După ce sufletul s-a închinat Domnului el e dus prin deosebite locaşuri ale Sfinţilor pentru a vedea frumuseţile raiului. Această vizitare a locuinţelor cereşti ţine şase zile, timp în care sufletul se uimeşte, admiră şi slăveşte pe Dumnezeu, Creatorul a toate. În această uimire el uită cu totul durerile ce le-a avut, când era în trup. Cu toate acestea, dacă este împovărat de păcate, se întristează şi se învinovăţeşte că şi-a irosit viaţa în negrijă şi n-a slujit lui Dumnezeu după poruncile Sale.
Isprăvind vizitarea raiului, a noua zi - după despărţirea sa de trup - sufletul se urcă din nou spre Dumnezeu pentru a i se închina. Pentru aceea Biserica Ortodoxă face în a noua zi rugăciuni pentru morţi, iar împreună cu rudeniile îl roagă pe Dumnezeu să pună sufletul repausatului în numărul celor nouă cete îngereşti.
După a doua închinare, Domnul porunceşte ca sufletului să i se arate iadul. Sufletul vede atunci suferinţele păcătoşilor, aude plângerile, gemetele şi scrâşnirea dinţilor. Timp de treizeci de zile sufletul vizitează toate părţile iadului şi tremură ca să nu fie osândit a locui acolo veşnic. În sfârşit, în a patruzecea zi - după despărţirea sa de trup - urcă pentru a treia oară să se închine Ziditorului.
Şi atunci, în a patruzecea zi după moarte, veşnicul Judecător, hotărăşte locuinţa ce i se cuvine sufletului după faptele şi după viaţa sa pământească. Astfel, judecata particulară a sufletului are loc în a patruzecea zi după moarte, iată pentru ce Biserica Ortodoxă se roagă pentru morţi în acea zi.
(Părintele Mitrofan, Viața repausaților noștri și viața noastră după moarte, Editura Credința strămoșească, Petru Vodă – Neamț, 2010, pp. 32-33)
Categoria: Articole
Cautare:
Vizitarea Raiului si a iadului
Vizualizari: 748
Id: 16786
Imagine:
Share:
„Vesnica pomenire!”
Ce înseamnă literele IC XC / NI KA ?
Reguli pentru crestinii care merg duminica la Biserica
Cum trebuie sa se incheie fiecare rugaciune crestina?
Pietism, zelotism, intelectualism, hipercriticism
Usa pocaintei
Ce urăm de zilele sfinților?
L-am rugat pe Dumnezeu
Puterea celor 40 de liturghii si parastase
Text
-
Calendar ortodox
Cântări și pricesne
Cărți epub
Cărți epub rusă
Cărți online
Cărți pdf
Evanghelii duminicale
Articole
Rugăciuni
Slujbe și rânduieli
Versuri colinde
Viețile Sfinților
-
Predici
Părinți duhovnicești
Rugăciuni
Cântări bisericești
Slujbe
Cărți
Colinde
Arhivă emisiuni radio
Video Software
Căutare avansată
webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @)
Facebook:
facebook.com/
resurseortodoxero
Youtube: youtube.com/@resurse-ortodoxe
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.