Zamislirea pruncilor

Zămislirea (concepţia) este un moment foarte tainic. El trebuie sfinţit prin rugăciune comună stăruitoare – de pildă, aşa cum au făcut Dreptul Tobie şi soţia lui înainte de a împărţi patul conjugal. Este remarcabil faptul că Biserica Ortodoxă a inclus istorisirea cu pricina în textul Sfintei Scripturi. „Când au rămas numai amândoi în odaie, Tobie s-a sculat din pat şi a zis: Scoală, soro, să ne rugăm ca Domnul să ne miluiască! Şi a început Tobie a zice: Bine eşti cuvântat Tu, Dumnezeul părinţilor noştri, şi bine este cuvântat numele Tău cel sfânt şi slăvit întru toţi vecii! Bine să Te cuvânteze pe Tine cerurile şi toate făpturile Tale! Tu ai făcut pe Adam şi Tu ai făcut pe Eva, femeia lui, pentru a-i fi ajutor şi sprijin, şi din ei s-a născut neamul omenesc. Tu ai zis: Nu este bine să fie omul singur; să-i facem ajutor asemenea lui. Şi acum, Doamne, nu plăcerea o caut luând pe sora mea, ci o fac cu inimă curată. Binevoieşte, deci, a avea milă de ea şi de mine şi a ne duce împreună până la bătrâneţe!”(Tobie 8, 4-9). Aşadar, grija pentru soarta copilului începe cu mult înainte de zămislirea lui, iar educarea lui începe cu nouă luni înainte de naştere. Legea eredităţii duhovniceşti implică multe răspunderi pentru oamenii căsătoriţi. Părinţii sunt datori să se pregătească atât fizic, cât şi duhovniceşte, întrucât sunt părtaşi la actul creator al lui Dumnezeu. Parafrazându-l pe Apostolul Pavel, putem spune că tatăl şi mama sunt împreună-creatori (colaboratori) ai lui Dumnezeu. Teologia morală creştină vede un păcat în starea pătimaşă a duhului părinţilor în momentul zămislirii şi în timpul sarcinii.

(K. V. Zorin, Păcatele părinţilor şi bolile copiilor, Editura Sofia, Bucureşti, p. 52)

Categoria: Articole

Cautare: