Vinerea Mare

… și episoadele ei petrecute în Ierusalimul anului 33, chiar înainte de Paștile iudaice, au fost posibile în toată grozăvia lor din cauza orbirii trufașe în fața Adevărului întrupat, a încremenirii în certitudini și confuzii religioase politizate, a urii viscerale față de Cineva prea bun și prea smerit ca să fie crezut, a desfigurantei pofte de putere și privilegii, a lașității, nepăsării, cruzimii.

Toate, chipuri hidoase ale răutății inspirate de diavol, toate până azi excelent conservate.

Supliciul răstignirii, culme a sadismului antic, spânzurarea trupului Domnului ca o cârpă pe „lemnul nenorocirii”, este, paradoxal, și răspunsul iubirii Lui, copleșitor de tăcut, în fața revoltei și suferinței umane care strigă adesea la Cer.

El Însuși a suferit cumplit și, într-un tainic fel, cum observă Pascal, „rămâne pe cruce, în agonie, până la sfârșitul acestei lumi” îmbibate de trădare, crimă și nedreptate.

Prin ele Îl răstignim cu odioasă nepăsare în continuare.

„De ce M-ai părăsit?”, a strigat Dumnezeu-Omul. Fiul către Tatăl.

E strigătul omului, strigătul podidit de lacrimi care țâșnește uneori și în noi. Strigăt urmat de o strivitoare tăcere.

Pentru că Dumnezeu este „Oaspetele tăcerii”.

„În mormânt, Viață, pus ai fost Hristoase… ”, auzim astăzi într-o dulce și amară litanie, prohodindu-L pe Cel mai bun și pur dintre cei ce au trăit pe Pământ.

Și totuși, pe cruce, Viața nu a putut fi înghițită de moarte.

Dimpotrivă!

Răstignirea Lui, a Adevărului, răscumpărarea și mântuirea noastră.
Vasile Bănescu 2024

Categoria: Articole

Cautare:

Vinerea Mare

Vizualizari: 159

Id: 30891

Imagine:

Share: