Vigilenta duhovniceasca

Pentru a ne împuţina patimile şi pătimirile, trebuie nu numai să ne luptăm împotriva lor, ci să avem şi vigilenţa duhovnicească necesară „ca [acestea] să nu crească”.

În această privinţă, Sfântul Maxim Mărturisitorul precizează: „Luptă ca să dobândeşti virtuţile, şi după aceea ţine-te treaz, ca să le păstrezi". Eforturile noastre, deci, se împart între a ne războí împotriva patimilor, şi a păstra virtuţile. Aceasta nu este deloc o luptă uşoară. Nu este defel lesne a te transfoma pe tine însuţi, a te curaţi de patimi şi a te umple de virtuţi.

Sfinţii Părinţi ne spun că războiul duhovnicesc se poartă prin urmarea poruncilor Mântuitorului Hristos. Ştim cu toţii că acela ce se nevoieşte să-şi supună trupul sufletului, şi sufletul Domnului, dobândeşte virtuţile trupeşti şi sufleteşti necesare edificării sale duhovniceşti - în timp ce la omul căzut, trupul este hrănit de materie, de lucrurile materiale, iar sufletul este hrănit de trup. Raportul acesta de forţe trebuie însă modificat: trebuie să ne eliberăm de această stare nefirească. Pentru redobândirea echilibrului duhovnicesc, sufletul trebuie să înveţe să se hrănească cu harul dumnezeiesc, iar trupul cu sufletul plin de har. Acest deziderat se poate realiza prin dobândirea virtuţilor, cum ar fi smerenia, dragostea, postul, asceza, rugăciunea, ascultarea.

(Mitropolit Hierotheos Vlachos, Psihoterapia ortodoxă: știința Sfinților Părinți, traducere de Irina Luminița Niculescu, Editura Învierea, Arhiepiscopia Timișoarei, 1998, p. 329)

Categoria: Articole

Cautare: