www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugăciuni, filme, cărți, conferințe ortodoxe

Virtutea infranarii nu consta doar in cumpatarea in timpul mesei

Virtutea infranarii nu consta doar in cumpatarea in timpul mesei

Potrivit Sfântului Ioan Casian, virtutea înfrânării nu constă doar în cumpătarea în timpul mesei, la servirea mâncării, ci, mai ales, în „cumpătarea duhului" care este o stare de curăţie sufletească la care se ajunge prin abţinerea de la păcate. Astfel, pentru păstrarea curăţiei duhului şi a trupului, nu este de-ajuns numai înfrânarea de la mâncare, ci şi „alăturarea şi a celorlalţi virtuţi sufleteşti: smerenia, milostenia, blândeţea etc". Căci prin lucrarea virtuţilor ne întoarcem atenţia de la cele lumeşti spre Dumnezeu, Care este centrul în jurul Căruia gravităm şi vieţuim...

Săvârşirea virtuţii înfrânării aduce creştinului o detaşare de cele trecătoare, lumeşti şi o aprindere a inimii după cele dumnezeieşti. Depărtându-ne mintea şi inima de cele ale lumii, ne apropiem de Dumnezeu.

(Sfântul Ioan Casian, Virtutea înfrânării-tămăduitoare a lăcomiei pântecelui, Editura Trinitas, Iași, 2003, p. 7)




Sursa: Articolul apare online prin efortul editorilor site-ului doxologia.ro.

Categoria: Articole

Cautare:

Virtutea infranarii nu consta doar in cumpatarea in timpul mesei

Vizualizari: 755

Id: 16871

Imagine:

Share:

Iisus-Hristos
Sfinții zilei
Căutare

2. Căutare rapidă - cuvânt:

Știri ortodoxe
Recomandări:
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.