Ziua Intai a Facerii

Următoarele lucrări ale Facerii încep cu aceste cuvinte: Și a zis Dumnezeu. Sfântul Vasile întreabă care e înţelesul lor, şi tot el ne răspunde:

„Să cercetăm în ce chip vorbeşte Dumnezeu. Oare aşa cum vorbim noi? [...] Oare transmiţând prin organele glăsuitoare cele gândite, prin mişcarea articulată a vocii, face cunoscut gândul cel într-ascuns? Oare nu e basm să spui că Dumnezeu are nevoie de atâta timp pentru a-şi arăta gândurile? Nu e oare mai cucernic să spui că voia dumnezeiască şi cel dintâi impuls al cugetării Sale este Cuvântul lui Dumnezeu [adică Hristos]? Scriptura îl înfăţişează pe larg, ca să arate că Dumnezeu nu numai că a voit să facă lumea, ci şi că a adus-o la existenţă cu un împreună-lucrător. Căci Scriptura ar fi putut urma să spună despre toate aşa cum a spus la început: Întru început a făcut Dumnezeu cerul şi pământul, apoi A făcut lumina, apoi A făcut tăria. Dar iată că Scriptura îl arată pe Dumnezeu poruncind şi vorbind; şi, fără să o spună, arată pe Cel Căruia îi porunceşte şi-i vorbeşte. [...] Deci, aşa cum spuneam mai înainte, Scriptura, pentru a deştepta mintea noastră spre căutarea Persoanei Căreia i-au fost spuse cuvintele, a luat, cu înţelepciune şi dibăcie, forma aceasta de exprimare."

Iată deci, că Hristos este Ziditorul, cum afirmă şi Sfântul Ioan Evanghelistul: Întru început era Cuvântul... toate printr-însul s-au făcut, şi fără de dânsul nimic nu s-a făcut ce s-a făcut (Ioan 1, 1-3). Sfântul Pavel învaţă acelaşi lucru: Dumnezeu... a zidit toate prin Iisus Hristos (Efes. 3, 9); întru Dânsul [Hristos] s-au zidit toate, cele din ceruri şi cele de pre pământ, cele văzute şi cele nevăzute, ori scaunele, ori domniile, ori începătoriile, ori stăpânirile toate printr-însul şi pentru Dânsul s-au zidit (Col. 1, 16).

Astfel, în iconografia ortodoxă tradiţională a facerii lumii nu vedem un bătrân (adică Tatăl) care-l face pe Adam, ca în fresca lui Michelangelo din Capela Sixtină, ci pe Hristos. Fără îndoială că întreaga Treime creează: Tatăl porunceşte, Fiul zideşte, şi îndată vom vedea că şi Duhul ia parte la lucrare, „mişcându-se” sau „purtându-se” pe deasupra apei. Despre aceasta scrie Sfântul Efrem Sirul:

„Se cuvenea ca Duhul Sfânt să se poarte, ca o dovadă că, în ce priveşte puterea ziditoare El este asemenea cu Tatăl şi cu Fiul. Căci Tatăl au grăit, Fiul au zidit, şi se cădea ca şi Duhul să-şi aducă lucrarea. Şi-aceasta o au făcut purtându-se, arătând prin aceasta în chip vădit că totul a fost adus întru fiinţare şi săvârşit de către Treime.”

(Ieromonah Serafim Rose, Cartea facerii, crearea lumii noi și întâiul om: perspectiva creștin-ortodoxă, traducere de Constantin Făgețan, Ed. a 2-a, rev., Editura Sophia, București, 2011, pp. 70-71)

Categoria: Articole

Cautare: