Dă săracilor ce-ţi prisoseşte peste trebuinţele de astăzi, şi vino cu îndrăzneală de-ţi fă rugăciunile. Vorbeşte adică cu Dumnezeu, ca un fiu cu părintele său. Nimic nu poate să apropie în așa măsură inima de Dumnezeu ca milostenia. Și nimic nu aduce atâta linişte în minte, câtă aduce sărăcia cea de bună voie. Mai bine este pentru tine să fii numit de mulţime prost, din pricina simplităţii tale, decât să fii înţelept şi desăvârşit cu mintea, pentru că te-ai lăudat.
Dacă cineva, călare pe cal fiind, întinde mâna lui ca să-l miluieşti pe el, nu-l înlătura, fiindcă în clipa aceea cu adevărat va fi foarte lipsit ca un cerşetor. Şi când dai, dă cu mărime de suflet şi cu faţa veselă, şi dă mai mult decât ţi s-a cerut. Căci zice: „Trimite pâinea ta în faţa săracilor, şi după puţină vreme vei afla răsplata” (Pilde 11, 1). Nu fă nici o deosebire între sărac şi bogat, nici nu dori să afli, care e vrednic şi care nu-i, ci toţi oamenii să fie pentru tine la fel de buni. Şi în felul acesta şi pe cel nevrednic vei putea să-l întorci spre bunătate, fiindcă sufletul curând se întoarce de la cele trupeşti spre frica lui Dumnezeu. Că doar și Domnul a stat la masă cu vameşi şi cu desfrânate şi n-a înlăturat pe cei nevrednici, ca în chipul acesta să-i atragă spre frica lui Dumnezeu, şi prin mijlocirea celor trupeşti şi să se apropie de cele duhovniceşti. Pentru aceasta, pe toţi oamenii socoteşte-i deopotrivă cu bunătate şi în cinste, chiar de ar fi iudei sau necredincioşi sau ucigaşi, şi cu atât mai mult, că orice om îţi este frate, de aceeaşi fire cu tine, şi din neştiinţă s-a rătăcit din calea adevărului.
(Sfântul Isaac Sirul, Cuvinte despre nevoință, Editura Bunavestire, Bacău, 1997, p. 118)
Articolul apare online prin efortul editorilor site-ului doxologia.ro.
Categoria: Articole
Cautare:
Vorbeste cu Dumnezeu ca un fiu cu parintele sau
Vizualizari: 825
Id: 7657
Imagine:
Share:
„Vesnica pomenire!”
Ce înseamnă literele IC XC / NI KA ?
Reguli pentru crestinii care merg duminica la Biserica
Cum trebuie sa se incheie fiecare rugaciune crestina?
Pietism, zelotism, intelectualism, hipercriticism
Usa pocaintei
Ce urăm de zilele sfinților?
L-am rugat pe Dumnezeu
Puterea celor 40 de liturghii si parastase
Text
-
Calendar ortodox
Cântări și pricesne
Cărți epub
Cărți epub rusă
Cărți online
Cărți pdf
Evanghelii duminicale
Articole
Rugăciuni
Slujbe și rânduieli
Versuri colinde
Viețile Sfinților
-
Predici
Părinți duhovnicești
Rugăciuni
Cântări bisericești
Slujbe
Cărți
Colinde
Arhivă emisiuni radio
Video Software
Căutare avansată
webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @)
Facebook:
facebook.com/
resurseortodoxero
Youtube: youtube.com/@resurse-ortodoxe
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.