Viata si patimirea Sfantului Sfintit Mucenic Vlasie, Episcopul Sevastiei, si a celor ce au patimit impreuna cu dinsul

Viaţa şi pătimirea Sfîntului Sfinţit Mucenic Vlasie, Episcopul Sevastiei, şi a celor ce au pătimit împreună cu dînsul
(11 februarie)
(După Metafrast)

În vremurile cele mai dinainte în care se cinstea de păgîni slujirea idolească şi mulţi oameni se închinau zidirii şi lucrului mîinilor lor, atunci a odrăslit şi credinţa multor sfinţi, între care şi dreapta credinţă a Sfîntului sfinţitului Mucenic Vlasie. Acest sfînt a petrecut toţi anii vieţii sale cu blîndă şi dreaptă viaţă, cu dumnezeiască plăcere, fără de prihană, depărtîndu-se de tot lucrul rău. Cetăţenii din Sevastia Capadociei, văzînd cinstita lui viaţă, unii din oamenii cei binecredincioşi s-au sîrguit să-l pună episcop şi păştea bine turma lui Hristos, în acele vremuri în care erau dese prigoniri asupra Bisericii lui Hristos şi mulţi, intrînd în nevoinţele pătimirii, se încununau cu cununa mucenicească.

Atunci şi Sfîntul şi marele mucenic Evstratie, cel dintîi între cei cinci tovarăşi ai săi, vieţuind în împărăţia lui Diocleţian, s-a nevoit pînă la sînge pentru cinstirea lui Hristos. Şezînd el în temniţă, l-a cercetat noaptea acest Sfînt Vlasie, dînd aur mult străjerilor temniţei şi a fericit pe mucenicul lui Hristos care pătimea cu bărbăţie. Apoi a luat de la dînsul diata cea încredinţată lui, pe care Sfîntul Evstratie a scris-o mai înainte de sfîrşitul său, rînduind cele pentru trupul său şi pentru averi, aşa cum se scrie în pătimirea lui.

Sfîntul Vlasie se ascundea de mînia tiranilor, precum făceau pe atunci mulţi sfinţi, nelăsîndu-se torturat fără voia lui Dumnezeu. În cetate erau puţini creştini iar cei mai mulţi fugeau în pustie, în munţi şi în peşteri de frica chinurilor, pe care unii, neputînd să le rabde, cîtăva vreme s-au închinat idolilor.

Sfîntul Vlasie, pe vremea împărăţiei lui Diocleţian, cît şi a lui Liciniu, pătimind atît, se ascundea şi el de cumplita prigonire într-un munte pustiu ce se numea Argheos, avînd acolo o peşteră pentru nevoinţa sa. Acolo, avînd viaţă liniştită şi pustnicească, înălţa neîncetate rugăciuni către Dumnezeu, iar fiarele cele sălbatice veneau şi se binecuvîntau de la dînsul. Dar, de se întîmpla să vină la sfînt unele fiare în acel ceas în care se îndeletnicea cu rugăciunea către Dumnezeu, ca şi cum ele ar fi fost înţelegătoare, netăindu-i gîndirea cea dumnezeiască, stăteau înaintea peşterii, aşteptînd ieşirea aceluia după sfîrşitul rugăciunilor; şi nu se duceau pînă ce sfîntul nu punea mîinile peste ele, binecuvîntîndu-le. Iar de se îmbolnăvea vreuna din ele, venind la sfînt, erau tămăduită prin punerea mîinilor sale cele sfinte.

În acele zile, ighemonul Agricola a poruncit vînătorilor săi să vîneze o mulţime de fiare mîncătoare de tot felul. Aceasta o făcea spre mai cumplita moarte a ucenicilor lui Hristos, pe care în multe feluri se sîrguia să-i piardă, pe unii ucigîndu-i cu sabia, pe alţii arzîndu-i în foc şi în apă înecîndu-i, iar pe alţii dîndu-i fiarelor.

Ducîndu-se vînătorii la vînat şi înconjurînd munţii şi pustiile, au mers şi la muntele ce se numea Argheos, în care se tăinuia Sfîntul episcop Vlasie. Apropiindu-se de peşteră şi văzînd înaintea ei mulţime de fiare jucîndu-se, au zis între ei: "Să mergem să vedem ce este acolo". Şi mergînd, au găsit pe Sfîntul Vlasie nevoindu-se în peşteră ca într-o cămară şi făcînd rugăciuni către Dumnezeu. Nezicîndu-i nimic, îndată s-au întors şi au spus ighemonului Agricola cele ce au văzut, iar ighemonul a poruncit să meargă cu mulţi ostaşi să prindă pe creştinii care se vor afla ascunşi acolo şi să-i aducă la el.

Mergînd ostaşii trimişi în muntele acela şi ajungînd la peşteră, găsiră pe Sfîntul Vlasie îndeletnicindu-se singur în rugăciune şi în doxologia lui Dumnezeu. Apoi i-au zis: "Ieşi de aici şi mergi cu noi în cetate, că te cheamă ighemonul". Sfîntul, bucurîndu-se, le-a zis: "Bine, fiii mei, să mergem împreună, căci şi-a adus aminte de mine Domnul, fiindcă S-a arătat mie de trei ori în noaptea aceasta, zicîndu-mi: "Scoală-te şi adu-Mi jertfă, după obiceiul preoţiei tale. Deci acum, fiii mei, bine aţi venit, Domnul meu Iisus Hristos să fie cu voi!"

Mergînd ei în cale, elinii se întorceau la Dumnezeu pentru blîndeţile şi învăţătura sfîntului şi pentru facerile sale de minuni. Căci, prin sfintele sale rugăciuni, se dădea de la Domnul tămăduiri bolnavilor, nu numai oamenilor, dar şi dobitoacelor; şi cîţi neputincioşi se aduceau înaintea Sfîntului Vlasie, pe aceia, punîndu-şi mîinile sale şi făcînd rugăciuni, îi tămăduia şi le dădea drumul sănătoşi.

O femeie avea un fiu căruia, mîncînd peşte, i-a rămas un os în gît şi acela nu mai putea să grăiască nicidecum şi acum era aproape de moarte. Luîndu-l maică-sa, l-a dus la picioarele sfîntului şi, plîngînd, striga: "Miluieşte pe fiul meu, robule al Mîntuitorului nostru Iisus Hristos, că îmi este singur născut". Apoi a spus sfîntului ce s-a întîmplat fiului ei. Arhiereul lui Dumnezeu Vlasie, punîndu-şi mîna în gîtul copilaşului s-a rugat lui Dumnezeu, zicînd: "Cel ce ajuţi tuturor celor ce Te cheamă cu adevărat, o! Mîntuitorule, ascultă rugăciunea mea şi ia osul cel înfipt în gîtul copilului acestuia, cu nevăzută puterea Ta. Şi de acum, chiar între oameni şi dobitoace de s-ar întîmpla ceva de acest fel şi va pomeni cineva numele meu, zicînd: Dumnezeule, pentru rugăciunile robului tău Vlasie, ajută-mi, aceluia, Tu, Doamne, grăbeşte spre ajutor şi dă-i tămăduire întru slava şi cinstea sfîntului Tău nume". Acestea grăindu-le, îndată a făcut sănătos pe copil şi l-a dat maicii sale, care lăuda pe Dumnezeu, şi s-a preamărit numele Sfîntului Vlasie, nu numai în Sevastia ci şi în Nicopole.

Încă fiind el pe drum şi apropiindu-se de Sevastia, s-a întîmplat un lucru ca acesta: o văduvă oarecare, săracă, nu avea mai mult decît un purceluş şi, alergînd un lup, l-a apucat pe el şi plîngea femeia foarte mult. Văzînd pe sfînt mergînd, a alergat la dînsul şi cu lacrimi se jeluia contra lupului. Sfîntul, zîmbind, a zis către dînsa: "Nu te mîhni, o! femeie, nici nu plînge, că ţi se va da ţie purcelul tău viu şi nevătămat". Acestea zicîndu-le, mergea în calea sa şi iată lupul a alergat spre săraca văduvă, ducîndu-i purcelul în gură şi i-a dat drumul viu înaintea sa, întreg şi nevătămat. Apoi lupul a fugit în pustie, iar văduva şi-a luat purcelul bucurîndu-se şi lăudînd pe Dumnezeu.

Intrînd Sfîntul Vlasie în cetatea Sevastiei şi Agricola şi ighemonul înştiinţîndu-se îndată despre el, a poruncit să-l arunce în temniţă. A doua zi, şezînd la judecată, a adus înaintea sa pe arhiereul lui Dumnezeu, pe care, văzîndu-l, a început mai întîi cu cuvinte amăgitoare a grăi către dînsul: "Bucură-te, Vlasie, prieten al zeilor noştri şi al nostru iubit". Sfîntul i-a răspuns: "Bucură-te şi tu, puternice ighemoane, dar să nu numeşti dumnezei pe diavolii care se vor da focului veşnic împreună cu cinstitorii lor". Mîniindu-se ighemonul, a poruncit să fie bătut cu beţe groase multă vreme şi sfîntul a zis ighemonului: "O, nebune şi înşelătorule de suflete omeneşti! Oare socoteşi că mă vei întoarce prin chinurile tale de la dumnezeiasca mărturisire? Nu vei putea, că am pe Iisus Hristos, Cel ce mă întăreşte, de acum fă ce voieşti".

Ighemonul, văzînd credinţa cea neschimbată a sfîntului, a poruncit ca iarăşi să-l ducă în temniţă. Atunci, văduva cea săracă, auzind de viteaza pătimire pentru Hristos a Sfîntului Vlasie şi fiind nemişcată în sfînta credinţă, a înjunghiat purcelul pe care l-a scos întreg din gura lupului, a fiert capul şi picioarele, le-a pus în blid, după aceea, luînd seminţe şi roduri pămînteşti cîte putea să aibă în sărăcia ei şi punîndu-le în coşniţă, apoi aprinzînd lumînare, le-a dus sfîntului în temniţă şi căzînd la picioarele lui, se rugă să primească bucatele acelea şi să mănînce. Sfîntul, lăudînd pe Dumnezeu, a gustat din mîncarea cea adusă şi, binecuvîntînd-o, i-a poruncit, zicînd: "O! femeie în acest chip să săvîrşeşti pomenirea mea, în toţi anii, că nu va lipsi în casa ta nimic din cele trebuitoare. Şi altcineva de se va asemăna ţie şi de va săvîrşi pomenirea mea, acela se va umple de darurile lui Dumnezeu şi binecuvîntat va fi în toate zilele vieţii sale".

Acea fericită văduvă, luînd poruncă de la sfînt, s-a dus la casa ei slăvind pe Dumnezeu, şi s-a împlinit cu dînsa Scriptura care zice: "În toată lumea se va spune ce a făcut ea, întru pomenirea ei". Tiranul, şezînd a doua oară la judecată, a adus pe sfînt şi i-a zis lui: "Vlasie, jertfeşti zeilor ca să fii viu, sau voieşti să pieri rău?" Răspuns-a sfîntul: "Zeii care n-au făcut cerul şi pămîntul să piară, iar moartea cu care tu mă îngrozeşti, aceea îmi mijloceşte mie viaţa veşnică". Ighemonul, văzîndu-l nemişcat în credinţă, a poruncit să fie spînzurat pe un lemn, şi strujit tare cu unelte de fier. Fiind strujit mult, mucenicul a zis către ighemon: "O! păgînule şi necuratule! oare cu bătăile vrei să mă înfricoşezi pe mine, cel ce am în ajutor pe Iisus Hristos? Nu mă tem de chinurile tale cele văzute, căci privesc la bunătăţile ce vor să fie şi care sînt făgăduite celor ce iubesc pe Dumnezeu". După aceasta a poruncit tiranul ca să-l dea jos de pe lemn şi să-l ducă iarăşi în temniţă.

Fiind dus Sfîntul Vlasie la închisoare, îl urmau nişte drept credincioase şi temătoare de Dumnezeu femei, şapte la număr, care, adunînd de pe pămînt sîngele ce pica din trupul lui, se ungeau cu dînsul. Văzînd aceasta, slujitorii ce duceau pe sfînt, le-au prins şi le-au dus la ighemon, zicîndu-i: "Şi acestea sînt creştine".

Ighemonul a zis către dînsele: "Plecaţi-vă şi aduceţi zeilor jertfă, ca să primiţi de la mine mare cinste!" Cinstitele şi sfintele femei i-au zis: "De voieşti, o! ighemoane! ca să ne închinăm cu jertfe zeilor tăi, mai întîi se cade nouă să ne curăţim, deci să mergem la iezerul cel de aproape şi să ne spălăm într-însul, după obicei, feţele noastre şi tot trupul. Apoi să porunceşti să ne aducă pe zeii tăi acolo şi îndată după spălare să ne închinăm lor, pe malul iezerului".

Ighemonul, umplîndu-se de bucurie, a poruncit să aducă pe zeii săi, pe care băgîndu-i în saci, i-au pecetluit cu plumb şi i-au dat sfintelor femei, punînd lîngă dînsele ostaşi, ca să le ducă pe ele la iezer, cu zeii, şi de acolo să le aducă la dînsul cu cinste. Ele, luînd pe spatele lor sacii cu idolii pecetluiţi, i-au dus la iezer şi, sosind la mal, unde ştiau că apa este mai adîncă, au rugat pe ostaşi să se depărteze de dînsele, pentru ruşinea goliciunii trupeşti, şi să aştepte puţin pînă ce se vor spăla. Depărtîndu-se ostaşii, au aruncat fiecare în adîncul apei pe idolul pe care îl ducea şi s-au afundat necuraţii zei ca plumbul.

Văzînd aceasta, ostaşii le-au prins şi, ducîndu-le la ighemon, i-au spus despre înecarea zeilor. Ighemonul şi-a schimbat faţa de mînie şi a răcnit ca un leu la ostaşi, zicînd către dînşii: "O! răi slujitori, pentru ce n-aţi ţinut pe zei, ca să nu-i arunce în adîncul iezerului?" Apoi ostaşii, răspunzînd, au zis: "O! luminate, ţi-au grăit cu înşelăciune femeile acestea şi au înecat pe zeii tăi, iar noi, neştiind înşelăciunea lor, nu i-am ţinut". Deci au zis şi sfintele femei către ighemon: "Dumnezeul cel adevărat nu pătimeşte de înşelăciunea omenească, iar zeii tăi, fiind pietre nesimţitoare şi lemne, aur şi argint, cu înşelăciune luaţi de noi şi înecaţi, nu s-au izbăvit pe ei din mîinile noastre, nici au scăpat de înecare, apoi cum pot pe alţii să izbăvească de primejdii, să-i mîntuiască?".

Mîniindu-se ighemonul, a poruncit să ardă un cuptor, să topească plumb şi să aducă piepteni de fier şi şapte scînduri de aramă, făcute în chip de haine, arse în foc. Toate acestea erau puse de-o parte, iar de alta, au pus de faţă haine noi, luminate şi felurite podoabe femeieşti. Apoi a zis către sfintele femei: "Alegeţi-vă una din două: sau să vă închinaţi zeilor şi să le aduceţi jertfe şi veţi păzi sufletele voastre, umblînd în aceste haine luminoase şi de mult preţ, sau, de nu veţi voi să faceţi aceasta, apoi veţi primi chinurile acestea pregătite asupra voastră".

O sfîntă femeie din acelea, avînd doi copii, a apucat o haină luminoasă şi a aruncat-o în cuptor şi a ars. Iar copiii au zis către maica lor: "Maica noastră, să nu ne laşi pe pămîntul acesta să pierim ci, precum ne-ai hrănit cu dulcele tău lapte, aşa şi cu împărăţia cerească să ne hrăneşti pe noi". După aceasta, ighemonul a poruncit să le spînzure şi să strujească cu piepteni de fier trupurile lor, iar ostaşii au văzut curgînd din rănile lor lapte, în loc de sînge, căci erau şi trupurile lor albe ca zăpada. Îngerii Domnului, pogorîndu-se din cer, le întăreau şi le mîngîiau în chinurile lor, zicîndu-le: "Nu vă temeţi, ci vă nevoiţi ca nişte buni lucrători, care, făcînd secerişul şi isprăvind lucrul, se binecuvîntează de stăpîn. Apoi, luînd plată, se duc bucurîndu-se la casa lor. Tot astfel, nevoiţi-vă şi voi, ca de la Mîntuitorul nostru Iisus Hristos să luaţi viaţa veşnică şi neîncetată".

