La cinzeci de zile după Paşti evreii prăznuiau Cinzecimea, în amintirea evenimentului primirii Legii Mozaice. Noi, prin Cinzecime sărbătorim coborârea Duhului Sfânt „sub chipul limbilor de foc” peste capetele Apostolilor.
Hristos, şi înainte şi după Învierea Sa, le-a spus în repetate rânduri ucenicilor Săi că Se va urca la ceruri şi va trimite pe Duhul Sfânt, care-i va învăţa toate (Ioan 16, 13). Acesta prin Taine îi va sfinţi. Cel ce purcede de la Tatăl şi trimis de Acesta va fi împreună cu Tatăl şi cu Fiul viaţa Bisericii însăşi (Ioan 16, 1- 13).
Şi la cinzeci de zile după Înviere şi la zece zile după Înălţarea Sa a coborât Duhul cel Sfânt ca o suflare de vânt şi s-a aşezat peste capetele Apostolilor sub chipul limbilor de foc (Fapte 2, 1-13) şi au devenit înţelepţi, vorbeau în limbi şi săvârşeau multe minuni, până şi învieri din morţi (evenimentele acestea sunt cuprinse în cartea Faptele Apostolilor). Aşa s-a întemeiat Biserica lui Hristos pe pământ şi de aceea ziua Cinzecimii se numeşte ziua de naştere a Bisericii. Subiectul despre realitatea Cinzecimii, adică al Pogorârii Duhului Sfânt şi al întemeierii istorice a Bisericii este inepuizabil. Şi cele două subiecte fireşte că presupun ca fundament şi Cap al Bisericii pe Hristos. Astfel, Hristos, Duhul Sfânt şi Biserica, precum şi Dumnezeu Tatăl, Care L-a născut înainte de veci pe Fiul şi pe Duhul Sfânt, Care purcede de la Tatăl ca a treia Persoană a Sfintei Treimi sunt legate reciproc. Persoanele Treimice lucrează pentru mântuirea lumii, pentru „zidirea cea nouă”, pentru îndumnezeirea noastră. Acesta este şi scopul cel mai înalt al Întrupării, Învăţăturii, Jertfei, Învierii şi Înălţării lui Hristos: îndumnezeirea după har şi zidirea cea nouă.
Şi o observaţie despre multele discuţii şi ciudăţenii pe care le-a creat Biserica Romano-catolică, prin Filioque, care face să apară „diarhia” în sânul dumnezeirii, ca şi protestanţii penticostali, care vorbesc în limbi, luminaţi chipurile, Duhul Sfânt, creând astfel anarhie şi haos. Faţă de toţi aceştia am să le spun următoarele: Biserica Ortodoxă, bazată pe învăţătura fundamentală a Sfintei Scripturi şi pe învăţătura Sfinţilor Părinţi luminaţi de Dumnezeu, păstrează cale cea dreaptă. Cel care vrea să o urmeze, s-o facă în mod liber şi nesilit.
(Arhimandritul Timotei Kilifis, Hristos, Mântuitorul nostru, Editura Egumeniţa, 2007, pp. 136-138)
Categoria: Articole
Cautare:
Ziua Cinzecimii se numeste ziua de nastere a Bisericii
Vizualizari: 858
Id: 12370
Imagine:
Share:
Imputinarea sufletului si indoiala pentru mantuire vine de la vrajmas
Iubirea de stapanire
Oricine voieste sa fie intai, sa fie mai pe urma de toti si tuturor sluga
Intregul nostru cult divin e intemeiat pe invocarea Numelor lui Dumnezeu
Dumnezeu a zidit alt dumnezeu
„Vesnica pomenire!”
Ce înseamnă literele IC XC / NI KA ?
Reguli pentru crestinii care merg duminica la Biserica
Cum trebuie sa se incheie fiecare rugaciune crestina?
Pietism, zelotism, intelectualism, hipercriticism
Usa pocaintei
Ce urăm de zilele sfinților?
L-am rugat pe Dumnezeu
Puterea celor 40 de liturghii si parastase
Text
-
Calendar ortodox
Cântări și pricesne
Cărți epub
Cărți epub rusă
Cărți online
Cărți pdf
Evanghelii duminicale
Articole
Rugăciuni
Slujbe și rânduieli
Versuri colinde
Viețile Sfinților
-
Predici
Părinți duhovnicești
Rugăciuni
Cântări bisericești
Slujbe
Cărți
Colinde
Arhivă emisiuni radio
Video Software
Căutare avansată
webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @)
Facebook:
facebook.com/
resurseortodoxero
Youtube: youtube.com/@resurse-ortodoxe
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.