În cinci rugăciuni care se citesc după ce ne împărtăşim sunt zece lucrări pe care le are Sfânta Împărtăşire în viaţa credinciosului. Eu am să amintesc aici nişte cuvinte din Rugăciunea întâi de mulţumire după Sfânta Împărtăşire. Zicem către Domnul Hristos: „Dă să-mi fie şi mie acestea spre tămăduirea sufletului şi a trupului, spre alungarea a tot potrivnicului, spre împăcarea sufleteştilor mele puteri, spre luminarea ochilor inimii mele, spre credinţă neînfruntată, spre dragoste nefăţarnică, spre împlinirea înţelepciunii, spre paza poruncilor Tale, spre adăugirea dumnezeiescului Tău har şi spre plinirea Împărăţiei cerurilor”, deci zece lucrări. Care sunt lucrările? „Tămăduirea sufletului şi a trupului” este prima lucrare pe care o avem noi în vedere în această înşirare. „Alungarea a tot potrivnicului”. Toată răutatea să fie alungată prin primirea Sfintei Împărtăşiri, primirea Trupului şi Sângelui Mântuitorului nostru Iisus Hristos. „Împăcarea sufleteştilor mele puteri”. Este foarte mare lucru să ai linişte sufletească, să nu ai împotriviri în propria ta fiinţă, în propriul tău suflet. „Luminarea ochilor inimii mele”. Un credincios trebuie să fie şi un om luminat. „Credinţa neînfruntată”, adică să avem credinţa cea adevărată, credinţă care nu poate fi contrazisă de ceva, să avem credinţă ortodoxă. „Dragoste nefăţarnică” faţă de Dumnezeu şi faţă de oameni. „Împlinirea înţelepciunii Tale”, adică să avem mai multă înţelepciune noi, cei care ne împărtăşim. „Paza poruncilor Tale”, adică paza poruncilor lui Dumnezeu să fie în grija noastră. „Adăugirea dumnezeiescului har şi plinirea Împărăţiei Tale.” (Arhimandrit Teofil Părăian, Cum putem deveni mai buni. Mijloace de îmbunătăţire sufletească, Editura Agaton, 2007, p. 350)
Categoria: Articole
Cautare:
Zece lucrari ale Sfantei Impartasanii in viata credinciosului
Vizualizari: 653
Id: 3861
Imagine:
Share:
„Vesnica pomenire!”
Ce înseamnă literele IC XC / NI KA ?
Reguli pentru crestinii care merg duminica la Biserica
Cum trebuie sa se incheie fiecare rugaciune crestina?
Pietism, zelotism, intelectualism, hipercriticism
Usa pocaintei
Ce urăm de zilele sfinților?
L-am rugat pe Dumnezeu
Puterea celor 40 de liturghii si parastase
Text
-
Calendar ortodox
Cântări și pricesne
Cărți epub
Cărți epub rusă
Cărți online
Cărți pdf
Evanghelii duminicale
Articole
Rugăciuni
Slujbe și rânduieli
Versuri colinde
Viețile Sfinților
-
Predici
Părinți duhovnicești
Rugăciuni
Cântări bisericești
Slujbe
Cărți
Colinde
Arhivă emisiuni radio
Video Software
Căutare avansată
webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @)
Facebook:
facebook.com/
resurseortodoxero
Youtube: youtube.com/@resurse-ortodoxe
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.