Ighemonul a poruncit apoi să înceteze torturile şi să le arunce în cuptorul cel înfocat; dar, cînd le-au aruncat, focul s-a stins îndată şi au ieşit nevătămate din cuptor. Atunci a zis către dînsele ighemonul: "Lepădaţi de la voi farmecele voastre, apropiaţi-vă de zei şi jertfiţi-le lor". Sfintele femei i-au răspuns într-un glas: "O! fiule al diavolului, nu vom lăsa pe Domnul nostru Iisus Hristos, nici ne vom închina pietrei şi lemnului, idolilor celor asemenea ţie, surzi şi nesimţitori; de acum fă ceea ce voieşti, că noi sîntem chemate în împărăţia cerurilor".

Atunci ighemonul a poruncit să le taie capetele cu sabia şi, fiind duse sfintele femei la locul sfîrşirii lor, au rugat pe ostaşi, zicînd: "Aşteptaţi puţin pînă ce ne vom ruga lui Dumnezeu". Şi, plecîndu-şi genunchii lor la pămînt, au zis: "Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Cel mare şi proslăvit! Slavă Ţie, Hristoase, Cel ce împărăţeşti în veci, că ne-ai chemat la calea bunătăţii Tale, căci cine este mai mare ca Tine, Dumnezeul nostru, Cel ce ne-ai făcut a ne depărta de întuneric şi a veni la adevărata şi dulcea Ta lumină. Ne rugăm Ţie, Doamne, să ne numeri cu sfînta şi întîia muceniţă a Ta, Tecla, primind pentru noi rugăciunea prea sfinţitului părintelui şi păstorului nostru Vlasie, care ne-a povăţuit pe noi la calea cea adevărată".

Astfel rugîndu-se şi de la pămînt sculîndu-se, şi-au ridicat mîinile şi ochii spre cer înălţîndu-şi, cu inimă şi cu suflet curat, au zis către Dumnezeu: "Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, că ne-ai învrednicit pe noi a sta în locul acesta, ca oile la înjunghiere, pentru numele Tău cel sfînt, căci voim ca îndată să ne jertfim Ţie. Primeşte şi sufletele noastre în jertfelnicul Tău cel ceresc". Iar cei doi copii, apropiindu-se de maica lor, au zis către dînsa: "Maică, cununile voastre sînt gata în cer la Domnul, iar pe noi lasă-ne viteazului şi răbdătorului de chinuri, prea sfinţitul episcop Vlasie". Apoi apropiindu-se speculatorul, a tăiat cinstitele capete ale celor şapte femei şi aşa s-au sfîrşit.

După aceasta, ighemonul a scos pe Sfîntul Vlasie din temniţă şi i-a zis: "Vei aduce acum jertfă zeilor, sau nu?" Răspuns-a sfîntul: "Ticălosule şi orbule, nu vezi adevărata lumină. Căci, care om, cunoscînd pe Dumnezeul cel viu, va aduce jertfe sau se va închina idolilor celor neînsufleţiţi? Iar tu, întunecatule şi necuratule să ştii că ai lăsat pe Dumnezeul cel viu şi te închini pietrei celei nesimţitoare, dar eu nu mă tem de îngrozirile tale. Precum voieşti, chinuieşte-mă; iată pentru Hristos al meu îmi dau ţie trupul meu, iar Dumnezeu are putere peste trupul meu". Zis-a ighemonul către sfînt: "De te voi arunca în iezer, îţi va ajuta ţie Hristos al tău, Căruia I te închini?". Grăit-a sfîntul: "Orbule şi neînţelegătorule, tu pe cele neînţelegătoare cinstindu-le, ţi se pare că eşti mîntuit, dar eu, cinstind pe Hristos, nu voi arăta ţie în apă puterea Sa". Atunci ighemonul a poruncit să-l ducă şi să-l arunce în adîncul iezerului.

Sfîntul, alergînd înainte, a însemnat apa cu semnul Crucii şi a mers pe apă ca pe uscat. Apoi, ducîndu-se în mijlocul iezerului, a şezut pe apă ca pe pămînt, iar către ostaşii şi slujitorii tiranului care stăteau pe mal, a zis: "De aveţi zei, arătaţi puterea lor şi mergeţi şi voi pe apă". Şi îndată 68 de bărbaţi, chemînd pe zeii lor pe nume, s-au aruncat în iezer, vrînd să umble pe apă şi au pierit. Îngerul Domnului, pogorîndu-se din cer la sfînt, i-a zis: "Arhiereule cel plin de darul lui Dumnezeu, primeşte cununa cea gătită ţie de la Dumnezeu". Deci a venit sfîntul la mal, avînd faţa ca lumina şi, mergînd la ighemon, l-a ocărît. Atunci ighemonul a dat asupra lui judecată de moarte, zicînd: "Vlasie, cel ce nu s-a supus mie, a defăimat pe împărat, iar pe zei a ocărît şi 68 de oameni cu farmecele i-a pierdut în apă, să se taie cu sabia, împreună cu cei doi copii".

Scoţînd pe sfînt din curte cu copiii şi ducîndu-i la locul tăierii, s-a rugat pentru sine şi pentru toată lumea, şi mai ales, pentru aceia care vor veni după dînsul, să săvîrşească pomenirea lui, ca să nu se apropie de ei nici o boală, iar casele lor să se umple de toate bunătăţile, apoi rugăciunile lor să fie auzite pentru toate nevoile. Atunci s-a pogorît de sus, la dînsul, un nor luminos, care l-a umbrit şi glasul lui Hristos se auzea, grăind din cer către dînsul: "Toate cererile tale le voi împlini, iubitul meu nevoitor".

Apoi speculatorul i-a tăiat cinstitul cap şi după dînsul a tăiat şi pe cei doi copii în acelaşi loc, afară de zidurile cetăţii, în Sevastia, în 11 zile ale lunii februarie. O femeie binecuvîntată, anume Elisa, a luat sfintele trupuri muceniceşti şi le-a îngropat în acel loc cu cinste şi se dădeau de la mormînt tămăduiri bolnavilor.

Înştiinţîndu-se văduva aceea de mucenicescul sfîrşit al Sfîntului Vlasie, arhiereul lui Hristos, şi avînd un purceluş, a cinstit pomenirea sfîntului, adunînd la sine pe cunoscuţi, pentru că Dumnezeu a binecuvîntat casa ei cu îndestularea celor de trebuinţă. Urmîndu-i ei şi alţi oameni dreptcredincioşi, au început asemenea a săvîrşi pomenirea Sfîntului Vlasie, în toţi anii, aducînd la biserică lumînări şi tămîie. Apoi făcea ospeţe celor de o credinţă şi, dînd milostenii la săraci şi scăpătaţi, de atunci s-a început acel drept- credincios obicei, care se ţine încă şi acum de unii, adică a săvîrşi pomenirea Sfîntului sfinţit mucenic Vlasie, după chipul acelei văduve. Aceasta se făcea în cinstea mucenicului şi în slava Domnului nostru Iisus Hristos, Cel împreună cu Tatăl şi cu Sfîntul Duh slăvit şi închinat în veci. Amin.

În această zi, mai facem pomenirea Sfintei Teodora împărăteasa, care a adus dreapta credinţă şi a fost soţia împăratului Teofil, luptătorul contra sfintelor icoane, dar nu urma bărbatului său în eres, pentru că, ţinînd în taină sfintele icoane, se închina lor cu dreaptă credinţă. După moartea bărbatului său, a adunat un sobor de sfinţi preoţi şi a adus sfintele icoane în biserică. Apoi s-a sîrguit ca sufletul bărbatului său cel mort să se izbăvească de chinuri cu rugăciunile multor sfinţi părinţi, precum se scrie despre aceea pe larg în Sinaxar, la întîia Duminică a sfîntului şi marelui post. Sfînta Teodora, făcînd multe lucruri bune şi plăcînd lui Dumnezeu, a lăsat pămînteasca împărăţie fiului său Mihail, iar ea a trecut la cereasca veşnicie.

Categoria: Vieţile Sfinţilor pe luna februarie

Cuvinte cheie: Sfantul Mucenic Vlasie

Cautare: