Virtutea smereniei

Smerenia este începutul și culmea virtuților creștine, „mântuirea prescurtată”, ea „nu cade, ci ridică din cădere pe cei ce o au”. Virtuțile creștine nu dau roade duhovnicești, bune, adevărate decât dacă sunt păzite de smerita cugetare, care îl face pe credincios să nu se încreadă în sine și să piardă fructele ostenelii sale. Smerenia este atmosfera în care se nasc și cresc florile frumoase ale virtuților creștine. Razele ei aruncă o lumină dătătoare de viață asupra oricărui efort duhovnicesc al nostru, oricât de mic sau de nesemnificativ ni s-ar părea el nouă. Smerita cugetare împodobește faptele noastre, dându-le adevărata semnificație.

Așadar, smerenia reprezintă „temelia virtuții”. Fiecare creștin trebuie să pună smerenia la temelia virtuților sale, căci ea singură dă valoare ostenelilor noastre. Virtuțile creștine nu dau roade duhovnicești bune și adevărate decât dacă sunt păzite de smerita cugetare, care îl face pe credincios să nu se încreadă în sine și să piardă răsplata ostenelilor sale. Ea este o adevărată „scară” ce înalță sufletul treptat la Dumnezeu. În concluzie, putem spune că smerenia este comoara tuturor virtuților. Ea ascunde toate virtuțile și, în final, se ascunde și ea.

(Părintele Hristofor Panaghiotis, Smerenia creștină, Editura Panaghia, 2004, p. 64)

Categoria: Articole

Cautare: