezeu, pe care le cuprinde chipul
monahicesc, şi ştiind că nimeni, fiind ostaş, nu se leagă cu lucruri lumeşti
ca să fie plăcut împăratului, şi-a împărţit averea la săraci, iar o parte a
lăsat-o rudeniilor, ca după dînsul s-o împartă. Şi astfel s-a făcut monah în
Mînăstirea Pecersca. Şi a început cu plăcere a se oşti cu puterea Crucii lui
Hristos, Care a sărăcit pentru noi, biruind cu sabia cea duhovnicească, adică
cu rugăciunea, cu postul şi înfrînarea cea mare, nu numai trupul său, ci şi
pe vrăjmaşii cei fără de trupuri, smerindu-i şi robindu-i prin smerenia sa şi
prin ascultare. Pentru că, urmînd lui Hristos, dătătorul de nevoinţă, Care S-a
rugat mult, a postit patruzeci de zile, S-a smerit şi S-a făcut ascultător Tatălui
ceresc, la fel şi el, cu aceleaşi fapte bune s-a înarmat, dar mai ales cu postul,
ştiind că omul cel dintîi a fost biruit pentru neînfrînare. De aceea sfîntul
sporea în înfrînare şi în postirea cea grea, pentru care a fost numit pustnic. Iar, după voia lui Dumnezeu, a venit odată răucredinciosul Boniac,
cu mulţime de polovţi, şi a prădat pămîntul Rusiei; şi, intrînd păgîni şi în
mînăstirea Pecersca, pe mulţi i-a tăiat cu săbiile. Atunci a fost luat în robie
şi acest fericit împreună cu alţii, fiind vîndut pe pămîntul grecesc, în cetatea
Corsun, unui iudeu, împreună cu mulţi alţi creştini, în număr de cincizeci,
slujitori mînăstireşti fiind treizeci, iar din Kiev, douăzeci. Acel iudeu, potrivnic
lui Dumnezeu, a început a sili pe robiţii săi să se lepede de Hristos, lăudîndu-se
că va chinui cu foamea şi cu legături pe cei ce se vor împotrivi. Dar viteazul
monah Evstratie, învăţîndu-i şi rugîndu-i pe toţi, îi întărea şi le zicea: "Fraţilor,
cîţi v-aţi botezat şi aţi crezut în Hristos, să nu vă lepădaţi de făgăduinţa
voastră ce aţi făcut-o la Botez; Hristos ne-a născut prin apă şi prin Duh, Hristos
ne-a răscumpărat din blestemul Legii cu sîngele Său şi ne-a făcut moştenitori
Împărăţiei Sale. Deci, de vom trăi, Domnului să trăim, sau de vom muri, Domnului
să murim şi prin moartea cea vremelnică viaţa veşnică s-o dobîndim. Următori
să fim Celui ce a zis: Mie a vieţui îmi este Hristos, iar a muri este dobîndă." Cei robiţi, fiind bine întăriţi de fericitul, toţi au voit ca
mai bine să moară de lipsa mîncării şi a băuturii vremelnice, decît să se despartă
de Hristos, Care este pîinea şi izvorul vieţii veşnice. Şi astfel, nu după multă
vreme, topindu-se de nemîncare şi de sete, au murit toţi acei cincizeci, unii
după trei zile, alţii după patru, alţii după şapte, iar cei mai tari după zece
zile. Numai singur Evstratie a rămas viu, fiind paisprezece zile chinuit de
foame, dar a rămas nevătămat, pentru că din tinereţile sale se deprinsese bine
cu postul. Văzînd acel ticălos iudeu că monahul a fost pricina pierzării
aurului său dat pentru cei robiţi, pe care aştepta să-i aducă la credinţa sa
cea rea, a gîndit să se răzbune asupra lui. Deci, sosind ziua Învierii lui Hristos,
a început a prăznui paştele său, chinuind pe Sfîntul Evstratie, precum şi ucigaşii
de Dumnezeu, strămoşii lui, au făcut Domnului nostru Iisus Hristos, după cum
se scrie în Evanghelie. Şi, precum pe Hristos mai înainte L-au răstignit, astfel
şi acest fericit a fost pironit pe cruce de acel ticălos iudeu şi de tovarăşii
lui. Dar, fiind viu, mulţumea sfîntul lui Dumnezeu, că fără hrană şi băutură
a trăit cincisprezece zile. Iar iudeul acela şi ceilalţi prieteni ai lui ocărau pe cel răstignit
şi ziceau: "Satură-te acum, nebunule, de legiuita pască, ca să fii viu şi să
scapi de blestem; căci Moise, luînd de la Dumnezeu Legea, ne-a dat-o nouă şi
a zis aceasta în cărţile sale: Blestemat este tot cel ce se spînzură pe lemn". Răspuns-a fericitul Evstratie: "De mare dar m-a învrednicit
Domnul astăzi, căci a binevoit să pătimesc pentru numele Său pe Cruce, la fel
ca El, şi aştept ca şi mie să-mi zică, precum altădată tîlharului: Astăzi
vei fi cu Mine în Rai. Nu-mi trebuie pasca voastră, nici nu mă tem de blestem,
căci Paştele nostru, Hristos, pentru noi S-a jertfit, şi a stricat blestemul
cel de pe lemn şi a adus binecuvîntarea vieţii prin lemnul Crucii, pe care a
fost spînzurat. Hristos este viaţa tuturor, precum şi Moise a proorocit, zicînd:
Veţi vedea viaţa voastră spînzurată înaintea ochilor voştri. Iar pentru
praznicul Paştilor, David grăieşte: Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul,
să ne bucurăm şi să ne veselim întru dînsa. Dar tu, cel ce m-ai răstignit,
şi iudeii cei ce sînt cu tine, veţi plînge şi vă veţi tîngui, căci va veni asupra
voastră răsplata sîngelui meu şi a celorlalţi creştini cumpăraţi şi ucişi de
voi. Domnul urăşte sîmbetele voastre şi va schimba praznicile voastre în tînguire;
pentru că acum a sosit uciderea începătorului fărădelegilor voastre". Acestea auzindu-le iudeul, s-a aprins de mînie şi, luînd o suliţă,
a împuns pe cel pironit; şi astfel bunul ostaş al lui Hristos, Evstratie, a
primit fericitul sfîrşit, cel potrivit unor astfel de ostaşi. Şi a fost văzută
o căruţă cu cai de foc, în care sufletul acelui luptător de biruinţă s-a dus
dănţuind la cer şi glas s-a auzit, zicînd acestea: "Iată bunul locuitor al cetăţii
cereşti". Iar trupul lui cel sfînt, acel împietrit la inimă iudeu, pogorîndu-l
de pe cruce, l-a aruncat în mare, unde s-au făcut mulţime de minuni. Deci credincioşii
au căutat acolo cu dinadinsul moaştele acelea făcătoare de minuni şi nu le-au
găsit. Dar, cu purtarea de grijă a lui Dumnezeu, s-au găsit într-o peşteră,
unde şi pînă acum stau nestricate. Iar proorocia sfîntului pătimitor, pentru
izbîndirea sîngelui său, s-a împlinit îndată, chiar atunci cînd a pătimit. Căci
în aceeaşi zi a venit poruncă de la împăratul grec să izgonească din stăpînirea
lui pe toţi iudeii, luînd şi averile lor, iar pe mai marii lor să-i ucidă, pentru
muncirea creştinilor. Deci mai întîi pe eparhul, începătorul a toată răutatea cea
iudaicească l-a ucis, după cuvîntul Sfîntului Evstratie. Pentru că s-a întîmplat
un lucru ca acesta: Un iudeu, fiind bogat şi slăvit, s-a botezat şi pentru aceasta
l-a cinstit împăratul şi după puţine zile l-a făcut eparh; iar el, cîştigînd
acea dregătorie, în taină s-a lepădat de Hristos şi de a Lui credinţă şi a dat
îndrăznire iudeilor în toată stăpînirea împărăţiei greceşti, să cumpere creştini
şi să-i robească. Deci a fost vădit atunci acel necurat eparh pentru meşteşugul
său cel rău şi a poruncit împăratul să-l ucidă, iar pe iudei pe toţi să-i izgonească
din stăpînirea sa. Şi în acea vreme, cînd se pierdeau în cetatea grecească Corsun
locuitorii iudei, şi pe acest ticălos iudeu, de care Cuviosul Evstratie a fost
ucis, îl spînzurară pe lemn. Şi astfel s-a întors durerea cuviosului la capul
evreului şi a luat partea sugrumării lui Iuda. Iar ceilalţi iudei, văzînd acele
înfricoşate munci ale cuviosului,după sfîrşirea lui cu adevărat au crezut şi
s-au botezat. cu care cel ce i-a robit lui Hristos după moartea sa, bunul ostaş
şi purtătorul de biruinţă, Sfîntul Evstratie, s-a învrednicit să cînte cu cei
fără de moarte ostaşi cereşti cîntarea de biruinţă singur Biruitorului morţii,
Hristos, cu Care asemenea s-a ostăşit şi a împărăţit, lăudîndu-L şi mulţumindu-I,
împreună şi Celui fără de început al lui Părinte şi Duhului Celui făcător de
viaţă, întru nesfîrşiţii veci. Amin. Viaţa şi pătimirea Cuviosului Evstratie,
pustnicul şi mucenicul Pecerscăi
(28 martie)
Categoria: Vieţile Sfinţilor pe luna martie
Cuvinte cheie: Cuviosul Evstratie
Cautare:
Viata si patimirea Cuviosului Evstratie, pustnicul si mucenicul Pecerscai
Vizualizari: 1106
Id: 1536
Imagine:
Share:
Patimirea Cuviosului Parintelui nostru Marcu, Episcopul Aretusiei, a lui Chiril diaconul si a altor mucenici
Viata Cuviosului Parintelui nostru Ioan Scararul
Monahul care n-a osindit pe nimeni
Pomenirea Sfantului Sfintitului Mucenic Ipatie, facatorul de minuni, Episcopul Gangrelor
Sfantul Iona, Mitropolitul Kievului si a toata Rusia, noul facator de minuni
Cuvant la Buna Vestire a Preasfintei Stapinei noastre, de Dumnezeu Nascatoarei si Pururea Fecioarei Maria
Povestire despre ostasul Taxiot, care a inviat din morti
Viata Cuviosului Parintelui nostru Iacob Pustnicul
Viata Cuviosului Teofan Marturisitorul, egumenul marelui locas din Sigriani
Cuviosul Ioan inainte-vazatorul, pustnicul si inchisul din Egipt
Viata Cuviosului Alexie, omul lui Dumnezeu
Viata si patimirea Cuvioasei Mucenite Evdochia
Sfantul Iona, Mitropolitul Kievului si a toata Rusia, noul facator de minuni
Patimirea Sfintilor Mucenici Trofim si Tala
Text
-
Calendar ortodox
Cântări și pricesne
Cărți epub
Cărți epub rusă
Cărți online
Cărți pdf
Evanghelii duminicale
Articole
Rugăciuni
Slujbe și rânduieli
Versuri colinde
Viețile Sfinților
-
Predici
Părinți duhovnicești
Rugăciuni
Cântări bisericești
Slujbe
Cărți
Colinde
Arhivă emisiuni radio
Video Software
Căutare avansată
webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @)
Facebook:
facebook.com/
resurseortodoxero
Youtube: youtube.com/@resurse-ortodoxe
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.