Virtutea este prin ea însăşi vrednică de laudă. Iar atunci când omul luptă pentru virtute în mijlocul oamenilor răi, ea este mai strălucitoare şi cu atât mai vrednică de laudă. Din virtutea unui om se pot folosi mulţi oameni răi, în vreme ce răutatea multora nu poate vătăma pe un om care lucrează cu adevărat virtutea. Un om sfânt poate izbăvi un întreg popor de mânia lui Dumnezeu, în vreme ce un popor întreg de păcătoşi nu poate abate de la calea sa pe un om sfânt. Lucrul acesta se vădeşte din povestea vieţii lui Noe: toată omenirea a fost pierdută, numai el a scăpat de apele potopului (Facerea 6, 1-7, 24). Acelaşi lucru îl vedem din viaţa dreptului Lot: numai el a fost salvat din oraşul sodomiţilor (Facerea 19, 1-30). Adu-ţi aminte şi de proorocul Moise, care a reuşit singur, prin rugăciunea sa, să izbăvească întreg poporul israelit (Ieş. 32, 7-14).
Iată şi alt fapt care înfăţişează iubirea de oameni a lui Dumnezeu: în anul 701 î.Hr., când regele asirienilor, Senaherib, s-a pornit cu oaste împotriva regelui iudeu, evlaviosul rege Iezechia s-a rugat din toată inima lui Dumnezeu pentru izbăvirea Ierusalimului şi a locuitorilor săi. Iar Dumnezeu i-a răspuns lui Iezechia: „Eu voi păzi cetatea aceasta, ca să o izbăvesc pentru Mine şi pentru David, robul Meu” (4 Regi 19, 34). Şi cu adevărat, Dumnezeu a izbăvit oraşul Ierusalim de dragul regelui şi proorocului David, care murise cu trei sute de ani mai înainte. Vedem, aşadar, că atunci când printre cei vii Dumnezeu nu găseşte oameni vrednici să se roage Lui pentru oamenii păcătoşi, îi iartă şi îi izbăveşte pe aceştia de dragul sfinţilor care au murit.
(Sfântul Ioan Gură de Aur – Problemele vieţii, Editura Egumeniţa, p. 298)
Articolul apare online prin efortul editorilor site-ului doxologia.ro.
Categoria: Articole
Cautare:
Virtutea este prin ea insasi vrednica de lauda
Vizualizari: 705
Id: 4110
Imagine:
Share:
Nu te lasa invins, ci mai bine tu insuti sa invingi ura prin dragoste!
Credinciosii nu sunt fara de pacat, fara probleme si fara suparari
Bucuriile care covarsesc toate fericirile lumii
Rugaciunea Celui Care mangaie
Cum se poate pastra harul Sfantului Duh?
„Vesnica pomenire!”
Ce înseamnă literele IC XC / NI KA ?
Reguli pentru crestinii care merg duminica la Biserica
Cum trebuie sa se incheie fiecare rugaciune crestina?
Pietism, zelotism, intelectualism, hipercriticism
Usa pocaintei
Ce urăm de zilele sfinților?
L-am rugat pe Dumnezeu
Puterea celor 40 de liturghii si parastase
Text
-
Calendar ortodox
Cântări și pricesne
Cărți epub
Cărți epub rusă
Cărți online
Cărți pdf
Evanghelii duminicale
Articole
Rugăciuni
Slujbe și rânduieli
Versuri colinde
Viețile Sfinților
-
Predici
Părinți duhovnicești
Rugăciuni
Cântări bisericești
Slujbe
Cărți
Colinde
Arhivă emisiuni radio
Video Software
Căutare avansată
webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @)
Facebook:
facebook.com/
resurseortodoxero
Youtube: youtube.com/@resurse-ortodoxe
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.