Viaţa şi pătimirea Sfîntului şi Marelui Mucenic Talaleu
(20 mai)
Talaleu, acest mare mucenic al lui Hristos, era din părţile
Feniciei, dintr-un sat ce se numeşte Libanon Dasos. El era de neam strălucit,
fiind fiul lui Veruke, arhiereul creştinilor. Deci, crescînd în învăţătura
şi sfătuirea Domnului, a învăţat sfintele şi dumnezeieştile Scripturi; iar
după ce a ajuns în vîrstă, a dorit să înveţe meşteşugul doctoricesc ca, prin
acest meşteşug, să fie mai de folos oamenilor, decît prin toate celelalte
meşteşuguri. Aflînd un doctor iscusit şi cinstitor de Dumnezeu, în scurt timp
a învăţat desăvîrşit, fiindcă era isteţ din fire. Tînărul acesta era foarte
cucernic şi cinstitor de Dumnezeu. El îşi împodobea sufletul său cu toate
faptele bune şi cu tot lucrul plăcut lui Dumnezeu. De aceea, primea şi odihnea
în casa sa cu toată dragostea pe orice om străin care venea la dînsul, căci
casa lui era loc de primire al tuturor, al săracilor şi al bogaţilor.
Această faptă bună o făcea, fiindcă iubea foarte mult primirea
de străini, bucurîndu-se să vadă cît se poate de mulţi, care se tămăduiau
de către dînsul. Dar avea mai multă milă şi milostivire către săraci; pentru
dînşii avea mai mare grijă pentru că neputinţele şi durerile lor le socotea
că sînt şi ale sale. De multe ori, ca să-i uşureze de osteneală, îi ridica
pe umerii săi şi îi ducea în casa lui, stînd înaintea lor ca un rob, alegînd
mai bine să slujească lor, decît să facă altceva, şi se nevoia în tot felul
să caute şi să-i vindece de toate bolile lor.
Atîta milostivire avea mucenicul lui Hristos pentru cei care
aveau trebuinţă de ajutorul lui, încît nu aştepta să vină la dînsul; ci se
ducea Talaleu la ei şi le ajuta la orice trebuinţă ce aveau, dîndu-le sănătate
în dar, fără de argint şi fără de daruri. Pentru că pe lîngă iubirea şi milostivirea
de oameni, avea şi neagoniseala, adică nu voia să cîştige argint sau orice
alt lucru al lumii acesteia, avea încă şi atîta smerenie, încît el singur
spăla rănile bolnavilor şi le tămăduia.
Vieţuind astfel, s-a învrednicit şi de apostoleştile daruri,
propovăduind cu îndrăzneală numele lui Hristos. El singur tămăduia toate bolile
fără de doctorii, sîrguindu-se cu toată silinţa să aducă la buna credinţă
pe slujitorii de idoli şi să-i facă creştini. De aceea, nu făcea nici o deosebire
între credincioşi şi necredincioşi, ci pe toţi îi vindeca şi cîţi alergau
la dînsul, luau îndoită tămăduire a sufletului şi a trupului; căci către toţi
era de obşte milostiv şi îndurător; nu numai îi vindeca, dar se şi ruga fierbinte
lui Dumnezeu pentru toţi. Pentru creştini se ruga să se pocăiască şi să-şi
îndrepteze greşelile lor; iar pentru slujitorii de idoli, să se depărteze
şi să creadă în Hristos. Afară de acestea, el certa pe cei care nu se milostiveau
cu cei necredincioşi în primejdiile şi neputinţele lor.
Odată, cînd a văzut pe un creştin că era mînios asupra unui
slujitor de idoli şi se bucura de reaua lui pornire, s-a mîhnit foarte mult
şi mustrîndu-l pentru asprimea lui, a zis către dînsul: "Frate, nu se cade
să te bucuri de răul vrăjmaşului tău, că este primejdie şi pătimire pentru
toţi de obşte, pentru că nu ştie nimeni ce o să se întîmple pînă la sfîrşit".
Iar cînd creştinul i-a spus că mai bine este să moară păgînii, decît să trăiască,
că ce folos este dacă trăiesc, de vreme ce au îmbătrînit în păgînătate şi
în toate răutăţile, fericitul Talaleu i-a răspuns: "Frate, noi avem poruncă
de la Domnul nostru, să ne rugăm pentru binele vrăjmaşilor noştri, iar nu
să ne bucurăm de răul lor, ci să ne fie milă de dînşii, pentru că în acest
fel gonim necredinţa lor şi îi aducem la buna credinţă". Cu aceste cuvinte
şi multe altele de acest fel, a scos din învîrtoşare pe acel creştin şi l-a
adus spre milostivire.
Deci, avînd sfîntul multă rîvnă spre buna credinţă, se nevoia
în diferite chipuri să şteargă rătăcirea idolilor. De aceea, de multe ori
se ducea noaptea şi tăia copacii cei înalţi ai Libanului, în care se adunau
elinii de făceau jertfe zeilor lor, întinîndu-şi sufletele cu desfrînatele;
pentru că acolo se făceau felurite jocuri de femei şi diferite cîntece de
organe muziceşti. Prin tăierea copacilor, el tăia jertfele idolilor şi-i abătea
de la faptele lor cele înfricoşate; iar prin mijloace doctoriceşti atrăgea
pe mulţi la dînsul şi-i tămăduia îndată de neputinţa trupului şi a sufletului,
aducîndu-i pe ei la credinţa în Hristos.
Odată, un şarpe veninos a muşcat pe un om de piept şi, din
pricina veninului fiarei, i-au putrezit pieptul şi coastele, astfel că era
în primejdie de moarte. Din această pricină a mers la doctori, cu care cheltuind
tot ce avea, n-a aflat nici o tămăduire; deci, deznădăjduindu-se desăvîrşit,
îşi aştepta moartea. S-a aflat însă alt doctor osîrdnic să-l tămăduiască şi
care a cerut de la dînsul numai să creadă în Hristos, de se va tămădui. Sfîntul,
îndată şi-a pus mîna dreaptă pe pieptul lui şi, pecetluindu-l cu semnul Sfintei
şi de viaţă făcătoarei Cruci, l-a tămăduit, nerămînînd nici un semn pe dînsul
din patima lui. Deci, acel om, mulţumind foarte mult sfîntului, slăvea pe
Dumnezeu pentru îndoita tămăduire care a luat-o, şi la trup şi la suflet.
Altădată, un doctor s-a îmbolnăvit de o boală grea şi din
această pricină şi-a pierdut glasul, neputînd deloc să mai vorbească. Deci,
rudele lui, deznădăjduindu-se de toţi doctorii şi de toate doctoriile, au
alergat la sfîntul şi, luînd pe bolnav, l-au adus înaintea lui, rugîndu-l
să-l tămăduiască. Atunci, milostivul Talaleu s-a apropiat de dînsul şi i-a
zis: "De voieşti tămăduirea ta, este de trebuinţă să crezi în Hristos şi îndată
Hristos te va tămădui". Bolnavul, auzind aceste cuvinte, a căzut la picioarele
lui şi, udîndu-le cu lacrimi, făcea semn că va crede în Hristos din tot sufletul
său, numai de îşi va dobîndi tămăduirea. Atunci s-a făcut o minune, că îndată
a venit dumnezeiescul dar la dînsul şi i-a dezlegat limba lui, vorbind ca
şi mai înainte.
Pentru acestea, sfîntul umbla prin toată Poligia, căutînd
să găsească vreun bolnav sau vreun sărac flămînd sau vreun rătăcit în păgînătate,
ca să le tămăduiască şi sufletele şi trupurile. Deci, aflînd un slăbănog gol,
zăcînd pe pămînt, i s-a făcut milă şi, apropiindu-se de dînsul, l-a întrebat
de boala lui. Acela i-a răspuns astfel: "Într-una din zile umblam pe un drum
prăpăstios şi, deodată, împiedicîndu-mă, am căzut şi mi-am zdrobit piciorul.
Deci, întrebuinţînd mult timp diferite feluri de doctorii, n-am putut să aflu
vindecare de la nici una; şi astfel sînt rănit şi zac la pat deznădăjduit,
ca cel mai ticălos dintre toţi oamenii; iar tu, care eşti mai milostiv decît
tatăl cel trupesc, fie-ţi milă de mine, nenorocitul, şi mă tămăduieşte".
Atunci sfîntul i-a zis: "Voi pune doctoria credinţei lui Hristos
şi te vei tămădui; dar să crezi în Hristos şi, îndată ţi se va da darul tămăduirii
tale". Deci, după ce a spus bolnavul, că el crede din tot sufletul în Hristos,
sfîntul i-a apucat piciorul lui şi i l-a pus la loc, şi îndată ce a fost apropiat,
s-au amestecat vinele şi s-au tămăduit rănile, iar cel neputincios şi şchiop
s-a tămăduit şi alerga mulţumind sfîntului. Acesta i-a poruncit, că dacă voieşte
să-i mulţumească, să nu arate nimănui această minune, fiindcă nu voia să fie
slăvit şi lăudat de oameni. Dar, slăbănogul făcea dimpotrivă, alergînd pe
drum şi spunînd tuturor tămăduirea, care o luase de la dînsul.
Auzind de minunea aceasta, o femeie ce avea în ea diavol şi
o spurca, îndată a alergat la casa sfîntului şi i-a povestit primejdia sa,
rugîndu-l să o scape de duhul cel rău şi necurat; atunci, îndată diavolul
a trîntit-o la pămînt şi o muncea. Sfîntul, văzînd că era aşa de rău chinuită
de diavol, i s-a făcut milă de dînsa şi, însemnînd-o pe frunte cu semnul Sfintei
Cruci, a chemat numele lui Iisus Hristos şi îndată a lăsat-o diavolul şi a
fugit.
După ce femeia a scăpat de diavolul cel necurat, alerga cu
mare bucurie de la casa sa, propovăduind cu mare glas măririle lui Dumnezeu.
După ce a trecut printr-un loc, a văzut pe un om orb, cunoscut ei, şi i-a
zis: "Omule, ce stai aici fără de nici un folos? N-ai auzit că aici se află
un doctor minunat, care tămăduieşte pe toţi bolnavii cu preaslăvire, goneşte
diavolii, scapă trupurile oamenilor de vătămare şi de orice altă rană şi tuturor
le dă mîntuire? Acela nici un dar nu voieşte să ia, ci învaţă şi sfătuieşte
pe oameni la lucrurile cele bune şi pe toţi bolnavii care aleargă la dînsul
îi primeşte în casa lui. El este mîngîiere fiecăruia, fiindcă este milostiv,
purtător de grijă al celor bolnavi şi le dă tuturor doctorie; deci, vino să
te duc şi pe tine la dînsul, ca să-ţi dea vindecare". Femeia aceea, zicînd
aceste cuvinte, l-a dus şi pe el la sfînt.
Acela, după cum era orb cu ochii trupului, tot aşa era de
orb şi cu ochii sufletului, pentru că se închina la idoli. Cu toate acestea,
cerînd vindecare de la dînsul, a căzut la picioarele Sfîntului Talaleu, zicîndu-i:
"Pînă acum am fost vrednic de milă şi ticălos, iar de acum înainte voi fi
fericit şi bine norocit; pentru că de la tine voi lua lumina ochilor mei".
Dar ce i-a răspuns sfîntul? "Omule, ochiul cel neadormit al lui Dumnezeu priveşte
inimile tuturor, socotelile şi faptele; deci, crede în Hristos, Ziditorul
firii şi vei lua tămăduire ochilor tăi. De-L vei cunoaşte pe Dînsul că este
doctor al trupurilor şi al sufletelor, vei cîştiga tămăduire de la Dînsul".
Auzind orbul acestea, i-a zis: "Cred din tot sufletul meu
în Hristos, numai să cîştig lumina ochilor mei". Şi, apucînd mîinile sfîntului
cele de trei ori fericite, le-a pus pe ochii lui şi, îndată şi-a cîştigat
vederea, slăvind pe Dumnezeu şi mulţumind sfîntului.
Deoarece sfîntul tămăduia cu preaslăvire pe toţi bolnavii,
a străbătut vestea lui în toată lumea. Iar bolnavii alergau de pretutindeni
la sfîntul, care îi vindeca trupeşte şi sufleteşte. Fericitul Talaleu, pornindu-se
cu rîvnă dumnezeiască, umbla din loc în loc, să tămăduiască pe cei bolnavi;
dar lucrul cel mai adevărat era să propovăduiască numele lui Hristos şi să
aducă pe mulţi la buna credinţă. Pentru aceasta s-a dus în Edesa şi făcea
şi acolo ceea ce ştia, adică, prin puterea doctoriei sale, a făcut pe mulţi
de au crezut în Hristos. Dar diavolul, urîtorul de bine nesuferind să vadă
lăţindu-se credinţa lui Hristos, a trimis pe oarecare oameni răi la stăpînitorul
acelui loc, care se numea Tiberian, şi l-a vîndut.
Fiindcă în vremea aceea împărăţea Numerian şi era cu totul
dat la rătăcirea idolilor, a pornit mare prigoană împotriva creşti-nilor şi
a trimis în toată stăpînirea sa stăpînitori cu porunci înfricoşătoare, ca
să omoare pe creştini şi să se stingă cu totul numele lui Hristos. Pentru
aceea, fiecare stăpînitor se silea să arate mai multă supunere poruncilor
împărăteşti. Deci, auzind Tiberian despre Sfîntul Talaleu că propovăduia numele
lui Hristos, a trimis îndată ostaşi şi l-au adus înaintea lui, poruncind să-l
bată cumplit. Apoi, socotind că era fără de minte, i-a dat drumul, poruncindu-i
să nu mai umble în locul care este sub stăpînirea lui.
Atunci sfîntul s-a dus de acolo şi a mers în părţile Ciliciei
şi cu pricina doctoriei propovăduia şi acolo, numele lui Hristos. De aceea,
oarecare slujitori de idoli, l-au pîrît la Teodot, stăpînitorul laturei, de
lîngă Marea Egee, zicînd: "A venit în latura aceasta un galileean creştin
şi, cu meşteşug doctoricesc mincinos, amăgeşte poporul cel de obşte şi se
laudă că tămăduieşte bolnavii cu numele lui Iisus Hristos, pe Care L-au răstignit
evreii, propovăduindu-L pe El, că este Mîntuitorul şi Izbăvitorul lumii; pe
lîngă acestea, necinsteşte şi pe zeii noştri şi chiar acum nu încetează a
tăia sfinţitele saduri ale Libanului".
Stăpînitorul, auzind acestea, a trimis îndată ostaşi să-l
aducă înaintea lui. Ostaşii, legînd pe sfînt, l-au adus, bătîndu-l. În cealaltă
zi, stăpînitorul a stat în capiştea lui Adrian; iar ostaşii, dezbrăcînd pe
sfînt, l-au adus înaintea lui ca pe un osîndit. Atunci l-a întrebat stăpînitorul
să-i spună locul, numele şi meşteşugul lui. Sfîntul i-a răspuns: "Locul meu
este Fenicia, sînt fiu de părinţi liberi, mă numesc Talaleu, cu meşteşugul
meu sînt doctor, iar cu credinţa sînt creştin şi rob al lui Iisus Hristos".
Iarăşi l-a întrebat stăpînitorul: "Cum ai venit în latura aceasta?" Sfîntul
a zis: "Umblu din loc în loc, ca să propovăduiesc credinţa în Iisus Hristos
şi să întorc poporul de la rătăcirea idolilor, deoarece nimic nu este mai
bine plăcut lui Dumnezeu ca aceasta". Auzind stăpînitorul acestea, s-a mîniat
şi a poruncit să-i găurească gleznele şi să-l spînzure cu capul în jos. Atunci
ostaşii, schimbîndu-se la minte cu puterea dumnezeiască, au găurit un lemn
şi l-au spînzurat, socotind că este Sfîntul Talaleu. Văzînd stăpînitorul lemnul
spînzurat, a socotit că ostaşii l-au batjocorit şi pentru aceea i-a pedepsit
cumplit, poruncind altor ostaşi să bată pe mucenic cu vine de bou, crezînd
prin aceasta că îl va speria cu asemenea pedepse. Dar viteazul ostaş al lui
Hristos a rămas nebiruit. Deşi acei ostaşi aspri i-au rănit tot trupul cu
bătăile cele mai cumplite, n-au putut nicidecum să clintească credinţa lui
către Hristos, ci era tare şi neschimbat, ca şi cum n-ar fi simţit nici o
durere. El suferea cu bărbăţie rănile şi pedepsele, pentru dragostea cea mare
ce avea către Hristos.
Tiranul, văzînd că ostaşii au obosit de muncile ce le făceau
mucenicului, fără de folos, şi, minunîndu-se de răbdarea lui, a început să-i
zică aceste cuvinte fărădelege: "Talaleu, în ce chip tămăduieşti bolnavii?
Spune-mi adevărul, de voieşti dragostea mea! Spune-mi dacă îi tămăduieşti
cu vrăji; iar dacă îi tămăduieşti cu puterea zeilor, voi crede şi eu că aceia
pot să tămăduiască toată boala, iar nu Hristos, care a fost răstignit de evrei,
şi care nu face oamenilor nici un lucru bun şi nu este aducător de bucurie
al acestei lumi, ci aduce mîhnire, primejdii şi moarte. La zeii noştri sînt
desfătări, petreceri, dănţuiri, cîntări jalnice, rîsuri şi toate lucrurile
aducătoare de bucurie. Aceia sînt care gonesc de la oameni toate bolile, iar
nu Hristos şi Crucea Lui, care este cea mai mare osîndă a lumii".
Aceste hule şi altele de acest fel a zis păgînul împotriva
lui Hristos. Auzind mucenicul aceste hule împotriva lui Hristos, s-a rănit
mai mult decît de pedepsele pe care le-a primit şi a zis: "Eu nu sînt vrăjitor
şi nu tămăduiesc cu vrăji pe bolnavi, nici cu zeii tăi, care sînt surzi şi
neînsufleţiţi, idoli nesimţitori, care nu pot să-şi ajute nici lor, nici altora,
ci cu numele lui Iisus Hristos cad jos şi se zdrobesc. De voieşti să te încredinţezi
de adevărul cu care tămăduiesc pe cei bolnavi, întreabă pe aceia care s-au
tămăduit, şi îţi vor spune, că nu s-au tămăduit cu altceva, decît cu numele
lui Iisus Hristos şi cu semnul Sfintei şi de viaţă făcătoarei Cruci. Pe aceasta
tu o defaimi, deoarece nu ştii că ea goneşte dracii, îndreptează slăbănogii,
dă lumină orbilor, înviază morţii şi tămăduieşte orice boală; după cum propovăduiesc
aceia, care au încercat cu lucrul aceasta. Fiindcă şi Unul Născut Fiul lui
Dumnezeu, văzînd chipul Său, pe om, zidirea mîinilor Sale, care pentru neascultare
s-a izgonit din rai şi a căzut din toate bunătăţile acelea, s-a robit de diavol
şi a căzut în slujirea idolilor şi în toate răutăţile diavolului. Pentru acestea
I s-a făcut milă de zidirea Sa şi S-a pogorît din cer, S-a făcut om, ca să
mîntuiască pe om şi cu dumnezeiasca Sa învăţătură şi cu pilda Sa cea bună,
ne-a povăţuit pe noi la calea mîntuirii. În scurt, zic, S-a răstignit pentru
dragostea noastră şi ne-a răscumpărat pe noi cu preacuratul Său sînge, mîntuindu-ne
din robia diavolului. Dar ce bine n-a făcut El în lume? A vindecat slăbănogi,
surzi, idropicoşi, îndrăciţi şi tot felul de bolnavi şi a înviat morţi, arătînd
tot felul de bunătăţi oamenilor. Iar cînd a voit să se înalţe la cer, a dat
darul Său Apostolilor Săi şi tuturor care vor crede în El şi vor păzi poruncile
Lui, ca astfel să facă facerile Sale de bine oamenilor.
Tot aşa mi-a dăruit şi mie, smeritul Său rob, puterea Sa,
ca, prin numele Său cel preasfînt şi cu semnul Sfintei şi cinstitei Lui Cruci,
să tămăduiesc orice boală. Deci, pentru ce huleşti împotriva lui Iisus Hristos,
Izbăvitorul şi Mîntuitorul lumii? Se cădea mai ales să crezi în El, ca să
cîştigi viaţa veşnică şi să-ţi laşi zeii tăi cei deşerţi. Ascultă-mă pe mine,
stăpînitorule: de-ţi voieşti binele, crede în Hristos, adevăratul Dumnezeu,
şi atunci vei cunoaşte milostivirea Lui, iubirea Lui de oameni şi puterea
Lui cu care tămăduieşte pe păcătoşi, nu numai de bolile cele trupeşti, ci
şi cele sufleteşti, pentru că voieşte şi doreşte să se mîntuiască toţi oamenii".
În vremea cînd zicea mucenicul acestea şi poporul asculta
cuvintele lui cele mîntuitoare cu multă dorinţă, tiranul s-a aprins de mînie
şi a zis: "O, ce bun izbăvitor al lui Hristos te-ai făcut, osînditule, să-ţi
arăt eu ţie acum, că în deşert nădăjduieşti în Hristosul tău". Şi s-a pornit
asupra lui ca să-l lovească cu mîinile sale şi, o, minunile Tale, Hristoase,
Împărate! Deodată s-au uscat amîndouă mîinile stăpînitorului aceluia şi au
rămas nelucrătoare. Cu toate acestea, de trei ori blestematul, nu s-a înţelepţit,
ci a poruncit ostaşilor să muncească pe mucenic cu tot felul de munci. Deci,
acei slujitori sălbatici îl munceau fără de milă cu unghii de fier, cu foc,
cu cuţite şi cu alte feluri de pedepse. Iar Sfîntul Talaleu le primea pe toate
cu mare bărbăţie şi bucurie, pentru că avea pe Hristos cu dînsul şi îi uşura
toate muncile. Deşi era rănit cu nenumărate răni pe tot trupul, deşi era strujit
cu unghii de fier şi ars cu foc, cu toate acestea, a stat viteaz şi tare în
gînd. Apoi, defăimînd tot felul de pedepse şi de munci, a zis tiranului: "Să
nu socoteşti în mintea ta că o să mă tem de muncile tale şi de moartea cu
care mă înfricoşezi pe mine, pentru că mă voi lupta cu mare îndrăzneală şi
mă voi bate în război cu ea.
Mai bine îmi este mie să mor în buna credinţă, decît să trăiesc
în păgînătate. Dar, dacă tu vei strica pîntecele trupului meu, să ştii că
comoara sufletului meu nu vei putea s-o iei. Şi, dacă mă vei scoate afară
din acest cort sfinţit al trupului meu, nu mă vei lipsi însă de locaşul cel
gîndit al Împărăţiei cereşti. Eu lăudam mai înainte biruinţele celorlalţi
viteji, dar oare acum, cînd sînt în război, este cu putinţă să lepăd armele
Hristosului meu şi să nu biruiesc? Hristos nu dă darurile Sale celor fricoşi
şi leneşi, nici nu încununează pe cei care dorm; de aceea, arderea focului
tău mi se pare jucărie, pentru că mă răcoreşte pe mine, robul Mîntuitorului
meu. Toate pedepsele tale le iau ca pe o frunză de copac, deoarece gîndul
meu s-a făcut întocmai ca o piatră; astfel sînt gata să jertfesc trupul meu
lui Hristos ca pe o oaie şi deci sînt dator să-l jertfesc pentru Dînsul, după
cum şi El s-a jertfit pentru mine".
Dar, judecătorul socotea în gîndul său: "Eu sînt de vină,
că-mi zice nişte cuvinte ca acestea din cauza bunătăţii mele; încă nu a ajuns
la vîrsta de optsprezece ani şi ne vorbeşte nouă mai bine decît un ritor iscusit.
Eu socoteam că, muncindu-l, am să-l aduc la scopul meu, dar el nu se teme
nicidecum de ele, nici nu se schimbă din gîndul său. Poate să-l aduc la scopul
meu prin bogăţie? Dar, nici nu se uită la ea. Am căutat să-l înduplec cu cuvinte
dulci, dar nici de ele nu se biruieşte. Deci, altfel am să-l momesc. Am să-l
pun într-o barcă şi să-l las singur în mijlocul apei; şi, de va fi om dreptcredincios
şi bun, îl va păzi dumnezeiasca pronie; iar de va fi rău, îl va îneca dumnezeiasca
osîndă. Astfel nu va fi ucis de mîinile mele". Acestea socotindu-le judecătorul
în cugetul său, îndată s-a apucat de lucru.
Deci, Sfîntul Talaleu a fost pus într-o barcă şi umbla pe
ape de colo pînă colo ca şi cum ar umbla pe pămînt uscat, fără să aibă frică
de ceva. Apoi, ridicîndu-şi mîinile la cer, a zis: "Către Tine, Doamne, Cel
ce locuieşti în cer, am ridicat ochii mei; de multe ori Te-am rugat pe Tine
şi Te-ai milostivit spre mine. Deci, milostiveşte-Te şi acum spre mine şi
povăţuieşte-mă la limanul mîntuirii ca să nu mă înghită adîncul mării şi astfel
să mă păgubesc de mărturisirea Ta. Ci săvîrşeşte dorinţa care o am, ca să-mi
jertfesc trupul meu Ţie, Hristoase, şi prin răbdarea mea să mă învrednicesc
a sta cu îndrăzneală înaintea înfricoşatului Tău divan, că ochii sufletului
meu spre Tine nădăjduiesc, Doamne". Şi îndată s-a făcut o minune. Marea s-a
domolit, ca şi cum i-ar fi fost milă de sfînt şi cu linişte îl ducea pe el
la mal, scoţîndu-l la cealaltă parte a Mării Egee, fiind îmbrăcat într-o haină
albă.
Judecătorul, auzind de o minune ca aceasta, a rămas uimit
şi a poruncit să-l aducă înaintea lui. Deci, ostaşii îndată au alergat şi,
ca nişte lupi cumpliţi şi sălbatici, au răpit pe oaia lui Hristos cea fără
de răutate şi l-au adus la judecată. Atunci au mers în divan mulţi slujitori
de idoli, dar mai ales doctorii care pizmuiau pe sfînt, pentru tămăduirile
care le făcea.
Aceia murmurau împotriva mucenicului şi îndemnau pe judecător
să hotărască moartea lui. Deci, judecătorul i-a zis lui: "Ce zici Talaleu,
de toate acestea care se zic împotriva ta?" Iar mucenicul a răspuns: "Dumnezeu,
Căruia mă închin şi Îi slujesc, îmi va ajuta, deşi toată lumea îmi va da război;
pentru că ştiu, că Dumnezeul meu face vii pe oameni şi după moarte. De aceea
se cade să rabd ticăloşia aceasta, nepunînd în mintea mea vreo muncă trupească,
ca astfel să iau moarte pentru dragostea Hristosului meu".
Atunci stăpînitorul, ca să înceteze glasul poporului şi ca
să înfricoşeze pe mucenic, a zis către el cu vicleşug: "Fiindcă nici un diavol
rău nu te-a înecat în mare, am să-ţi dau acum sfîrşit vieţii tale. De aceea,
poruncesc ca trupul tău să se lege pe o scîndură cu patru picioare, şi să
se toarne smoală fiartă peste dînsul, de la cap pînă la picioare; şi astfel
să se îngroape în pietre şi să se ardă în foc pînă ce vei muri". Fericitul
Talaleu, auzind aceste cuvinte, a asudat la faţă ca un luptător ostenit şi
a început a plînge. Dar tiranul cel fără de ruşine, socotind că s-a înfricoşat,
a zis: "Diavolii au fugit de la dînsul şi de aceea se teme de munci; mie însă
mi se cade să-mi fie milă de el".
Deci, întorcîndu-se către sfînt, i-a zis: "Talaleu, de te
vei închina zeilor, îţi voi da ţie multă bogăţie şi slavă şi pe lîngă toate
acestea vei dobîndi milostivirea şi blîndeţea zeilor; iar de nu vei voi să
mă asculţi pe mine, vei pierde şi acelea şi viaţa ta". Talaleu, viteazul pătimitor
al lui Hristos, a răspuns: "Eu rîd de numele milostivirii tale şi de darurile
tale, pentru că tu cauţi să mă amăgeşti cu dînsele, ca să mă fac păgîn din
binecredincios; bogăţia o socotesc ca pe nişte gunoaie şi nimic nu-mi dă cîştig
mai mult ca jertfa cea curată a trupului meu. Cînd eram la începutul muncilor,
gîndul meu era tare şi nemişcat; însă acum, cînd sînt la sfîrşit şi aştept
să biruiesc, nelegiuitule, mă îndemni să mă plec socotelii tale? Eu muncile
le-am primit spre bucuria mea; rănile, spre slava mea; primejdiile, spre cununi,
iar dezbrăcarea de trupul meu o socotesc ca şi cum m-aş dezbrăca de o haină
şi cu nădejdea Hristosului meu mă întăresc".
Văzînd tiranul că în nici un fel nu a putut să înduplece pe
Sfîntul Talaleu, s-a pornit spre mînie şi şi-a zis în sine: "Multe cuvinte
i-am zis şi mare milostivire i-am arătat, dar cu toate acestea n-am putut
să-l înduplec; în zadar i s-a făcut lui atîta mulţime de răni, fără de nici
un folos s-au ostenit cu dînsul atîţia ostaşi, care îl munceau; el voieşte
să se jertfească, el voieşte să moară; deci, ce voi mai vorbi la urechile
aceluia care nu mă aude? De aceea să hotărăsc moartea lui".
Atunci, îndată a poruncit să-l arunce la patru lei înfricoşaţi,
ca să-l sfîşie. Dar Dumnezeul puterilor nu l-a lăsat nici atunci fără de ajutor,
ci a îmblînzit acele fiare ca pe nişte miei şi, astfel, au stat lîngă mucenic,
gudurîndu-se cu cozile şi jucîndu-se, iar tiranul, ruşinîndu-se, nu se dumirea
şi nu ştia ce să facă. În scurt, a apucat condeiul şi a scris hotărîrea morţii
lui, adică să i se taie capul. Apoi l-a aruncat jos de mînie şi, sculîndu-se
din divan, a fugit. Astfel s-a săvîrşit Talaleu, mult pătimitorul mucenic
al lui Hristos, în 20 de zile ale lui mai şi a luat cununa muceniciei.
Atunci şi mulţi alţii, văzînd bărbăţia, răbdarea şi minunile
sfîntului mucenic, au crezut şi ei în Domnul nostru Iisus Hristos şi, mărturisind,
au murit cu moarte mucenicească pentru Hristos. Între aceştia era şi fericitul
dascăl la meşteşugul doctoricesc al Sfîntului Talaleu şi un aducător de lemne
cu numele Asteri, ostaşul Alexandru, Sterona, Filerghie, Timotei, Teodul,
Macarie şi mulţi alţii, cu ale căror rugăciuni să ne învrednicim şi noi împărăţiei
cerurilor. Amin.
Categoria: Vieţile Sfinţilor pe luna mai
Cuvinte cheie: Sfantul Mucenic Talaleu, faptele bune, mila, milostivire, primejdii, frate, crestin, credinta, Iisus Hristos, multumind, multumire, rugaciune, Sfanta Cruce, Semnul Sfintei Cruci
Cautare:
Vizualizari: 1434
Id: 1668
Imagine:
Share:
